Fonduri UE

Ministrul Leonard Orban participă joi la conferinţa Mediafax Talks about European Funds

Autor: Liviu Iancu

12.10.2011, 12:28 195

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va dezbate joi, la conferinţa Mediafax Talks about European Funds, împreună cu reprezentanţii programelor operaţionale, cele mai importante teme dedicate atragerii fondurilor europene.

Conferinţa va avea loc la hotel Athenee Palace Hilton, salon Le Diplomate, începand cu ora 12:00.

Vor fi analizate teme precum înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, care vor fi atribuţiile instituţiei şi autorităţuile aflate în subordine, ce domenii beneficiază de mai multe fonduri şi unde au mai rămas mai mulţi bani care pot fi atraşi.

Se va discuta, de asemenea, despre bugetele alocate pentru fiecare program operaţional şi cât a mai rămas de accesat, despre reglementările pe care le pregătesc autorităţile, astfel încât firmele care doresc să acceseze fonduri europene şi cele care au accesat deja să ştie ce documente să pregătească şi cum se fac decontările.

Vor fi abordate şi teme precum rolul băncilor pentru obţinerea fondurilor europene, care este termenul în care se aprobă sau nu un dosar depus la bancă pentru fonduri europene, cum ajung băncile la clienţii care doresc sprijin pentru accesarea fondurilor europene şi cât de important este rolul fondului de garantare pentru accesarea fondurilor europene.

Pentru prima dată, ministrul Afacerilor Europene participă la dezbateri împreună cu mediul de afaceri, reprezentanţii programelor operaţionale şi presa.

Printre speakerii evenimentului se numără, alături de Leonard Orban, Cristina Trăilă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, Gabriel Friptu, directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Opraţional Regional, Cătălina Meliţă, director general POS CCE, Ramona Ivan, director executiv Direcţia Instituţii Financiare din BCR, Radu Graţian Gheţea, preşedintel CEC Bank, Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM, Leonard Cornoiu, director Fonduri Europene la Banca Transilvania şi Adrian Mîndroiu, director general AM POS Mediu.

Conferinţa va fi moderată de Cristian Dimitriu, director editorial Mediafax Group.

Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul http://www.mediafaxtalks.ro/european-funds/index.php până pe 13 octombrie.

Mediafax Talks about European Funds are ca parteneri BCR, FNGCIMM, Banca Transilvania şi Microsoft.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO