• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Media & Advertising

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business Magazin

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business Magazin

Autor: Ioana Mihai-Andrei

31.10.2016, 00:00 35

„Un milion şi numărăm în continuare”, materialul de pe coperta revistei Business Magazin din această săptămână, prezintă o radiografie a pieţei abonamentelor medicale private. Plusurile şi mai mult minusurile din sistemul medical de stat reprezintă una dintre principalele teme abordate în dezbaterile electorale, un subiect cu greutate în agenda media, aflându-se pe primele locuri şi în discuţiile de la colţul străzii. Cât timp subiectul este descusut din toate părţile de opinia publică şi autorităţi, unul dintre cele mai apreciate beneficii extrasalariale oferite de companii sunt abonamentele medicale private, de care se bucură toţi actorii implicaţi. Cu circa 1 milion de unităţi active, piaţa de pachete medicale se află într-un nivel de semimaturitate, iar oportunităţile de extindere pe acest segment se află  în creştere. Fady Chreich, CEO al Regina Maria, povesteşte care este rolul jucat de companie în piaţa serviciilor private de sănătate, ce planuri are pentru viitor şi care sunt aşteptările pe care le are în ce priveşte dezvoltarea pieţei.

Un alt material din Business Magazin în această săptămână spune povestea platformei de recrutare Crossover, un start-up înfiinţat în 2014, care caută persoane din mai multe ţări - 85 în momentul de faţă - pentru a lucra în companii din State. Angajaţii lucrează „remote” şi sunt plătiţi cu salarii americane. Compania a intrat pe piaţa românească în urmă cu aproape un an şi de atunci a reuşit să angajeze 100 de români, în special în domeniul IT, pentru companii americane; pentru întreg 2016 previzionează că va plăti colaboratorilor locali patru milioane de dolari.

Martine Draulette, care conduce de aproximativ doi ani divizia de farmaceutice a grupului Roche în România, companie cu afaceri de 611 de milioane de lei în 2015, povesteşte care este strategia ei în abordarea provocărilor şi oportunităţilor locale, arată un material din această săptămână, în revista Business Magazin.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597