Mediafax.biz Exclusiv

Revenirea interesului investitorilor pentru România se va vedea în 12-18 luni în tranzacţii încheiate, spune şeful Gemisa

Revenirea interesului investitorilor pentru România se va vedea în 12-18 luni în tranzacţii încheiate, spune şeful Gemisa

Autor: Ioana David

01.08.2011, 19:28 114

"Sunt numeroasecazurile în care suntem contactaţi de astfel de investitori pentrudiscuţii referitoare la companiile din portofoliul nostru, lucrucare în urmă cu 12 luni era mult mai puţin vizibil. Mă aştept caastfel de contacte, la nivelul întregului mediu de afaceri dinRomânia, să se regăsească în investiţii şi tranzacţii efectivîncheiate în perioada următoarelor 12-18 luni", a spusRoşca.

El nu a precizat dacă Gemisa esteinteresată de vânzarea companiilor din portofoliu.

Recent şi Horia Manda, managingdirector al Axxess Capital, companie ce administrează fondurileRomanian-American Enterprise Fund (RAEF), Balkan Accession Fund(BAF), iar din toamna anului trecut un fond nou, Emerging EuropeAccession Fund, a notat faptul că revine interesul pentru România.În acest context, Manda a spus că negociază trei deal-uri înprezent.

În unele sectoare seînregistrează creştere

Gemisa are acţiuni în cadrul unorfirme precum Oxigen Plus (servicii de închiriere echipamentemedicale), Centrul Medical Diagnosis (servicii medicale), FleetManagement Services (leasing operaţional şi managament al flotelorauto), dar şi altele.

Referindu-se la rezultatelecompaniilor din portofoliu, şeful Gemisa a arătat că cele din zonamedicală, Oxigen Plus, Diagnosis, "continuă să crească nu atât caurmare a creşterii consumului efectiv de servicii, cât mai ales pefondul crizei puternice a sistemului de stat care pierde acceleratcotă de piaţă".

Potrivit datelor de la RegistrulComerţului, ultimele disponibile, Oxigen Plus a avut o cifră deafaceri de 7,6 mil. lei (1,8 mil. euro) în 2009.

În cazul unor companii deservicii corporate, aşa cum este cazul Fleet Management Services,trendul a fost de revenire pe creştere, a explicat Roşca, după operioadă de scădere în 2009 şi începutul lui 2010. Fleet ManagementServices a înregistrat în primele şase luni ale lui 2011 o cifră deafaceri de 1,2 mil. euro, în creştere cu 20% faţă de perioadasimilară a anului trecut, potrivit unor informaţii anterioare alecompaniei. El a mai amintit şi de o altă companie din portofoliu,Patiline (prezentă pe segmentul de produse congelate de brutărie şipatiserie), care a avut creştere.

Un început de andificil

"Prima jumătate a anului a fost operioadă dificilă, marcată în foarte mare măsură de efectele crizeieconomice. Volatilitatea pieţei a fost ridicată, cu evoluţiicontradictorii de la o lună la alta şi cu presiuni foarte mari pecursul de schimb, care a avut oscilaţii ample", a spus Roşca,referindu-se la contextul economic.

Întrebat despre situaţia dinGrecia, stat aflat la un pas de default, dar şi despre Italia, ţarăaflată într-o situaţie economică dificilă, Roşca este de părere căfiecare stat are "anumite vulnerabilităţi" legate de evenimenteledin aceste zone.

"Risculmajor, aşa cum îl văd eu, este mai degrabă ca banii să plecedinspre Europa spre America de Nord, Asia sau America de Sud şi nuneapărat să vizeze România în particular."

Cu toate acestea, făcândabstracţie de îngrijorările cu privire la aceste state, la celeprivind probleme sociale din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii,la o potenţială supraîncălzire a economiei Chinei, Roşca spune căsentimentul referitor la România este "rezervatpozitiv".

Investiţiile, în funcţie deprofilul investitorului

"Dacă un investitor merge pe riscmare, însă cu potenţial mare de profit, atunci investeşte îndomenii afectate de criză, de exemplu retailul de bunuri defolosinţă îndelungată în ţări cu probleme dificile precum Grecia,Cuba, Irak. Dacă un investitor merge pe risc minim, atunciinvesteşte în aur, franc elveţian sau proprietăţi imobiliare înzonele cele mai bune din Londra, Paris şi New York", a mai spusRoşca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO