Eveniment

Vanghelie: Eu respir electoral, totul este electoral. Mă dau cu un parfum să întoarcă lumea capul. Exact ca în reclame - VIDEO

 Vanghelie: Eu respir electoral, totul este electoral. Mă dau cu un parfum să întoarcă lumea capul. Exact ca în reclame - VIDEO

Foto: Octav Ganea

Autor: Cristian ANDREI

21.10.2011, 18:59 301

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat că împărţirea celor 10.000 de telefoane mobile în Capitală este făcută în scop electoral, deoarece nu poate vedea "campania cum o vedea mamaia în urmă cu zece ani".

"Eu am spus un număr figurativ. Pot fi 4.600 pot fi 5.700 sau 30.000, cum vă încălzeşte pe dumneavoastră. Unii văd campaniile cum le vedea mamaia acum zece ani, alţii vedem campaniile în alte forme. Gândesc electoral şi dimineaţă, şi seara şi după amiaza. Eu pot să dau mult pe telefoane, eu pot mult. Eu şi când respir totul este electoral. Se poate spune că respir electoral pentru că încerc să mă dau cu un parfum ca lumea şi când respir ca toată lumea să se uite într-un fel la mine. Aţi văzut exact ca la reclamele alea când trece unul şi toate se uită după el", a declarat Marian Vanghelie, scrie Gândul.

El a adăugat că orice om politic se află permanent în campanie electorală. "Eu sunt într-o permanentă campanie, sunt de 17 ani în campanie electorală şi voi fi în următorii 25 de ani, vă asigur", a precizat pesedistul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO