Eveniment

ZF 21 de ani. Sorin Pâslaru, redactor şef al ZF: Lupii tranziţiei - o poveste a anilor 2000

30 DE ANI DE CAPITALISM, 30 de ani de business, 3 generaţii de antreprenori

ZF 21 de ani. Sorin Pâslaru, redactor şef al ZF: Lupii tranziţiei - o poveste a anilor 2000

Autor: Sorin Pâslaru

20.11.2019, 07:00 518

Anii 2000 au fost anii privatizării în businessul românesc. Atunci s-au vândut Petrom, BCR şi alte mii de întreprinderi. O mare bătaie a fost pe societatea de asigurări Astra.

Povestea privatizării Astra descrie bine atât atmosfera antreprenorială a anilor 2000, cât şi explică unde şi de ce suntem astăzi cum suntem.

Trei dintre protagoniştii luptei pentru Astra, Dan Adamescu, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu, au avut de-a face între timp cu închisoarea, iar doi dintre ei nu mai sunt.

Astra era un magnet pentru capitaliştii de după ’90, despre care se spune că erau născuţi din spuma fostelor servicii secrete, pentru că dispunea de fonduri cash de 40 mil. euro. Astra a fost scoasă la privatizare în toamna anului 2000, chiar înainte de alegerile pe care urma să le câştige PSD şi Ion Iliescu.

 Au fost două mari privatizări încheiate pe finalul mandatului lui Radu Sârbu, fostul şef de atunci al Fondului Proprietăţii de Stat: Astra şi Petromidia. Ambele cu scandal, pe bani puţini.

 Societatea de asigurări Astra apăruse împreună cu Asirom, societate care mai există şi astăzi- în top zece în piaţa asigurărilor, şi Carom, o firmă specializată pe regularizarea daunelor din asigurări, din spargerea companiei ADAS – fostul monopol al asigurărilor dinainte de 1989, adică Administraţia Asigurărilor de Stat.

 Astra, care între timp a falimentat, era specială pentru că preluase partea de reasigurare a ADAS-ului.

 ADAS-ul era înainte de 1989 nu numai monopolul asigurărilor, ci şi un reasigurător de rang mare pe pieţele financiare ale lumii pentru că dispunea de resurse puse la dispoziţie de sistemul care funcţiona la acea dată.

 Practic, specialiştii de atunci în reasigurări evaluau şi cumpărau risc din străinătate şi făceau profit în funcţie de cât de pricepuţi erau la cotaţii de prime de reasigurare. Angajaţii departamentului de reasigurări al ADAS au fondat apoi firme de asigurări, lideri astăzi în piaţă, precum Allianz, fostă Allianz - Ion Ţiriac şi Generali.

 Preluând partea de reasigurări, Astra avea atunci în fonduri peste 40 mil. euro. Raportând la puterea economiei româneşti din 2000, când PIB-ul era de 30 mld. euro, azi fiind de 210 mld. euro, înseamnă că acei bani ar valora astăzi de 7 ori mai mult, adică 250-300 mil. euro. Miza era uriaşă. De aici şi interesul foarte mare al puternicilor zilei.

 Din motive nici acum lămurite, FPS-ul a decis să construiască o grilă de competiţie în care câştigătorul era determinat de valoarea investiţiilor angajate şi nu de suma efectiv plătită către stat.

 De fapt, acesta a fost un modus operandi al mai tuturor privatizărilor din acea perioadă, când investitorii erau mai mult de valoarea investiţiilor angajate prin contractul de privatizare decât prin sumele efectiv plătite statului.

 În plus, nu a fost pusă niciun fel de condiţie de participare la licitaţie privind domeniul de activitate al participantului sau un minimum al cifrei de afaceri şi profit.

 Interesul a fost uriaş. Astra atrăgea ca un magnet cu lichidităţile sale. În joc au intrat firma Administrator Int a lui Dinu Patriciu, Nova Trade a lui Dan Adamescu şi Omniasig, companie creată de Bancorex, condusă atunci de Constantin Toma.

 Însă, profitând de modul în care a fost conceput caietul de sarcini, unde ponderea investiţiilor era covârşitoare, cursa a fost câştigată de un jucător neaşteptat: firma Ceptura SA, controlată de un italian venit în anii ’90 în România împreună cu alte sute de compatrioţi în căutare de oportunităţi, Sergio Mollo.

 Spre stupoarea contracandidaţilor şi a pieţei financiare din România, firma sa a obţinut cel mai mare punctaj la privatizarea Astra, asumându-şi investiţii fatasmagorice de sute de milioane de euro echivalent la acea dată.

 Calculul punctajului era corect, chiar dacă investiţiile angajate erau total neverosimile.

 Pe locurile următoare veneau Administrator Int, Nova Trade şi Omniasig.

 Scandalul a fost de amploare. Nici măcar FPS-ul, deşi calculase scorul şi publicase clasamentul, nu admitea că firma trebuie dată lui Sergio Mollo.

 A avut loc un proces care s-a stins după mulţi ani, iar Astra a intrat în cele din urmă în proprietatea Nova Trade, după ce din motive neclare Administrator Int, care era pe locul doi, s-a retras.

 La momentul respectiv se spunea că Dinu Patriciu s-a retras pentru că primise rafinăria Petromidia, privatizată tot în 2000, pe acelaşi mecanism de promisiune de investiţii, dar şi preluare de datorii de 600 mil. dolari, care însă nu au mai fost niciodată achitate.

 La Astra,  a urmat o lovitură de teatru. Privatizarea fiind blocată timp de doi ani din cauza proceselor, banii de la Astra au atras alt jucător al acelor timpuri, între timp condamnat – Sorin Ovidiu Vântu.

 El a pus la cale o schemă prin care prin două bănci înfiinţate în acei ani – Banca de Investiţii şi Dezvoltare şi Banca Română de Scont, au scos din Astra cel puţin 20 mil. euro, spun cei implicaţi atunci în mecanism.

 Potrivit informaţiilor de la acea dată, Astra a asigurat  o investiţie într-o mină de cuarţ finanţată de cele două bănci, care s-a dovedit a fi nerentabilă.

Aşa încât, până să intre Dan Adamescu în proprietatea Astra, banii au zburat.

Lupii tranziţiei au sfârtecat fiecare câte ceva din activele statului.

Relatând pas cu pas această afacere, protagoniştii aveau fiecare versiunea lor şi voiau să ştie cine şi de ce se scrie despre Astra.

Dan Adamescu, care făcuse prima clădire modernă de birouri în Bucureşti, sediul actual al Curţii de Conturi, şi preluase cu Nova Trade Unirea Shopping Center, venise pe valul CDR-ului care a condus România în perioada 1996-2000.

El a fost arestat şi condamnat într-un dosar de mită şi a murit la începutul anului 2017.

Adamescu a prezentat Ziarului Financiar propria sa versiune, iar alţi protagonişti ai scandalului de atunci făceau diverse presiuni editoriale. Aşa era capitalismul anilor 2000.

De pe margine, italianul Sergio Mollo spera să aibă justiţia de partea sa. “Domnule jurnalist, ascultaţi-mă, noi în Italia am trăit ce se întâmplă azi în România, unde legea nu este respectată şi unde politicienii şi oamenii de afaceri sunt mână în mână. Va ajunge şi în România o campanie de tip mani pulite“.

Mani pulite (mâini curate- n. red.,italiană) a fost cea mai importantă operaţiune anti mafia desfăşurată în Italia în anii '90, care a dus la demiterea şi arestarea premierului socialist Bettino Craxi.

 Erau anii 2000-2004, cu un PSD atotstăpânitor şi puţini credeau că într-un deceniu Adrian Năstase, premierul de atunci, urma să fie condamnat.

Astra Asigurări a intrat până la urmă în proprietatea lui Dan Adamescu, care a fost acuzat ulterior că a devalizat-o. Procesul privind devalizarea însă nu a avut loc, iar firma care în 2000 era una dintre companiile cele mai puternice din România a intrat în cele din urmă în faliment pentru  că, a spus ASF, nu s-a capitalizat pe măsura riscurilor asumate.

Nici Dinu Patriciu nu mai este, iar Sorin Ovidiu Vântu este condamnat în alte dosare.

Devalizarea Astra a fost anchetată şi s-au pronunţat condamnări pentru conducătorii de atunci ai companiei.

Firma “soră”, Asirom, cumpărată la rândul său de un om de afaceri care şi el a avut ulterior probleme penale, Ioan Niculae, a reuşit să supravieţuiască fiind achiziţionată de austriecii de la Vienna Insurance Group.

Astra Asigurări şi Asirom, dacă ar fi fost vândute pe bune, ar fi trebuit să coste sute de milioane de euro în banii de azi. Polonezii şi-au păstrat”ADAS-ul”  lor, astăzi gigantul PZU, listându-l la bursă, deci asigurând un grad de transparenţă şi de guvernanţă corporativă.

Poate că astăzi România ar fi arătat altfel dacă ar fi listat marile companii de stat pe bursă.

Retrospectiv, este limpede că licitaţia de atunci era făcută doar de acoperire, împărţeala fiind deja făcută. Aşa s-a întâmplat cu multe active foarte valoroase ale statului român, inclusiv active de monopol unde cei care le-au preluat cu sume de nimic nu au mai investit niciun leu, ci doar le-au exploatat: în turism, agricultură şi transporturi.

În aceşti ani ai tranziţiei era greu să lipeşti adjective precum îndrăzneţ, vizionar de o anumită categorie de oameni de afaceri, care pur şi simplu nu a făcut decât să înhaţe. Era ca o haită de lupi înfometată. Fiecare şi-a luat halca în primire. Singurul condamnat pentru o privatizare frauduloasă este Dan Adamescu, dar dacă s-ar redeschide dosarele de privatizări mulţi ar tresări.

România avea în anii 2000, şi mai are şi acum, nevoie uriaşă de capital, însă au fost prea mulţi ani în care, de fapt, capitalul a fost distrus în loc să fie creat.

Astăzi, greu, antreprenoriatul român are o cu totul altă deschidere şi altă calitate, dar locomotivele lipsesc tocmai pentru că ori au fost date pe nimic, ori au fost distruse.

Din păcate, s-a ajuns la ideea că decât să fie furate de ai noştri şi puse la pământ, marile companii trebuie date.

Istoria va decide până la urmă dacă se putea face altfel şi mai bine.

AFACERI DE LA ZERO