Mediafax.biz Exclusiv

Soceram a început în luna mai construcţia unei fabrici de BCA la Roman, proiect de 20 milioane euro

Autor: Ioan Dornescu

07.06.2011, 16:09 225

"Fabrica va fi finalizată în iunie-iulie 2012, iar unitatea vafuncţiona la capacitate maximă din 2013", a afirmat reprezentantulcompaniei.

Începerea proiectului a fost anunţată iniţial pentru primăvaraanului trecut, însă construcţia a fost amânată pentru obţinereafinanţării bancare, a afirmat Gheorghe. Investiţia este acoperitădin credite (70%) şi din surse proprii.

Soceram vrea să construiască o altă fabrică de BCA la Târgu Jiu,unde deţine terenul şi autorizaţiile necesare, dar proiectul va fiiniţiat în funcţie de evoluţia pieţei.

Producătorul de materiale de construcţii deţine în prezent douăfabrici de cărămidă, la Doiceşti (judeţul Dâmboviţa) şi Urziceni,şi două fabrici de BCA, la Doiceşti şi la Bucov (Prahova).Unităţile din Urziceni şi Bucov au intrat în conservare, laînceputul anului trecut, şi vor fi repornite după revenireaconsumului, potrivit sursei citate.

Referitor la strategiile de dezvoltare a activităţilor, Gheorghea afirmat că Soceram este interesată să atragă fonduri europenepentru investiţii de modernizare, dar nu ia în calcul extindereaprin achiziţii de jucători.

Ea a estimat că piaţa va reveni pe un trend ascendent din 2011şi consideră că autorităţile trebuie să aplice o serie de măsuripentru susţinerea industriei, printre care reducerea TVA.

Afacerile companiei au scăzut anul trecut de la aproximativ 28milioane euro la 21 milioane euro. "Estimăm că afacerile se vorplasa în 2011 cel puţin la nivelul de anul trecut", a spusGheorghe.

Două persoanele fizice - Mihai Anastasescu şi Emil Mihai Tufan -controlează Soceram, prin Metaleuroest Câmpina.

Principalii producători de BCA din România sunt Celco, Elpreco,Macon, Prefab, Prefabricate Vest, Soceram, Somaco Grup Prefabricateşi Xella Ro.

Firma de cercetare InterBiz research & consulting estimeazăcă piaţa de BCA a înregistrat anul trecut o valoare de aproximativ110 milioane euro "la poarta fabricii", respectiv 140-150 demilioane de euro în retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO