• Leu / EUR4.7354
  • Leu / GBP5.3426
  • Leu / USD4.2876
Finanţe personale

Venituri mai mici pentru “decreţeii” care ies la pensie după 2032

Venituri mai mici pentru “decreţeii” care ies la pensie după 2032

Autor: Adrian Dumitrache

13 oct 2014 5070

"APAPR a făcut un studiu în anul 2012 şi a încercat să previzioneze evoluţia pensiei publice şi modul în care fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) o suplimentează pe aceasta. După calculele noastre, pensia publică reprezintă în prezent 36% din ultimul salariu şi acest procent va descreşte semnificativ în anul 2032, când prima cohortă semnificativă din «generaţia decreţeilor» (termenul se referă la cei născuţi după intrarea în vigoare a unui decret emis în 1966 prin care fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu a interzis avorturile, n.r.) va intra în plata pensiei. Estimăm că rata de înlocuire a pensiei publice va scădea la 24% în anul 2032 şi va ajunge la 15% în anul 2042", a afirmat Ţintoiu.

Ea a adăugat că Pilonul II, lansat în 2008, încearcă să suplimenteze veniturile viitorilor pensionari şi, conform calculelor asociaţei, să aducă un plus de 10% în rata de înlocuire, respectiv o treime din pensia publică pe care statul o va acorda viitorilor pensionari.

"Studiul este în curs de reactualizare. Din păcate, mă îndoiesc că rezultatele vor fi mai bune decât ce s-a obţinut în 2012", a mai spus preşedintele APAPR.

Prezent la eveniment, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Ileana Ciutan, a spus că rata de înlocuire a venitului salarial cu pensia publică se situează la 45%.

Potrivit datelor APAPR, sistemul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) deţine active de 4,25 miliarde de euro.

"94% din investiţiile efectuate de fondurile de pensii au efectuat plasamente în România, cu un profil de risc redus, respectiv 75%-80% în instrumente cu risc scăzut. Fondurile de pensii deţin 11% din titlurile de stat ale României. De asemenea, fondurile de pensii private deţin plasamente de 700 milioane de euro pe piaţa de capital şi asigură peste 10% din lichiditatea medie a Bursei de Valori Bucureşti, având un rol crucial în succesul ofertelor publice recente", a spus preşedintele APAPR.

Potrivit datelor asociaţiei, randamentul mediu anualizat al Pilonului II se situează la 11,2% de la momentul lansării, în mai 2008.

În cazul Pilonului III, lansat în mai 2007, acest indicator a atins 8,2%.

Pe Pilonul II activează 8 fonduri, care numără 6,2 milioane de participanţi, cu active nete de 17,8 miliarde de lei, din care 3,6 miliarde de lei reprezintă câştigul net din investiţii.

Cu 10 fonduri, Pilonul III are 337.000 de participanţi şi active nete de 975 milioane de lei.

Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7354
Diferență: 0,0042
Ieri: 4.7352
Azi: 4.2876
Diferență: -0,2397
Ieri: 4.2979
Azi: 5.3426
Diferență: 0,259
Ieri: 5.3288
Azi: 4.3067
Diferență: -0,3678
Ieri: 4.3226