Mediafax.biz Exclusiv

Cum vor reuşi băncile austriece să menţină finanţările pe regiune şi ce vor face competitorii

Cum vor reuşi băncile austriece să menţină finanţările pe regiune şi ce vor face competitorii

Autor: Razvan Voican

23.11.2011, 19:48 1300

România şi celelalte ţări din regiune se vor confrunta cu un risc sporit de "credit crunch" (criză a ofertei de credite) atât timp cât nu vor fi adoptate reglementări uniforme la nivelul Uniunii Europene şi nu va exista o colaborare între băncile centrale în stabilirea normelor, spune Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank, controlată de italienii de la UniCredit prin intermediul UniCredit Bank Austria.

"Piaţa românească este puternic dezechilibrată la nivelul raportului credite/depozite, iar această presiune externă va accentua lupta pe depozite şi oricum se va reduce suma disponibilă pentru creditare la nivelul întregului sistem. Sunt riscuri mari ca anul viitor să avem un deficit de capacitate de finanţare dacă economia va avea nevoie de creditare", afirmă Radu, comentând posibilele efecte ale anunţului autorităţilor austriece de supraveghere bancară privind noua obligaţie a băncilor din Austria de a-şi lăsa subsidiarele din regiune să se finanţeze local.

Banca Naţională nu a comentat până aseară demersul austriecilor, însă Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a spus că banca centrală urmează să iasă astăzi cu o poziţie.

Răsvan Radu spune că până la urmă banca centrală a Austriei nu face decât să se comporte ca alţi supraveghetori din regiune, inclusiv BNR: să protejeze interesele propriei pieţe.

"Şi BNR a căutat să protejeze piaţa bancară internă şi să o izoleze de influenţe externe negative, aşa fac şi austriecii, aşa face şi banca centrală a Italiei. Dacă nu vom avea reglementări uniforme la nivelul UE, ne vom confrunta cu un risc sporit de credit crunch la anul."

Supraveghetorii austrieci nu au reuşit să convingă cele trei mari bănci să iasă cu o poziţie comună în privinţa măsurilor care vor fi luate şi să şi le asume ca atare.

La rândul lor, Erste, UniCredit şi Raiffeisen nu s-au pus de acord asupra unui răspuns comun şi au reacţionat pe voci diferite, într-un mod mai mult sau mai puţin explicit.

După ce Banca Austriei a anunţat că raportul dintre creditele noi acordate în regiune şi refinanţările atrase local nu trebuie să treacă de 110%, toate cele trei bănci încearcă să modereze semnalul, sugerând că măsurile supraveghetorilor nu sunt bătute în cuie, că există diferenţe de interpretare la nivelul metodologiei şi că ar trebui ca banca centrală a Austriei să discute şi cu băncile centrale din regiune ale căror sisteme bancare vor fi afectate.

Cel puţin aparent, BNR nu a fost până în prezent consultată având în vedere lipsa de reacţie la anunţul austriecilor.

În ultima vreme guvernatorul Mugur Isărescu i-a îndemnat pe bancheri să încurajeze creditarea, însă nu a vorbit despre nevoia unei ajustări anume a raportului credite depozite care era de 118,6% la nivelul sistemului în septembrie.

Pe de altă parte, austriecii îi pun într-o poziţie delicată pe supraveghetorii din Italia, Franţa şi Olanda, care au bănci cu expuneri importante în regiune.

Semnalul negativ venit de la Viena a sporit ieri presiunea pe primele de risc din regiune, CDS-ul României ajungând la un nou vârf al anului de 470 de puncte de bază, în timp ce Polonia a ajuns la 310 puncte.

După ce devenise clar că România cu greu mai poate conta pe băncile greceşti pentru finanţarea subsidiarelor locale, acum apare riscul ca şi băncile austriece să primească mai puţini bani.

Volksbank România are situaţia cea mai expusă la acest risc pentru că este o instituţie care practic nu a funcţionat ca o bancă clasică, ci a crescut doar prin finanţări dinAustria. Acestea însumau la sfârşitul lui 2010 circa 3,5 mld. euro, unele linii fiind scadente în 2012 şi 2013.

Reprezentanţii Erste Group, care controlează BCR, cea mai mare bancă din România, afirmă că iau în considerare măsurile propuse de autorităţile de supraveghere şi reglementare austriece şi le evaluează pentru a stabili ce impact ar avea aplicarea lor.

"În orice caz, România rămâne o piaţă prioritară pentru noi." Andreas Treichl, CEO al Erste, a refuzat ieri la Viena să comenteze anunţul supraveghetorilor austrieci.

În schimb, Gianni Papa, responsabilul grupului UniCredit pe operaţiunile din Europa Centrală şi de Est, a fost singurul care a ieşit în faţa presei până aseară şi a spus că regiunea riscă o criză de lichiditate şi pe cale de consecinţă o criză a creditului dacă obiectivul de 110% privind raportul credite/depozite la subsidiarele din regiune va fi impus fără nuanţe şi fără o perioadă de tranziţie corespunzătoare.

El a spus că nu capitalul este o problemă, ci lichiditatea, şi a cerut ca toate băncile centrale din regiune să coopereze, să se coordoneze şi să nu se limiteze la a se ocupa doar de băncile din ţările proprii.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Raiffeisen Bank International nu au emis niciun comentariu până la închiderea ediţiei.

AFACERI DE LA ZERO