Eveniment

Zăpadă proaspătă de 50 de centimetri pe platoul Munţilor Bucegi

Autor: Laura Petrescu

07.05.2019, 09:06 1946

Stratul de zăpadă depus în ultimele ore pe platoul Munţilor Bucegi este de 40 de centimetri, pe alocuri ajungând şi la 50 de centimetri şi este viscol. Turiştii sunt sfătuiţi de către salvamontişti să nu meargă la munte acum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că pe platoul Munţilor Bucegi a nins abundent, fiind şi viscol.

„Stratul de zăpadă depus este de 30- 40 de centimetri, pe alocuri 50 de centimetri. Este şi viscol”, a precizat Haiduc.

Turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze.

La rândul său, Radu Manta de la staţia meteo Vârfu Omu a declarat că la această oră sunt minus 6 grade Celsius. Înainte de ninsoare, stratul de zăpadă de la Vârfu Omu era de 112 centimetri.

„A nins şi peste noapte, dar ninge şi acum. Întâi a fost lapoviţă care s-a transformat în ninsoare. Ninge mai uşor acum. Pe 24 de ore am înregistrat 20,2 litri de precipitaţii”, a spus Manta.

Potrivit acestuia, acum pe munte este ceaţă, precum şi sunt depuneri de chiciură, ninsoare şi viscol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO