Mediafax.biz Exclusiv

RAAL Bistriţa: Ajungem la afaceri de 44 mil. euro, aproape ca în 2008

Autor: Laurentiu Cotu

19.05.2011, 09:42 214

"Am înregistrato creştere semnificativă a comenzilor începând încă din anul 2010,însă nu am avut suficiente resurse materiale pentru achiziţionareamateriei prime necesare producţiei, astfel că nu am putut onoratoate comenzile primite. Pe de altă parte, în perioada 2009-2010era foarte greu de obţinut un credit bancar. În ceea ce priveşteactivitatea companiei din prezent, am câştigat noi clienţi şi amcrescut colaborarea cu partenerii tradiţionali de afaceri", adeclarat Paul Ilieş, directorul general al companieibistriţene.

Potrivit conducerii RAAL, compania arealizat în 2010 un profit brut de 2,8 mil. euro, iar în primultrimestru din acest an profitul brut înregistrat se ridică la 0,8mil. euro. Totodată, în primele trei luni din acest an compania aînregistrat o cifră de afaceri de circa 10 mil. euro.

"Rezultatele obţinute în trimestru patru din2010 şi în primul trimestru din 2011 sunt comparabile cu celeobţinute în trimestrele de dinainte de criză.Ţinând cont de aceste rezultate, decomenzile contractate pentru acest an, dar şi de discuţiileavansate cu posibili noi clienţi, credem că vom încheia anul încurs cu afaceri totale de minimum 44 mil. euro, apropiindu-neastfel de nivelul din 2008", a spus Ilieş.

RAAL deţine două fabrici de componente autoîn judeţul Bistriţa- Năsaud şi sucursale în SUA, Italia, Germaniaşi Olanda, înfiinţate pentru suport logistic, service, marketing şilivrare.

"Avem o rezervă de capacitate de 20%-30%,asta înseamnă că dacă unul dintre clienţi ne solicită un volum marede comenzi, avem posibilitatea să onorăm această comandă. Totodată,intenţionăm să pătrundem începând din 2011 pe pieţele din Rusia,India şi Brazilia, unde în următorii ani vrem să dezvoltăm şifacilităţi de producţie", a precizat directorul general alRAAL.

Compania are în prezent de 1.388 deangajaţi, după ce la finele anului tre cut RAAL avea 1.300 deoameni. RAAL a fost înfiinţată în anul 1991 ca societate peacţiuni, prin desprinderea din compania I.U.T. Bistriţa.

Din 1995 firma s-a privatizat, acţionariifiind salariaţii companiei în proporţie de 93%, restul titluriloraflându-se în posesia SIF Banat-Crişana

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO