Iminenţa deschiderii celei de a patra proceduri de faliment faţă de un asigurator ce deţine o cota semnificativă pe piaţa asigurărilor din România pune din nou în centrul atenţiei mecanismele de garantare a creanţelor de asigurare. Prin Legea nr. 213/2015 a fost constituit Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor ce are scopul de a proteja creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Aşadar, cel puţin la nivel teoretic, există un cadrul legal şi instituţional care să asigure plata despăgubirilor chiar în cazul deschiderii procedurii falimentului faţă de un asigurător, protejând astfel nu numai interesele creditorilor de asigurare, ci şi stabilitatea pieţei asigurărilor în general.
Urmărind însă modul în care a fost efectuată plata despăgubirilor, în contextul în care în ultimii opt ani, trei mari societăţi de asigurări - Astra Asigurări, Carpatica Asig, City Insurance au intrat în faliment, este evident că acest mecanism de garantare nu funcţionează eficient.
Astfel, chiar de la primele falimente pe de piaţă, au existat o serie de obstacole şi tergiversări în efectuarea plăţilor, ceea ce a condus la existenţa unui număr impresionant de dosare în care au fost contestate decizii de respingere a cererilor de plată de către FGA. Deşi, de cele mai multe ori, FGA a fost obligat la plata despăgubirilor, acestea au fost achitate extrem de târziu, la câţiva ani distanţă de la data producerii prejudiciului. În aceste cazuri, FGA a fost obligat şi la plata dobânzii legale prin hotărâri judecătoreşti, ca minimă reparaţie faţă de întârzierea nepermisă cu care s-a efectuat plata despăgubirilor.
Cele mai frecvente justificări din partea FGA faţă de plata cu întârziere a despăgubirilor au fost subdimensionarea aparatului propriu faţă de volumul mare de cereri de plată, dar şi lipsa unui termen imperativ, stipulat expres în Legea nr. 213/2015, în care FGA să aibă obligaţia de a proceda la analiza cererilor de plată şi plata despăgubirilor.
Deşi experienţa primelor două falimente a scos la iveală o serie de disfuncţionalităţi care se impuneau a fi rezolvate, la fel de ineficient se dovedeşte a fi mecanismul de garantare şi după cel mai recent faliment al City Insurance. În contextul în care personalul FGA a fost suplimentat, iar contribuţiile asigurătorilor la fond au crescut de la 2% la 4%, întârzierile în soluţionarea cererilor adresate FGA sunt nepermis de mari. După cum anunţă FGA chiar pe website-ul său în data de 12.06.2023, în momentul de faţă sunt analizate cererile de plată depuse în data de 08.04.2022, deci cu mai bine de un an în urmă. În acest context, ne întrebăm cum se poate susţine că ne aflăm într-o situaţie de reparare a prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului asigurat când, de la data producerii accidentului şi până în momentul plăţii despăgubirilor trece, de regulă, o perioadă de peste un an. Este evident că despăgubirile plătite cu asemenea întârziere nu mai oferă o reparaţie integrală a prejudiciului: FGA nu achită dobânda legală, nu actualizează sumele cu rata inflaţiei iar despăgubirea nu acoperă perioada în care persoana prejudiciată a fost lipsită de folosinţa bunului avariat.
Întârzierile semnificative în plata despăgubirilor afectează atât persoanele fizice, creditori ai unor creanţe de asigurare, cât şi ceilalţi asigurători care aveau în temeiul dreptului de regres creanţe faţă de asiguraţii faliţi. Asupra asigurătorilor rămaşi pe piaţă atârnă nu numai povara alimentării FGA prin plata unor contribuţii deja crescute, dar şi povara blocării unor sume semnificative de bani din cauza lentorii cu care FGA analizează cererile de plată şi efectuează plata despăgubirilor. În acest context, din nou, demararea unor acţiuni împotriva FGA în obligarea la soluţionarea cererilor de plată s-a dovedit singura soluţie viabilă pentru a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi.
Prin urmare, iminentul faliment al Euroins nu va face decât să îngreuneze şi mai mult plata despăgubirilor, iar numărul creditorilor de asigurare care vor aştepta luni în şir plata creanţelor de asigurare va creşte şi mai mult. Este evident că această situaţie nu este compatibilă cu un stat membru EU ce beneficiază de un sistem de garantare a creanţelor de asigurare.
Soluţia, şi în acest caz, se pare că va veni tot din reglementările comunitare. Astfel, prin Directiva (UE) 2021/2118 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto se impun o serie de cerinţe minime obligatorii pe care statele membre vor trebui să le transpună în legislaţie proprie cu privire la sistemele de garantare a plăţii creanţelor de asigurare. Mai precis, va dispărea plafonul de 500.000 lei pe creanţă de asigurare care este în vigoare în momentul de faţă în România, FGA fiind obligat să asigure repararea integrală a prejudiciilor suferite de persoanele prejudiciate sau asiguraţii asigurătorilor faliţi.
De asemenea, statele membre vor trebui să ia măsurile necesare pentru ca sistemele de garantare în cazul falimentului asigurătorilor să asigure plata creanţelor de asigurare în termen de maxim 3 luni de la depunerea cererii.
Aşadar, dacă după trei falimente ale unor asigurători cu cote semnificative de piaţă, la nivel naţional nu au fost identificate soluţii pentru a se asigura o garantare reală şi eficace a plăţii despăgubirilor, aşteptăm cu interes modificările legislative care vor transpune cerinţele europene. Este cunoscut faptul că netranspunerea sau transpunerea defectuoasă a actelor normative europene poate atrage angajarea răspunderii statului român.
Cu toate acestea, aşa cum arată situaţia în momentul de faţă, cu întârzieri de peste 15 luni la plata despăgubirilor în urma falimentului City Insurance si cu iminenţa falimentului Euroins, ineficienţa sistemului de garatare este evidentă. Prin urmare, în lipsa unor acţiuni ferme şi imediate ale creditorilor de asigurare, termenul pentru plata despăgubirilor de către FGA devine unul incert şi extrem de îndepărtat.
