Eveniment

Volodimir Zelenski se adresează azi Parlamentului României

Volodimir Zelenski se adresează azi Parlamentului României

Autor: Laura Buciu

04.04.2022, 09:23 1129

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski se adresează azi Parlamentului României. În urma discuţiilor oficiale, discursul va avea loc în cursul serii.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor a anunţat că a avut întrevedere cu o delegaţie ucraineană, formată din reprezentanţi speciali ai preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cât şi membri ai corpului diplomatic ucrainean.

În delegaţie au fost prezenţi: Oleksandr Bankov, secretar de stat al MAE al Ucrainei, Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România şi Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.

Partea ucraineană a transmis salutul şi multumirile preşedintelui Zelenski. Delegaţia şi-a exprimat recunoştinţa cu privire la asistenţa umanitară venită din partea României cât şi pentru demersurile aflate în desfăşurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea ţării şi a valorilor democratice.

„Lupta ucrainenilor nu este doar a lor. Este o luptă pentru libertate şi pentru toate statele şi popoarele care iubesc pacea. Aşteptăm cu nerăbdare intervenţia preşedintelui Zelenski, care se va adresa Parlamentul României luni seara”, a spus Pavel.

Surse politice arată că intervenţia preşedintelui ucrainean va avea loc la ora 19.00, ora României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO