Opinii

Andreea Mitiriţă şi Sorin Petre, PwC: Producţia de energie verde trebuie să crească de opt ori, iar investiţiile anuale în distribuţie să se tripleze pentru a atinge, la nivel global, neutralitatea climatică până în 2050

Andreea Mitiriţă şi Sorin Petre, PwC: Producţia de...
16.08.2023, 10:47 356

Pentru a fi atinsă neutralitatea climatică (nivel zero al emisiilor nete de gaze cu efect de câmp) la nivel global până în 2050, producţia de energie regenerabilă ar trebui să crească de opt ori faţă de nivelul din 2021, iar investiţiile anuale în sistemele de distribuţie să se tripleze, arată o analiză PwC, realizată pe baza datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA).  Şi toate acestea în condiţiile în care, până în 2050, cererea de energie la nivel global este estimată să crească cu până la 20% faţă de 2021. Însă, ambiţiile globale de a reduce agresiv emisiile de dioxid de carbon, în condiţiile în care consumul de energie reprezintă aproximativ 73% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, au scos în evidenţă decalaje mari între tehnologiile, infrastructura şi investiţiile existente şi nivelurile mai ridicate de care va fi nevoie în viitorul imediat pentru a asigura tranziţia către o nouă paradigmă energetică.

În România, investiţiile în energie regenerabilă s-au intensificat în ultimii ani, dar mai este mult până la atingerea angajamentului din Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC). Potrivit celor mai recente date ANRE, România are o capacitate de producţie de 3 GW de energie eoliană şi 1,5 GW de energie solară. Conform versiunii actuale a PNIESC, adoptate în octombrie 2021, România îşi propune astfel ca ponderea energiei din surse regenerabile să ajungă la 30,7% în consumul final brut de energie până în 2030 prin punerea în funcţiune de noi centrale eoliene, fotovoltaice şi hidroenergetice, precum şi prin creşterea numărului de prosumatori. Prin versiunea Strategiei pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (STL) notificată de România către Comisia Europeană în aprilie 2023, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie la nivelul anului 2030 creşte la 36,3%. Per total, prin PNIESC 2021-2030, România şi-a propus ca, în perioada 2021-2030, să instaleze capacităţi adiţionale de 6,9 GW de capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile. Valoarea investiţiilor pe care România le poate realiza prin co-finanţare din PNRR şi Fondul pentru Modernizare depăşeşte 16 de miliarde de euro, în domenii precum energie regenerabilă, înlocuirea cărbunelui, producţia şi utilizarea hidrogenului verde, energie nucleară, cogenerare de înaltă eficienţă, biocombustibili, modernizarea infrastructurii energetice. Raportul PwC a analizat decalajele care trebuie depăşite pentru construirea unui sistem energetic fiabil, accesibil şi verde.

Decalajul de producţie

În prezent, aproximativ 80% din cererea de energie primară este satisfăcută de hidrocarburi precum petrolul, gazele naturale şi cărbunele. Restul de 20% este furnizat de sectorul energiei electrice şi, deja, 38% din acest procent este produs prin tehnologii care nu emit CO2 -nuclear, hidro, solar şi eolian. 

În ultimii ani, cu ajutorul schemelor de subvenţii, al creditelor fiscale şi al scăderii costului nivelat al energiei, instalarea de capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile (în special solare şi eoliene) a crescut foarte mult. La nivel mondial, între 2016 şi 2021, au fost adăugaţi la sistemul energetic 1.282 de GW de capacitate de producţie de energie din surse regenerabile, iar Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) estimează că, între 2022 şi 2027, vor fi instalate alte 2.400 GW. Cu toate acestea, pentru a se ajunge, la nivel global, la un nivel net zero al emisiilor nete până în 2050, capacitatea instalată de producţie de energie pe bază de resurse generabilă va trebui să crească la peste 27.000 GW. Construirea acestora într-un ritm mai rapid decât cel actual este necesară nu doar pentru a decarboniza nivelurile actuale de consum de energie electrică, dar şi pentru a se asigura că există suficiente surse de energie primară pentru consum.

Decalajul de acoperire

Toată energia electrică generată de turbinele eoliene sau de panourile solare trebuie să ajungă la utilizator. Extinderea şi consolidarea reţelei este un efort costisitor şi consumator de timp. În ultimul deceniu, s-a investit în medie 300 de miliarde dolari pe an la nivel global, însă, potrivit IEA, investiţiile anuale vor trebui să crească până la o valoare cuprinsă între 560 şi 780 de miliarde dolari până în 2030. Doar banii nu rezolvă însă complet problema, deoarece provocările legate de extinderea reţelelor includ, de asemenea, perioadele lungi de autorizare, complexitatea tehnică şi lipsa forţei de muncă calificate şi a materialelor, ceea ce poate contribui la creşterea costurilor. Guvernele au un rol important de jucat în stabilirea politicilor şi a regimurilor de autorizare, în reducerea timpului necesar pentru aprobarea şi dezvoltarea proiectelor şi în oferirea de stimulente pentru investiţii. 

Decalajul de depozitare

Energia electrică din surse regenerabile tinde să fie intermitentă - soarele nu străluceşte întotdeauna, iar vântul nu bate întotdeauna - în timp ce cererea de energie electrică este relativ constantă şi previzibilă. Prin urmare, pentru a avea o tranziţie ordonată către o reţea decarbonizată, va fi nevoie de creştere semnificativă a capacităţii de stocare a energiei electrice, sub formă de baterii sau de sisteme de pompare a energiei hidroelectrice. 

În 2022, la nivel global, au fost adăugate 16 GW de stocare în baterii la scară de reţea, iar potrivit IEA, pentru a se încadra în obiectivele de zero net, este necesară o creştere de 143 de ori până în 2050.

Decalajul de transformare

Aproape 20% din emisiile de CO2 la nivel global sunt cauzate de patru produse aşa-numite "greu de eliminat", care reprezintă o provocare mare pentru electrificare: oţelul, cimentul, amoniacul şi plasticul. Găsirea de alternative la producţia de energie pe bază de hidrocarburi este dificilă din cauza costurilor ridicate, precum şi a dimensiunii şi volumelor de substituţie necesare. Deşi poate părea paradoxal, companiile din industria hidrocarburilor dispun de capitalul, know-how-ul, abilităţile tehnice şi amploarea necesare pentru a fi facilitatori esenţiali ai tranziţiei energetice. Ca atare, implicarea lor este necesară pentru o tranziţie uşoară către un sistem energetic sustenabil.

Lipsa de minerale critice

În timp ce capacitatea de producţie de energie existentă şi planificată este proiectată pentru a satisface cererea globală, aprovizionarea cu mai multe minerale brute rămâne insuficientă şi, prin urmare, este considerată critică. Aceste minerale critice, inclusiv litiul, cobaltul, nichelul, grafitul, aluminiul, cuprul, metalele din grupul platinei şi elementele de pământuri rare, sunt esenţiale pentru fabricarea vehiculelor electrice şi a capacităţii de stocare a bateriilor. Prin urmare, lipsa acestor minerale va avea probabil un impact semnificativ asupra ritmului şi amplorii tranziţiei energetice. Pentru a se menţine pe calea spre net zero până în 2050, IEA estimează că economia mondială va avea nevoie de patru ori mai multe minerale critice în 2030 decât cele produse în 2021.

Decalaj de finanţare

Potrivit BloombergNEF, investiţiile în tranziţia energetică au ajuns în 2022 la paritate cu cele în hidrocarburi, ambele ridicându-se la 1.100 de miliarde de dolari.  Cu toate acestea, sunt necesare investiţii substanţial mai mari pentru a atinge obiectivele tranziţiei energetice la nivel mondial, estimările variind între 4.000 şi 6.000 de miliarde dolari pe an. Amploarea acestei provocări subliniază rolul semnificativ al sectorului financiar în sprijinirea tranziţiei către un viitor energetic durabil şi necesitatea elaborări şi implementării unor politici care să încurajeze investiţiile

În concluzie, reducerea acestor decalaje este marea provocare, iar pentru a asigura o tranziţie ordonată este nevoie de paşi detaliaţi şi concreţi.  Statele trebuie să-şi alinieze eforturile naţionale la evoluţiile regionale şi globale, deoarece gradul de interdependenţă în timpul tranziţiei va creşte, politicile şi viteza de execuţie într-o ţară afectându-le direct pe celelalte prin preţurile şi disponibilitatea energiei.

Trebuie găsit un echilibru corect între accesibilitate, securitatea aprovizionării şi durabilitate. La un calcul matematic simplu, hidrocarburile vor exista în producţia de energie şi în următoarele decenii. În timpul tranziţiei, va fi esenţial să se echilibreze obiectivele de accesibilitate şi securitate a aprovizionării şi realizarea de progrese în vederea atingerii obiectivelor de decarbonizare. 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO