Mediafax.biz Exclusiv

Şeful BVB: De săptămâna viitoare vom avea conturi globale pentru toate companiile listate

Şeful BVB: De săptămâna viitoare vom avea conturi globale pentru toate companiile listate

Autor: Roxana Pricop

05.07.2011, 19:12 743

De aproape trei ani de când criza a alungat investitorii de peBursă brokerii vorbesc doar de conturi globale, mai exact deabsenţa lor, care ar fi principalul motiv pentru care marilefonduri străine evită piaţa românească şi lichiditatea este atât demică.

Bursa de la Bucureşti este printre puţiniioperatori din regiune care încă utilizează conturile individuale detranzacţ ionare.

Cu excepţia Fondului Proprietatea (FP),primul emitent românesc ce se tranzacţionează prin conturi globale,restul de peste 70 de companii româneş ti listate la Bucureşti suntaccesibile investitorilor locali şi străini doar prin conturiindividuale de tranzacţionare, sistem care obligă intermediarul sădeschidă un cont pentru fiecare client interesat să cumpereacţiuni. Tranzacţionarea prin conturile globale presupune ca ofirmă de brokeraj să lucreze printr-un singur cont global, princare va realiza toate tranzacţiile în numele clienţilor, fapt cenecesită sisteme informatice şi infrastructurăperformante.

Conducerea BVB susţine însă căproblema conturilor globale s-ar putea rezolva în curând. "ComisiaNaţională a Valorilor Mobiliare va discuta în şedinţa de miercuri 6iulie extinderea conturilor globale la toţi emitenţii de pe Bursă,şi cred că sunt şanse de 90% ca această extindere să fie aprobată.Bursa are sistemele tehnice pregătite şi dacă extinderea conturilorglobale va fi aprobată, de luni se va putea tranzacţiona princonturi globale", a spus Valentin Ionescu, directorul general alBursei de Valori Bucureşti (BVB).

Comisarii CNVM nu au putut ficontactaţi de ZF până la închiderea ediţiei pentru a confirma dacăastăzi vor discuta extinderea conturilor globale.

Conturile globale "adevărate",disponibile abia din toamnă

Cu toate acestea, încă un pas mai estenecesar pentru a alinia sistemul local de tranzacţionare princonturile globale la cele utilizate de pieţele din regiune, şianume separarea decontării de tranzacţionare. Dacă CNVM aprobăextinderea conturilor globale, această se parare ar putea avea locîn toamna acestui an şi ar genera un consistent plus de lichiditatepieţei locale de acţiuni.

"Mă aştept ca lichiditatea zilnică săcrească cu cel puţin 20% odată ce va fi separată decontarea detranzacţionare şi astfel vom avea conturi globale în adevăratulsens al termenului. Mai mult, impactul se va regăsi şi asupra celormai lichizi emitenţi precum Fondul Proprietatea, care mă aştept săgenereze tranzacţii de 20-30 milioane de euro pe zi", a estimatexecutivul BVB.

Miza extinderii conturilor globale la toţiemitenţii este strâns legată de mult-aşteptata ofertă secundară deacţiuni prin care statul va vinde circa 10% din compania petrolierăOMV Petrom, listată la BVB sub simbolul SNP, şi care este estimatăsă înceapă săptămâna viitoare. Pentru bursa de la Bucureştiextinderea conturilor globale la emitenţi precum Petrom ar echivalacu o poartă deschisă fondurilor străine de investiţii.

Oferta Petrom, moment crucial pentrubursa de la Bucureşti

Oferta prin care statul va vinde pe Bursăcirca 10% din Petrom a intrat pe ultima sută de metri, anunţulprivind momentul începerii fiind aşteptat să fie făcut de cătreoficialii Guvernului azi sau joi 7 iulie. Potrivit unor surseoficiale, oferta ar urma să înceapă pe 11 sau 12 iulie, însă pânăîn prezent niciunul dintre oficialii Guvernului nu a făcutdeclaraţii cu privire la momentul începerii ofertei sau preţul lacare va fi vândut pachetul de acţiuni.

"Oferta Petrom este un moment crucial pentrubursa de la Bucureşti, pentru că de modul în care se va derula,subscrie şi încheia această ofertă vor depinde celelalte douăprivatizări pe care statul a anunţat că vrea să le facă la Transgazşi Transelectrica", a mai spus Valentin Ionescu.

Oferta Petrom este cea mai mare tranzacţiedin istoria bursei de la Bucureşti. La preţul de marţi de 0,4lei/acţiune, pachetul de 9,84% pe care statul vrea să-l vândăvalorează peste 500 milioane de euro.

Pentru acest an mai sunt anunţate vânzarea acâte 15% din transportatorii naţionali Transgaz şi Transelectrica,ambele companii deja listate la BVB.

Sumele atrase de stat de la investitori înurma vânzării celor trei pachete de acţiuni au drept destinaţieacoperirea deficitului bugetar.

Cu aproape şase luni în urmă, pe 25 ianuariela Bucureşti s-a listat Fondul Proprietatea (FP), emitent care areadus piaţa locală de capital în atenţia fondurilor străine deinvestiţii şi care a creat premisele redresării bursei de laBucureşti.

Listarea FP nu este însă suficientă pentru aaduce bursa de la Bucureşti în rând cu ceilalţi operatori dinregiune precum bursa de la Budapesta şi Praga.

Şeful BVB, evaluat după primul an demandat

Ales în funcţia de director executiv al BVBîn august 2010, Valentin Ionescu şi-a propus ca bursa de laBucureşti să depăşească în valoare bursele din Budapesta şi dinPraga în următorii doi-trei ani. În acest an bursa de la Bucureştia realizat primul road show internaţional de promovare la Londra şimai multe evenimente în principalele oraşe din România.

"În ţară, feedbackul din urma acestorevenimente de promovare a pieţei de capital a fost destul de reduspentru că antreprenorii români sunt reticenţ i în a-şi listaafacerile la Bursă.

Purtăm însă discuţii one-to-one cu executivide companii care şi-au anunţat încă din anii trecuţi interesul dea-şi aduce companiile la Bursă. Am discutat şi cu reprezentanţii adouă companii din Bulgaria care şi-au manifestat interesul de a selista la Bucureşti", a mai spus Valentin Ionescu.

Mandatul de executiv al lui Valentin Ionescuva expira în septembrie, la un an de la validarea sa în funcţie deCNVM.

În următoarele săptămâni urmează să aibă loco evaluare a mandatului său de către Consiliul Bursei, care vadecide dacă va opta pentru o prelungire a mandatului. Ionescu aînlocuit-o în funcţie pe Anca Dumitru, unul dintre cei mailongevivi profesionişti din cadrul BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO