Mediafax.biz Exclusiv

Verestoy, noul rege al vagoanelor: Voi prelua 50% din fabricile IRS

Verestoy, noul rege al vagoanelor: Voi prelua 50% din fabricile IRS

Autor: Mirabela Tiron

08.09.2011, 20:21 1037

"Am venit cu bani pentru susţinerea celor trei fabrici şi reintrarea în producţie a angajaţilor.După ce se va constitui o nouă firmă, al cărui nume nu este stabilit însă, voi deţine un pachet de acţiuni de 50%, în timp ce băncile creditoare vor avea 29%, iar un pachet de 18% va avea vechea firmă IRS", a declarat pentru ZF Attila Verestoy.

El susţine că în prezent are o participaţie de 16%.

Verestoy, un senator UDMR care îşi împarte timpul între activitatea publică de ales şi propriile afaceri, vrea să treacă de la businessul cu lemn la cel de producţie de vagoane.

El precizează că mai sunt documente de semnat pentru pre luarea a 50% din acţiuni, "fiind vorba de o procedură juridică mai complicată".El nu a menţionat cu ce pachet va rămâne Cristian Burci, care nu a putut fi contactat de ZF.

Burci a intrat în businessul cu vagoane în urmă cu câţiva ani, după ce a cumpărat Astra Vagoane Arad de la americani.

Pe fondul crizei, cele trei fabrici producătoare de vagoane, Astra Vagoane Arad, Romvag Caracal şi Meva din Drobeta-Turnu Severin, au intrat în insolvenţă, cu datorii de 120 mil. euro la bănci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO