Mediafax.biz Exclusiv

Dascălu va deschide Palas Iaşi pe 31 mai şi a semnat cu Inditex pentru şase magazine

Dascălu va deschide Palas Iaşi pe 31 mai şi a semnat cu Inditex pentru şase magazine

Autor: Cristi Moga

29.03.2012, 08:00 4783

Mallul Palas Iaşi, parte a unei investiţii de circa 260 de milioane de euro, cea mai mare din afara Bucureştiului, va fi inaugurat în data de 31 mai, cu o lună întârziere faţă de cel mai recent termen anunţat, a precizat pentru ZF Iulian Dascălu, proprietarul companiei Iulius Group.

Întârzierea este provocată, printre altele, şi de vremea nefavorabilă din luna februarie, când temperaturile din Iaşi au coborât spre minus 30 de grade.

Acesta este cel mai mare pariu al omului de afaceri ieşean, care deţine reţeaua de centre comerciale Iulius Mall, prezentă în Iaşi, Timişoara, Suceava şi Cluj.

"Fiind al cincilea proiect de retail realizat de la zero de compania Iulius Group, suntem convinşi că va fi o inaugurare perfectă. Împreună cu marile branduri care ne sunt partenere, am decis lansarea Palas la această dată (31 mai - n.red.). În lunile de vară, un trafic important va fi asigurat şi de românii din străinătate veniţi în vacanţă", a declarat Iulian Dascălu pentru ZF.

Printre chiriaşii proiectului se numără companii ca Auchan, H&M, C&A, Waikiki şi Stefanel, precum şi operatorul de cinematografe multiplex Village Cinemas, iar recent a fost semnat şi contractul cu grupul Inditex, care ve deschide şase magazine în Palas Iaşi. Spaniolii sunt prezenţi cu branduri precum Zara sau Bershka şi în proiectul Iulius Mall Iaşi, astfel că îşi vor extinde practic acoperirea în oraş.

"Palas Mall va avea un grad de ocupare de circa 97%, unul excelent dacă ne gândim la perioada dificilă pe care piaţa a traversat-o. Unul dintre cele mai noi parteneriate a fost încheiat de Iulius Group cu Inditex, care va avea în Palas Mall şase magazine. Aici premiera o constituie Massimo Dutti. Astfel, Iaşiul va deveni cel de-al doilea oraş din provincie unde concernul spaniol va opera magazine în două locuri diferite", a mai spus Dascălu.

Început în 2004, prin asocierea lui Dascălu cu Consiliul Local Iaşi, care a pus la dispoziţie terenul, proiectul Palas a fost amânat de mai multe ori. Lucrările au început în 2007, iar un prim termen de finalizare a fost anunţat pentru anul 2010.

Ulterior a fost avansat anul 2011 ca termen pentru finalizarea proiectului, iar în toamnă Dascălu a organizat un eveniment în care a susţinut ca termen pentru deschidere luna aprilie 2012.

Ca urmare a acestei noi amânări, retailerii proiectului Palas din Iaşi nu vor avea deschise magazinele în zilele de dinaintea sărbătorilor de Paşti, care sunt, de regulă, o perioadă bună pentru cumpărături.

Nu este tocmai o noutate pe piaţa locală ca dezvoltarea unui proiect imobiliar să dureze atât de mulţi ani. Spre comparaţie, firma spaniolă Hercesa a cumpărat tot în 2004 clădirea fostului hotel Cişmigiu din Bucureşti, a cărui inaugurare este programată de-abia pentru acest an. Diferenţa constă în faptul că în timp ce proiectul Palas are o suprafaţă de 320.000 de metri pătraţi construiţi, clădirea hotelului Cişmigiu măsoară doar 10.000 de metri pătraţi.

Pe de altă parte, Dascălu a finalizat de circa un an clădirile de birouri din cadrul proiectului Palas, iar în acest an este aşteptat centrul comercial, cu o suprafaţă închiriabilă de peste 54.000 de metri pătraţi, un bloc de locuinţe şi două hoteluri, precum şi un parc care va lega construcţiile noi de Palatul Culturii din centrul oraşului.

Cu acest proiect în portofoliu Dascălu va ajunge la încasări anuale de peste 50 de milioane de euro din chirii, în condiţiile în care cele patru malluri din portofoliu i-au adus anul trecut venituri de 41,4 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO