Fondul Proprietatea

Analiştii: FP nu trebuie văzut ca un medicament miraculos

Autor: Musgociu Stefan-Pompi

02.02.2011, 23:45 37

Bursa a crescut miercuri cu 1,91%, pentru a doua şedinţăconsecutiv, într-o piaţă în care acţiunile Fondului Proprietatea(FP) au condus detaşat în topul lichidităţii, cu operaţiuni de 65,1mi. lei (15,3 mil. euro), şi au asigurat 84% din rulaj.

Dragoş Dărăbuţ, analist la Tradeville, arată că investitorii aufost precauţi şi uşor confuzi în ultimele şedinţe, după ce piaţa acrescut în prima parte a lunii ianuarie şi ulterior a trecut pescădere.

"Este greu de spus dacă s-a terminat corecţia, iar în SUA nicinu se poate vorbi despre o corecţie având în vedere că indiciiamericani s-au depreciat doar într-o singură şedinţă. Din punct devedere tehnic, cotaţia indicelui BET a invalidat astăzi canaluldescendent conturat în ultimele două săptămâni, iar acesta este unsemnal pozitiv. Cu toate acestea, indicii americani setranzacţionează la niveluri foarte ridicate, deci ne putem aşteptala alte corecţii în următoarele săptămâni", a declarat Dărăbuţ.

La finalul sesiunii, primele zece acţiuni în funcţie delichiditate analizate de indicele BET au fost tranzacţionate lapreţuri în creştere în medie cu 1,11%, în timp ce titlurile celorcinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au dus indiceleBET-FI cu 0,26% sub nivelul de marţi.

În total au fost transferate acţiuni FP reprezentând 0,74% dintitlurile fondului,

Cea mai mare parte a rulajului titlurilor FP a provenit din douătranzacţii negociate cu 0,48% din acţiunile fondului, de 42milioane lei. La puţin timp după ora 13:00 a fost cedat direct pepiaţa principală un pachet de titluri FP reprezentând 0,1% dincapitalul social, pentru 8,8 milioane lei. Ultima operaţiune cuacţiunile FP a fost realizată la 0,635 lei, preţ în creştere cu1,93%.

Şeful Departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR MihaiIulian Căruntu spune că efectele listării FP asupra altor acţiunivor fi vizibile treptat în acest an, în primul rând prin majorareavolumelor de tranzacţionare a titlurilor lichide.

"Fondul Proprietatea nu trebuie văzut ca un medicament miraculospentru piaţă, singurul efect indirect benefic fiind acela de adirecţiona investitorii străini care ar lua poziţii pe FP şi cătrealte tilturi lichide. Acesta este un proces care ia mult mai multtimp decât şi-ar dori speculatorii sau investitorii români de cursălungă şi cred că în acest sens trebuie să vedem evoluţia Bursei înscurtul timp după listarea FP", a declarat Căruntu.

El consideră că acţiunile FP vor fi tranzacţionate pentru operioadă îndelungată la discounturi de peste 30 - 35% faţă devaloarea activului net oficial, ca urmare a presiunii la vânzarepuse de investitorii care au cumpărat titlurile pe piaţa "gri" laun preţ mai mic. Alt punct slab al FP identificat de analist estelipsa perspectivelor de îmbunătăţire a administrării principalelorparticipaţii la companiile din portofoliu, în special la celenelistate.

"Cred că nu este întâmplător că acţiunile FP se tranzacţioneazăla discounturi relativ apropiate de discount-urile pe care piaţa lerecunoaşte în cazul celor mai lichide SIF-uri (SIF Moldova şi SIFOltenia). O îmbunătăţire a evaluării FP din acest punct de vederefaţă de SIF-uri este posibilă în timp, dar nu cred în diferenţesubstanţiale", a mai spus Căruntu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO