Eveniment

Universitatea din Bucureşti: Vom sprijini studenţii şi profesorii care fug din calea atacului din Ucraina

Universitatea din Bucureşti: Vom sprijini studenţii şi...

Autor: Adelina Mihai

24.02.2022, 12:28 82

Comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti, una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ din România, ”condamnă ferm orice formă a războiului”, arată un comunicat transmis azi de instituţie.

”Credem în confruntarea de idei şi în dialogul constant ca soluţii la problemele economice, sociale ale umanităţii şi nu în confruntări armate care produc suferinţă, pierderi şi dezastre.  Istoria modernă a demonstrat că utilizarea războiului în scopuri ideologice are efecte devastatoare asupra umanităţii şi a evoluţiei acesteia”, au spus reprezentanţii universităţii.

Aceştia au mai precizat că evenimentele ultimelor zile din Ucraina arată că protejarea valorilor democratice rămâne ”una dintre cele mai puternice misiuni pe care societatea noastră, prin acţiuni individuale, de grup sau instituţionale, trebuie să o asume, fără oboseală, în fiecare zi”. ”Comunitatea academică a Universităţii se solidarizează cu locuitorii Ucrainei, cu victimele conflictului armat şi cu întreaga comunitate educaţională a statului ucrainean. Universitatea din Bucureşti va sprijini concret, prin forţe proprii, studenţii şi profesorii care fug din calea atacului, refugiindu-se pe teritoriul României. România şi românii trebuie să fie solidari cu victimele războiului şi să contribuie, prin orice mijloc posibil, la sprijinirea victimelor conflictului şi a familiilor lor, precum şi la încetarea războiului în teritoriile vecine”, au mai spus reprezentanţii Universităţii din Bucureşti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO