Eveniment

Tudor Furir, directorul general al Pernod Ricard: Guvernul Boc a trecut clasa. I-aş da nota 7

Tudor Furir, directorul general al Pernod Ricard: Guvernul Boc a trecut clasa. I-aş da nota 7

Autor: Ioana David

06.02.2012, 12:36 205

Tudor Furir, directorul general al importatorului de băuturi alcoolice Pernod Ricard România, filiala locală a grupului francez cu acelaşi nume, este de părere că politica Guvernului nu se va schimba în continuare şi că decizia premierului Boc de a demisiona nu trebuie să îngrijoreze mediul de business.

"A fost o perioadă gestionată civilizat. Puteam trece printr-o perioadă mult mai grea. Nu am intrat în incapacitate de plată iar din exterior, România este văzută bine", spune Furir. Din punctul său de vedere, Guvernul Boc a "trecut clasa" şi i-ar da nota 7.

"Prioritatea viitorul Guvern ar trebui să fie atragerea fondurilor europene şi investiţiile în infrastructură. În şase luni nu poate nimeni să reformeze sistemul de învăţământ sau cel de sănătate. Guvernul trebuie să-şi gestioneze perioada preelectorală", mai spune Furir.

Businessul Pernod Ricard în România s-a ridicat la 104,3 mil. lei (aproape 25 mil. euro) în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO