Luni, BNR a mai taiat 0,25 de puncte procentuale din dobanda de politica monetara. De la 7,25% la 7% pe an. Dovada ca BNR manifesta in continuare un optimism moderat privind consolidarea dezinflatiei. Altfel, ar fi dat curs recomandarii FMI de a urca dobanda la 8%. Dar pesimismul manifestat de FMI, cu privire la dinamica inflatiei din Romania, s-a dovedit a fi deseori prea excesiv.
Banca Nationala, atenta la rata inflatiei, n-a dovedit niciodata rigiditate fata de dobanda de politica monetara. Dimpotriva, a manifestat o maleabilitate corecta. Desele schimbari de macaz, indeosebi din 2003 incoace - dobanda de politica monetara urcand sau coborand dupa cum cerea mentinerea dezinflatiei - au scos in relief o disponibilitate maxima in schimbarea directiei de mers.
BNR a schimbat macazul in anul 2004. Dobanda urcase, atunci, la 21,25%. Schimbarea de macaz a dus trenul dobanzilor pe o linie in coborare. Valorile au tot scazut timp de doi ani: de la 21,25% pana la 8,50%. Cand s-a impus iar o schimbare de macaz: de la 8,50% la 8,75%. O crestere cu 0,25 de puncte procentuale. De aici, o vreme, trenul a mers in linie dreapta. Asta se intampla in vara lui 2006. BNR primea sugestii de miscare a dobanzii. N-a facut-o. La 10 noiembrie 2006, contrar asteptarilor analistilor, dobanda a ramas pe loc. La fel si la 28 decembrie 2006. Romania a intrat in UE cu o dobanda de 8,75 de puncte procentuale.
Schimbarea de macaz a intervenit chiar la inceputul anului 2007. Trenul a intrat din nou pe o linie coboratoare. Pe pietele interne, miscarea BNR a fost anticipata. In schimb, FMI spera ca dobanda de politica monetara va fi miscata in sus. Motivul invocat - si mediatizat in exces - fiind acela ca BNR n-ar putea sa castige in 2007 doua partide dintr-o data: sa ieftineasca banii si sa continue domolirea inflatiei.
Teoretic, judecata FMI e corecta. De altfel, BNR a procedat intocmai in anii trecuti. A ridicat ori a mentinut dobanda de politica monetara ori de cate ori dezinflatia era amenintata. Dar prezentul nu repeta trecutul.
Fara indoiala ca, in cazul in care s-ar impune un scenariu pesimist, pentru ca dezinflatia ar fi la un moment dat in pericol, BNR ar schimba repede macazul. Cu alte cuvinte, ar refuza sa mimeze stabilitatea lasand dobanzile sa scada si sa produca efecte amagitoare pe termen scurt, dar devastatoare pe termen lung. Pentru ca ar fi un nonsens ca dobanzile sa scada in timp ce inflatia ar urca. Dar nu e deloc previzibila, cel putin pana in prezent, o realitate care sa impuna un astfel de scenariu.
Daca insa sporurile salariale - in miscare acum, in anul in care am intrat in Uniunea Europeana - ar incepe sa muste zdravan din profit, concomitent cu intensificarea unor pierderi de ritm ale productiei si productivitatii, o crestere ceva mai accelerata a preturilor ar deveni inevitabila. Totodata, cu o oferta interna prea putin consistenta, cu eficienta inca modesta, dar cu mariri salariale succesive, si in plus cu o accelerare a cererii de consum, ne-am putea trezi cu o reintoarcere a inflatiei. Si atunci...
Dobanda a fost mereu, intr-un scenariu pesimist, o piesa sacrificata de dragul domolirii inflatiei. De ce sa urce insa dobanda cand o astfel de miscare nu e necesara?!
Dezinflatia nu mai este amenintata decat dintr-o singura directie: cea a castigurilor din munca...fara munca. Daca, insa, adevarul preturilor va fi dublat de un sistem de piete libere, integrate, structurate pe principiul vaselor comunicante, acest pericol va putea fi atenuat. Pentru ca preturile vor primi fara incetare semnale de la cursul valutar, de la dobanzile bancare, de la cotele titlurilor de valoare si, in general, de la toti indicatorii economici semnificativi si in consecinta vor ezita s-o ia razna. Ar fi calea sigura pentru scaderea in continuare a dobanzilor. Pana unde? Asta numai timpul si piata ar putea sa stie.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
