Daca nu ne-am grabit sa facem reformele structurale cat a fost vreme frumoasa in economia lumii, vom fi nevoiti sa le facem acum, in plina criza. Astfel, Romania nu va avea sansa sa-si potriveasca orologiile dupa noua ora a planetei.
Prima cerinta: diagnosticarea exacta a crizei. Ca sa vedem de unde vine si cum ne loveste. Va fi insa nevoie de analize complexe. Fiindca suferintele economiei si ale societatii in ansamblu trebuie sa fie investigate pe toate fetele. Si in toate momentele semnificative. Inclusiv la granita cu sociologia si psihologia.
A doua cerinta: tratamentul. O criza pe care o vedem propagandu-se pe trei mari trepte: 1) treapta macroeconomica clasica; 2) treapta structurilor financiar bancare; 3) treapta gestiunii dezvoltarii nu poate fi temperata fara un tratament cu actiune complexa si eficienta. Si, desigur, cu efecte secundare minore.
Doua repere sunt fundamentale: cat PIB vom reusi sa facem in 2009 si pe cat capital ne bazam. Iata de ce, privindu-se in oglinda unei lumi obsedate de crestere economica si de finantarea ei, societatea romaneasca se vede silita sa afle un raspuns exact la intrebarea despre modul in care va reusi (ori nu va reusi) sa stapaneasca criza. Un raspuns care nu poate sa faca abstractie de climatul politic, social, economic si psihologic din tara.
Romania devenise, inainte de criza, premianta clasei la capitolul crestere economica. Din 2000 incoace, fara intrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici in Bulgaria, nici in Ungaria, nici in Cehia, nici in Slovacia sau in Polonia, nici chiar in Slovenia. Dupa mai multi ani de cadere economica, intre 1990 si 1992, apoi intre 1997 si 1999, insotita de largirea sferei saraciei, Romania incepuse sa inainteze. PIB-ul a urcat continuu din 2000 pana in 2008. Si unde e crestere e loc pentru investitii. Sigur, inflatia mare ar fi putut sa constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a incurajat tendinta: inflatia a fost intr-adevar mare si dupa anul 2000, dar in neintrerupta descrestere. Practic, inflatia s-a transformat in dezinflatie. Au fost indeplinite astfel principalele conditii pentru deplina convertibilitate a monedei nationale.
Dupa ‘90, leul a trecut prin doua faze de convertibilitate. Prima a fost in noiembrie ‘91: au fost unificate cursurile de schimb valutar, fapt urmat de o convertibilitate limitata, interna, de cont curent. A doua faza a fost declansata la inceputul anului 1998: au fost taiate cuvantul „limitata" si cuvantul „interna", rezultand o convertibilitate deplina de cont curent. Bocitoarele n-au scapat mai ales momentul ‘98, in plina expansiune a pietei valutare, cand a fost declarata convertibilitatea de cont curent a leului. Au prevestit atunci, cu lacrimi in ochi, ca in cateva luni Banca Nationala isi va pierde in totalitate rezerva de aur si de valute. A fost tocmai invers: rezerva a ajuns la recorduri fara precedent in istoria tarii. Pe acest fond, trecerea la cea de-a treia faza, ultima, convertibilitatea totala, prin liberalizarea contului de capital, a venit firesc. Ea a implinit, in 2006, programul de liberalizari ce a pregatit intrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Cresterea noastra economica - neintrerupta timp de noua ani, pana in 2008 - s-a bazat in primul rand pe exporturi si pe investitii, chiar daca din 2002 a aparut in ecuatie si explozia consumului. Daca insa exporturile, inviorate in martie, nu-si vor continua redresarea, cresterea economica va mai putea fi sustinuta. In plus, avem nevoie si de o alta locomotiva. Respectiv, investitiile straine. Caci resurse interne nu avem. E drept ca prea putine tari se scalda in resurse. Chiar si dintre cele dezvoltate. Dar opun crizei economii performante, cu cresteri pe verticala, bazate pe productivitate si eficienta. Si cum principala lor resursa o constituie organizarea rationala a productiei si a muncii, au mai multe sanse sa opreasca transformarea crizei economice intr-o criza sociala.
Noi, romanii, avem probleme si cu organizarea muncii. Cresterea economica si calmarea inflatiei vor fi posibile, de aici inainte, numai printr-un ansamblu de actiuni, simultane si coerente, din care nu pot sa lipseasca masuri energice de restructurare. Pe aceasta cale, Uniunea Europeana nu ne asterne un covor de plus. Suntem nevoiti sa ne castigam singuri noi locuri, desigur in fata, prin performante certe, incepand cu reducerea substantiala a deficitului intern, caci pe cel extern il reduce criza.
Numai asa vom scapa de marile pierderi din economie si vom putea ameliora costurile unitare ale fortei de munca, impovarate in prezent de ruptura dintre venituri si productia recunoscuta de piata.
Atat timp cat nu vom inregistra un plus de productivitate si eficienta a muncii, nu au de unde sa vina castiguri in plus. Normal ar fi ca firmele, in general, sa devina unitati producatoare de profit, din care sa plateasca salarii si sa alimenteze cu fonduri intreaga societate, incepand cu spitalele si scolile. In fapt, insa, multora (mai ales celor de stat) le place postura de unitati de asistenta sociala, acordand salarii neacoperite cu productivitate si producand pagube tot mai greu de acoperit. Efectele dramatice ale acestei realitati, ce lovesc intreaga economie si intreaga societate, sunt inflatia persistenta, e drept ca lenta si in scadere, dobanzile inca inalte, chiar daca in recul si amploarea pierderilor. Iesirea din aceste capcane a devenit o problema foarte grea. Dar va fi si mai grea, tot mai grea, daca vor interveni alte amanari.
Vremea pentru o succesiune fireasca a etapelor reformei structurale s-a epuizat. Romania are nevoie, acum, de mecanisme de piata specifice unor actiuni in forta, care sa blocheze motoarele neperformante din economia noastra si, in acelasi timp, sa mobilizeze resursele de care dispunem pentru a asigura buna functionare a motoarelor performante. Numai asa va fi asigurata formarea unei mese critice de schimbare, care sa duca la un raport normal intre castigurile si pierderile economice, desigur favorabil celor dintai. Iar tratamentul cel mai bun nu poate fi decat o combinatie optima de politici monetare, fiscale, salariale si de restructurare. Este unica sansa ca sa potrivim ceasurile la ora iesirii din criza.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
