Mediafax.biz Exclusiv

În plină dezordine europeană, şeful bursei de la Bucureşti îşi pune speranţe în oferta Transelectrica

În plină dezordine europeană, şeful bursei de la Bucureşti îşi pune speranţe în oferta Transelectrica

Autor: Roxana Pricop

26.09.2011, 19:56 444

După un debut promiţător la început de an, bursa de la Bucureşti a fost rapid îngenuncheată de criza datoriilor din zona euro.Cele 70 de companii listate au pierdut miliarde de euro în capitalizare, Fondul Proprietatea, cea mai mare listare din istoria BVB, se tranzacţionează în prezent la un discount de peste 60%, iar oferta Petrom, prin care statul a scos la vânzare 9,84% din cea mai mare companie românească, s-a încheiat cu un eşec.

Şansa bursei de la Bucureşti de a se vindeca de eşecul Petrom, dar şi de a supravieţui furtunii financiare din regiune este ca statul să se ţină de cuvânt şi să continue privatizările prin Bursă.

Vânzarea unor pachete de acţiunui de câte 15% din participaţia statului la Transgaz şi Transelectrica a fost programată pentru acest an, însă rămâne de văzut în ce măsură statul român va avea curajul să încerce pieţele în plină furtună financiară.

Ambele companii sunt deja listate la bursa din Bucureşti, iar statul controlează acum 73,5% din capitalul Transgaz şi 73,6% din capitalul Transelectrica.

"Luând în calcul că suntem deja la finele lunii septembrie, cred că doar oferta secundară de la Transelectrica are şanse reale să se deruleze în acest an. Sper că autorităţile au învăţat din greşelile şi eşecul ofertei Petrom. Foarte important în succesul ofertei Transelectrica va fi preţul. Pentru a se încheia cu succes, cred că preţul din ofertă trebuie să acorde investitorilor un discount faţă de preţul din piaţă al acţiunilor (ieri preţul era de 17,5 lei/titlu - n. red.).Eşecul ofertei Petrom s-a datorat în proporţie de 90% stabilirii unui preţ minim de 0,3708 lei/acţiune.

De asemenea, îmi doresc ca oferta de acţiuni de la Transelectrica să se deruleze prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, ordinele de subscriere la ofertă să fie introduse în sistemul bursei astfel încât investitorii să vadă în orice moment evoluţia subscrierilor. Imediat după anunţul consorţiului care va intermedia oferta Transelectrica, vom avea o discuţie cu intermediarii şi oficialii statului pentru a susţine acest lucru", a declarat pentru ZF Valentin Ionescu, directorul general al BVB.

Oferta Petrom a avut toate şansele să rescrie istoria bursei de la Bucureşti după ce în ultimii trei ani nicio companie privată sau de stat nu a îndrăznit să deruleze o ofertă publică de acţiuni.

Cu toate acestea, oferta Petrom s-a derulat într-un mare anonimat, evoluţia subscrierilor fiind secretă pentru că ordinele nu au fost centralizate în sistemul Bursei, şi a fost un eşec în principal din cauza preţului din ofertă considerat prea mare de investitori, dar şi a contextului extern nefavorabil.

Oferta Petrom a pornit printr-un preţ maximal de 0,46 lei/titlu, pentru ca apoi, cu câteva zile înaintea închiderii ofertei, să fie stabilit preţul minim de 0,3708 lei/acţiune, cu doar 3% mai mic decâ preţul din piaţă de 0,3821 lei/acţiune.

Grecia ar putea pune din nou beţe în roate

Valentin Ionescu este conştient că nu va fi o misiune uşoară convingerea investitorilor să subscrie la ofertă, mai ales acum când riscul unui default al Greciei este tot mai mare.

"Dacă Grecia va intra în default, acest lucru se va simţi pe bursa de la Bucureşti prin vânzări consistente pe termen scurt, ca urmare a reacţiilor imediate ale investitorilor la anunţul de default, pentru ca mai apoi banii să se întoarcă prin cumpărări atrase de preţurile mici din piaţă. Fundamental, România arată mult mai bine decât alte state din regiune şi decât a arătat după căderea băncii de investiţii Lehman Brothers din 2008", a adăugat directorul BVB.

În august, luna în care a fost retrogradat ratingul SUA, bursa de la Bucureşti a scăzut cu 10% (indicele BET), mai puţin decât au pierdut bursele din Paris, Frankfurt şi Viena.

Listarea la bursă e mai ieftină şi mai bună decât managementul privat

În opinia lui, listarea la bursă este o alternativă mai bună şi mai ieftină la înlocuirea managementului companiilor de stat cu management privat, angajament pe care Guvernul şi l-a luat faţă de Fondul Monetar Internaţional.

Niciuna din cele nouă companii de stat care vor avea management privat până la finele anului nu este listată.

"Listarea unei companii de stat face cât un management privat şi este şi mult mai ieftină.Transparenţa este principalul atu adus de listare: managementul companiei trebuie să comunice acţionarilor şi investitorilor din piaţă orice schimbare intervenită în conducere, trebuie să raporteze care sunt contractele încheiate, investiţiile şi obiectivele clare privind indicatorii financiari.Odată ce compania a devenit publică, managementul nu mai poate semna contracte păguboase cu anumite persoane, iar dacă o face, investitorii vor penaliza compania", a mai spus directorul BVB.

Nu doar statul nu s-a grăbit să vândă din companii prin Bursă, nici antreprenorii locali nu au îndrăznit să folosească Bursa ca alternativă de finanţ are în ultimii ani.

Pregăteşte două listări

Din martie 2008, când s-a listat producătorul de mase plastice Teraplast, bursa de la Bucureşti nu a mai atras niciun emitent, însă oficialul BVB spune că există discuţii privind listarea unei companii locale din domeniul IT şi listarea duală la Bucureşti a unei companii bulgăreşti.

"În cea de-a doua jumătate a anului, ne pregătim pentru o posibilă listare a unei companii locale din domeniul IT, precum şi pentru o listare a unei companii din Bulgaria, deja listată la bursa din Sofia", a continuat Ionescu.

Mai mult, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) organizează pe 26 şi 27 octombrie la New York o serie de întâlniri între cele mai mari companii româneşi listate şi investitorii americani, cu scopul promovării pieţei locale de capital.

Acesta este primul roadshow organizat peste Ocean de bursa de la Bucureşti, miza evenimentului fiind ridicată: atragerea interesului şi a banilor celor mai mari fonduri de investiţii la nivel mondial, precum şi creşterea vizibilităţii pieţei locale de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO