Dezordinea în creştere a preţurilor - de mai bine de un an - expresie concentrată a turbulenţelor din piaţa internă de consum, îşi are principalele cauze dincolo de graniţele ţării. Inflaţia galopantă, cum nu s-a mai văzut din anii 1970, care zguduie planeta din America până în Extremul Orient, determinată de criza energetică globală, de scumpirea petrolului şi de blocajele din lanţurile de producţie şi de aprovizionare, influenţează cu până la 80 la sută creşterile preţurilor de consum din România.
Populiştii, la noi şi în lumea largă, se amestecă în dezbaterile publice pe tema inflaţiei printr-o încercare susţinută de a da înapoi ceasul istoriei. La noi, cu deosebire, legat de cele două cicluri inflaţioniste de după recesiunea din 2008-2009, sunt introduse cu insistenţă teme din dosare învechite, cea mai puternic disputată fiind dobânda de politică monetară (dobânda-cheie) şi rolul ei în calmarea inflaţiei.
Nu mai departe de zilele trecute, s-a aprins o controversă, chiar o dispută în jurul unei întrebări de stringentă actualitate: până unde ar trebui să urce dobânda-cheie a BNR pentru a calma o inflaţie de 11,20 la sută? Întrebare stimulată de un document publicat luni dimineaţă de Banca Naţională - minuta şedinţei de politică monetară din 9 februarie - în care se face referire la analiza prognozei inflaţiei, în contextul strict al datelor existente exclusiv pe termen scurt. De la prognoza pentru trimestrul al doilea, din aprilie până în mai, ce exprimă o înrăutăţire considerabilă a perspectivei creşterii preţurilor de consum, s-a ajuns inevitabil la o dezbatere care, pe reţelele sociale, s-a prelungit şi în cursul nopţii de luni spre marţi. Fără să se încheie cu vreo concluzie.
O jurnalistă de la un post de radio, care mi-a solicitat opinia despre tendinţa de a se pune semnul egal între rezolvările din etape diferite, cum sunt inflaţia din 2008 şi cea actuală, a sesizat inadvertenţa. În consecinţă, m-a întrebat dacă dobânda-cheie ridicată atunci de BNR în calea inflaţiei, o dobândă real-pozitivă, şi cea de acum, eminamente real-negativă, exprimă, fiecare în parte, soluţii potrivite pentru un timp potrivit. Bineînţeles că aceasta este realitatea. În 2008, în al patrulea an consecutiv în care România urcase ratele creşterii economice deasupra multor ţări dezvoltate din Uniunea Europeană, PIB-ul României înregistra rate de 8 şi 9 la sută. În plus, în toţi aceşti patru ani, au intrat în ţară investiţii străine considerabile. Era un fapt cert că Banca Naţională, calibrându-şi rata dobânzii-cheie, avea ca indicator-reper doar inflaţia. Acum însă, aşa cum se arată negru pe alb în minuta dezbaterilor din consiliul de conducere, creşterea economică are tendinţe de încetinire, deficitul bugetar, deficitul balanţei comerciale şi cel al contului curent sunt în continuare consistente, iar Banca Naţională, responsabilă prin lege de stabilitatea financiară, ca şi de stabilitatea preţurilor, are obligaţia să le acorde cea mai mare atenţie.
Un fapt e cert: şi Fed, şi BCE, şi alte bănci centrale, inclusiv BNR, ştiu bine cât de grave ar putea să fie consecinţele dacă ar fi încălcată regula de aur a prudenţei bancare. Prin urmare, dobânda-cheie, pentru a calma o inflaţie de 11,20 la sută, nu poate să urce deasupra unei linii de pericol care ar pune în primejdie creşterea economică şi creditarea. Şi mai e un aspect, de asemena esenţial, subliniat clar în minuta publicată: „O eventuală tentativă a BNR, de a contracara efectele inflaţioniste directe ale şocurilor inflaţioniste provocate de scumpirea energiei, ar fi nu doar ineficace; ar fi, totodată, contraproductivă. Pentru că ar putea provoca mari pierderi activităţii economice şi ocupării forţei de muncă pe termen lung“.
Apropo de minuta dată publicităţii luni. Am văzut texte publicate în presa online, scrise cu talent, cu inteligenţă şi cu umor, în care era ironizat limbajul folosit în respectivul document. Desigur, un limbaj de strictă specialitate. Ceea ce cred că nu a fost bine înţeles este scopul publicării unei minute care redă dezbaterile din consiliul de conducere. Istoria publicării acestor minute are ani buni în spate. Marile bănci centrale, din ţările dezvoltate, au trecut la publicarea minutelor după multe ezitări. Şi BNR a ezitat un timp până a luat decizia de a publica minutele tuturor dezbaterilor din forul său de conducere. A făcut-o, în cele din urmă, ca un exerciţiu democratic. Este firesc ca publicul să ştie ce se discută în acest for de decizie, cum se discută, ce aspecte ale vieţii economice şi financiare sunt analizate şi pe ce sunt bazate măsurile adoptate. Iar discuţia, într-un astfel de for, nu poate fi purtată decât în limbaj de specialitate. Ca şi în medicină, în fizică, în matematică! Iar un proces verbal stilizat, ar fi, de fapt, falsificat. Nicio bancă centrală nu face aşa ceva. Şi nici BNR.
Şi nici n-ar avea sens. Banca Naţională are o intensă şi adecvată activitate de comunicare cu publicul, căruia i se explică comprehensibil sensul şi conţinutul deciziilor adoptate. O multitudine de procese, de fenomene, de evenimente economice, dintre cele mai reprezentative, definesc activitatea de comunicare cu publicul a BNR. Cele care intervin în împrejurări conjuncturale, şi desigur cele cu desfăşurare ciclică, repetitivă calendaristic.
Aparent, în activităţile repetitive, ritualul e acelaşi: o şedinţă de politică monetară a CA al BNR, în care se aprobă raportul trimestrial privind dinamica inflaţiei şi se adoptă decizii referitoare la dobânda de politică monetară, gestionarea lichidităţii şi ratele rezervelor minime obligatorii si multe altele. Evenimentele cu desfăşurare ciclică sunt repetate an de an, de câteva ori în fiecare an, si de fiecare dată şedinţele CA al BNR sunt urmate de obişnuitele comunicate, după care încep explicaţiile: ale guvernatorului, ale purtătorului de cuvânt, ale altor comunicatori. Scopul fiind, de fiecare dată, acelaşi: ca nimic - niciun detaliu, nicio nuanţă - din ce a decis consiliul celor 9 să nu rămână neclarificat, nenuanţat, neînţeles. Astfel, Banca Naţională dă seamă în faţa întregii societăţi despre întreaga sa activitate.
