• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Media & Advertising

Cine este Maria Tănase, artista româncă sărbătorită de Google miercuri pe pagina oficială

Cine este Maria Tănase, artista româncă sărbătorită de Google miercuri pe pagina oficială

Autor: Octavian Calei

25.09.2013, 11:15 1262

Google sărbătoreşte miercuri printr-un „doodle” afişat pe site deasupra casetei de căutare pe 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase, renumită interpretă de muzică populară românească.

Supranumită de către Nicolae Iorga „Pasărea Măiastră a României”, Maria Tănase a trăit în perioada 1913 – 1963.

Maria Tanase a venit pe lume în 1913, în mahalaua Cărămidarilor. Tatăl, Ioan Coandă Tănase, se considera prea sarac ca să hrăneasca trei guri şi i-a cerut nevestei să lepede copilul. Ana Tanase, o ardeleancă din Făgăraş cu frică de Dumnezeu, l-a ignorat şi a adus-o pe lume pe Maria.

Maria Tănase a păşit pe scenă pentru prima dată în 1921, în faţa publicului de la Căminul Cultural din mahala, la serbarea care marca sfârşitul anului şcolar. Nu a terminat liceul pentru că s-a retras de la şcoală ca să-şi ajute părintii la munca.

Maria Tănase debutează în 1934, la vârsta de 21 de ani, cu imprimarea „Mansarda”, o romanţă de Nello Manzatti, realizată la casa de discuri „Lifa Record”.

Debutul radiofonic al artistei are loc în 20 februarie 1938 cu un program de cântece româneşti prezentate la emisiunea „Ora satului”. Maria Tănase a fost acompaniată de taraful lui Ion Matache, format din doi violonişti, un basist, un ţambalist şi un cobzar. Reacţiile cronicarilor muzicali au fost pozitive, iar cântăreaţa a continuat să fie programată aproape săptămânal de Radio România.

În septembrie 1938, Maria Tănase lansează cu mare succes cântecele „Mi-am pus busuioc în păr” şi „Habar n-ai tu”, ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu, pe care le imprimă apoi la „Columbia”.

În aprilie 1939, Maria Tănase a cântat la Expoziţia Universală de la New York cu orchestra lui Grigoraş Dinicu şi cu naistul Fănică Luca. Prezenţi la această expoziţie au fost şi George Enescu, Dimitrie Gusti şi Constantin Brâncuşi.

Maria Tănase a avut un repertoriu de aproape 400 de cântece româneşti.

Artista a fost distinsă cu Premiul de Stat în 1955 iar doi ani mai târziu a primit şi titlul suprem de Artist Emerit.

Maria Tănase a fost căsătorită cu juristul Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie.

Maria Tănase a fost şi agentă a Serviciului Special de Informaţii.

Cântăreaţa de muzică populară s-a stins din viaţă pe 22 iunie 1963 din cauza cancerului la plămâni.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466