Constructii&Imobiliare

(P) Grupul austriac LEIER, retrospectiva primului an de activitate la Iaşi – LEIER BRIKSTON a înregistrat rezultate financiare în creştere

(P) Grupul austriac LEIER, retrospectiva primului an de...

Autor: Publicitate

02.03.2020, 08:00 354

Unul dintre cei mai importanţi producători de cărămidă de la nivel naţional, LEIER BRIKSTON, a încheiat anul 2019 cu rezultate financiare în creştere cu 6% faţă de anul 2018. Evoluţia înregistrată se datoreză unor principii integrate de business bazate pe eficienţă şi productivitate.

„În primul an alături de Grupul LEIER avem cele mai bune rezultate din istoria companiei, depăşind pragul cifrei de afaceri de 100 milioane lei, în creştere cu 6% faţă de anul 2018. Succesul se datorează atât întregii echipe precum şi managementului LEIER, care, prin implicare activă şi suport continuu şi-a concentrat atenţia către îmbunătăţirea eficienţei şi productivităţii în toate segmentele business-ului.” spune Adrian Minzat, Manager General Leier Brikston.

Brikston s-a alăturat Grupului LEIER în anul 2018, beneficiind de oportunitatea derulării unor investiţii menite să satisfacă nevoile exigente ale pieţei şi să crească întreaga capacitate de producţie a Grupului, acţiuni ce au creionat perspectivele viitoare ale companiei: „Proiectele de investiţii demarate de LEIER la Iaşi, prin construcţia unei secţii noi de produse prefabricate din beton şi sistematizarea modernă a întreg perimetrului fabricii, precum şi sinergia fabricilor din Grup, vor consolida poziţia LEIER pe piaţa materialelor de construcţii din România, aducând numeroase beneficii tuturor clienţilor noştri.” declară Adrian Minzat.

Înfiinţat în urmă cu 55 de ani în Austria, Grupul LEIER, un business cu perspective de dezvoltare axate în special asupra pieţelor din Europa, a devenit un producător ce deserveşte astăzi pieţele materialelor de construcţii din 7 state europene.  Gama diversificată şi inovativă de produse ceramice şi din beton, fabricate în cele peste 40 de fabrici în care muncesc cu devotament şi profesionalism peste 2700 de angajaţi, poziţionează LEIER drept unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul construcţiilor la nivel European. În România, LEIER deţine 3 fabrici funcţionale, dintre care cea de la Iaşi, Sighişoara şi Unirea, Alba şi una în construcţie la Arad.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO