Eveniment

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc în insulele Kuril, aparţinând Rusiei - USGS

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc în...

Autor: Marinela Sarbu

09.10.2018, 12:40 18821

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc marţi, la aproximativ 155 km sud de oraşul Severo-Kurilsk, în insulele Kuril din Oceanul Pacific, aparţinând Rusiei, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGC), relatează Reuters.

Cutremurul s-a înregistrat în apropierea insulelor Kuril după ce vulcanul Ebeko de pe insula Paramushir a erupt, potrivit rapoartelor furnizate de serviciile geofizice, informează agenţia de presă Sputnik.

"La ora locală 6:45 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade, epicentrul acestuia s-a situat la 146 km est de insula Onekotan, la adâncimea de 56 de kilometri", a transmis reprezentantul staţiei seismice din Iujno-Sahalinsk.

Nu au fost emise avertismente de tsunami.

La 6 octombrie, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă din provincia Sahalin situată în estul îndepărtat al Rusiei a raportat că o coloană de cenuşă cu o înălţime de 4,5 km a izbucnit din vulcanul Ebeko de pe insula Paramushir, aflată în arhipelagul Insulelor Kuril din Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO