Eveniment

Varianta Omicron „îmbolnăveşte” pieţe asiatice: Bursele au scăzut luni pe fondul apariţiei noii tulpini de Coronavirus

Varianta Omicron „îmbolnăveşte” pieţe asiatice: Bursele au scăzut luni pe fondul apariţiei noii tulpini de Coronavirus

Autor: Dorin Oancea

29.11.2021, 08:30 62

Bursele asiatice au scăzut luni, investitorii continuând să monitorizeze evoluţiile variantei Covid Omicron descoperită recent, scrie CNBC.

Indicele Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu 0,52% până după-amiază. Acţiunile gigantului tehnologic chinez Meituan, listate la Hong Kong, au pierdut peste 7%, după ce firma a înregistrat vineri o pierdere de aproximativ 10 miliarde de yuani chinezi (1,56 miliarde de dolari) pentru T3.

Evoluţiile din China continentală au fost mixte, cu unele pierderi în recuperare, cu indicele compozit Shanghai în scădere şi componenta Shenzhen în creştere cu 0,275%.

În Japonia, Nikkei 225 a scăzut cu 0,8%, în timp ce indicele Topix a coborât cu 1,13%, după ce anterior a scăzut cu peste 1%. Indicele Kospi din Coreea de Sud a pierdut 0,47%.

Acţiunile din Australia au scăzut, de asemenea, în timp ce S&P/ASX 200 a înregistrat un minus de 0,25%.

Cel mai larg indice MSCI al acţiunilor din Asia-Pacific cu excepţia Japoniei a scăzut cu 0,07%.

Contractele futures pe acţiuni din SUA au crescut după vânzărle masive de vineri, investitorii din Statele Unite urmărind, de asemenea, ultimele evoluţii legate de varianta Omicron.

Pieţele globale s-au prăbuşit la sfârşitul săptămânii trecute, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a catalogat tulpina Omicron ca fiind o "variantă îngrijorătoare". În Asia, Nikkei 225 din Japonia şi indicele Hang Seng din Hong Kong au scăzut vineri cu peste 2%.

OMS a precizat într-o declaraţie, duminică, că nu este încă clar dacă infecţia cu varianta Omicron provoacă o boală mai gravă în comparaţie cu alte tulpini, inclusiv Delta.

Acţiunile din turism au fost afectate în tranzacţiile de luni, adăugându-se la pierderile înregistrate vineri.

În Japonia, acţiunile Japan Airlines au scăzut cu 3,84%, iar compania australiană Qantas Airways a marcat un minus de 1,7%, în timp ce acţiunile Cathay Pacific din Hong Kong au scăzut cu 2,96%. În Singapore, acţiunile Singapore Airlines au scăzut cu 2,18%.

Aceste pierderi au venit în contextul în care mai multe ţări, inclusiv SUA şi Marea Britanie, au anunţat restricţii pentru călătorii din Africa de Sud, în urma descoperirii variantei Omicron. În Asia, premierul japonez Fumio Kishida a declarat luni că ţara va interzice intrarea vizitatorilor străini începând cu 30 noiembrie, potrivit Reuters.

AFACERI DE LA ZERO