Mediafax.biz Exclusiv

Kaufland este la un pas de magazinul 70, care va fi la Câmpina

Autor: Cristina Rosca

17.11.2011, 18:56 216

Astăzi compania a inaugurat magazinul numărul 69 la Tecuci, judeţul Galaţi.

Aceasta este cea de-a 11 deschidere din acest an, după ce compania germană, parte a grupului Lidl-Schwartz, şi-a amplasat magazinele în oraşe precum Sighişoara, Târgu Secuiesc, Oradea, Caransebeş, Vaslui sau Ploieşti.

Retailerul nu a anunţat investiţia în fiecare unitate, însă potrivit informaţiilor deţinute de ZF aceasta se situează între 7 şi 10 mil. euro. În concluzie, până în prezent, în 2011, in vestiţiile germanilor se situează între 80 şi 110 mil. euro. Mai mult, numărul de angajaţi al companiei va creşte cu circa 1.100 de oameni ca urmare a deschiderilor realizate în 2011.

Kaufland, care la finalul anului trecut avea aproape 10.000 de angajaţi, este unul dintre cei mai mari zece angajatori de pe piaţa locală şi unul dintre puţinii care au continuat să creeze locuri de muncă în timp de criză.

Retailerul german, care a intrat pe piaţa locală în 2005, a reuşit să acopere cea mai mare parte a judeţelor din România, fiind cel mai extins lanţ de magazine pe format mare (hipermarketuri şi magazine cash&carry).

Magazinele Kaufland sunt încadrate la hipermarketuri, alături de Carrefour, Real -, Cora sau Auchan, însă spre deosebire de acestea au politică de tip discount. Mai mult, unităţile Kaufland sunt mai mici ca suprafaţă şi listează circa 15.000 de produse, de 3-4 ori mai puţine faţă de competitorii de pe segment.

În aceste condiţii compania poate intra în oraşe mai mici precum Câmpina, Sighişoara sau Sebeş cu mai puţin de 50.000 de locuitori, oraşe pe care principalii competitori le ocolesc. Spre exemplu, în oraşul Câmpina nu există decât două magazine pe format modern, un supermarket Carrefour Market şi un magazin de tip discount Penny Market.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO