Opinii

BNR este responsabilă că nu a cerut în cei şase ani de la izbucnirea crizei conversia creditelor din franci în lei

BNR este responsabilă că nu a cerut în cei şase ani...

Autor: Sorin Pâslaru

16.01.2015, 00:09 7382

Două sute de mii de români trebuie de astăzi să achite o rată cu cel puţin 20% mai mare în lei la creditele în franci elveţieni ca urmare a şocului de ieri de pe pieţele financiare internaţionale.

Cursul leu / franc anunţat de BNR s-a depreciat de la 3,74 lei pentru un franc la 4,32 de lei, însă la casele de schimb francul a ajuns şi 5 lei în urma deprecierii bruşte a euro faţă de francul elveţian pe pieţele internaţionale. Euro a căzut de la 1,2 franci elveţieni la 0,9 dintr-o dată, adică cu 27%! De la căderea Lehman Brothers pe

15 septembrie 2008 sistemul financiar internaţional nu a mai suferit un asemenea şoc. Elveţia este în inima sistemului financiar mondial, iar în mod normal şi o evoluţie a cursului de 1-2% pe zi este considerată foarte mare pe pieţe unde se tranzacţionează zilnic zeci de miliarde de euro. Cu un PIB de doar circa 600 de miliarde de franci, Elveţia are active bancare de 2.800 de miliarde de franci. Într-o oră, în euro acestea au crescut de la 2.300 de miliarde la 2.600 de miliarde. 300 de miliarde de euro în plus la activele bancare elveţiene într-o oră! Însă pentru cei împrumutaţi în franci, un coşmar.

Brokerilor nu le venea ieri să creadă ochilor căderea de 27% a euro, provocată de decizia Băncii Elveţiei de a nu mai interveni pentru a susţine cursul francului la 1,2 euro. Francul s-a dus imediat în 0,9 euro, pentru ca apoi să se stabilizeze la 1,04 euro. Destul însă ca actorii de pe pieţele financiare să fie trăsniţi de această colosală depreciere.

În mod normal, pentru o ţară slab finan­ciarizată, cu active bancare de 70% din PIB cum este România, astfel de mişcări nu ar trebui să fie atât de importante. Eventual să fie o preocupare pentru cumpărătorii de cea­suri elveţiene sau pentru pasionaţii de schi în Alpii elveţieni. Însă România are o condu­cere bancară atât de înţeleaptă încât, cu toate că este plătită cu sume între 10.000 şi 20.000 de euro pe lună, egal cu sumele câşti­gate de şefii băncilor centrale din Occident sau Statele Unite, nu a făcut nimic ca să nu fim afectaţi pe piaţa locală de astfel de miş­cări nebune ale cursurilor valutelor internaţionale.

200.000 de români sunt datori cu 3 miliarde de franci elveţieni la bănci ROMÂNEŞTI. În lei, ei erau datori cu 11,1 mld. lei. Astăzi, sunt datori cu 13 mld. lei, adică 2 mld. lei mai mult. Două miliarde de lei care trebuie tăiaţi de la mâncare, de la întreţinere, de la şcoli sau de la haine.

Nu a fost de ajuns că banca centrală a acceptat creditarea în franci elveţieni (şi în yeni japonezi!) înainte de criza financiară din 2008. Nu. Banca centrală a Românei nu a miş­cat niciun deget pentru ca toate aceste credite în franci elveţieni să fie convertite în credite în lei în cei şase ani de când criza fi­nan­ciară globală a arătat cât de vulnerabilă este o ţară care se împrumută în monedă străină.

Să nu spună că nu putea să o facă. De câte ori are ocazia, conducerea băncii centrale afirmă că nu avem bănci STRÂINE în sistemul bancar, ci bănci ROMÅNEŞTI care sunt sub supravegherea directă, dedicată a Băncii Centrale.

BNR a interzis între timp băncilor să mai acorde credite în altă valută decât cea în care debitorii îşi câştigă veniturile. Dacă a putut să o facă în 2012, putea s-o facă şi înainte de criza din 2008. Şi putea să ceară băncilor ca într-un an sau doi ani să găsească soluţii să convertească toate creditele în franci în lei, în acord cu clienţii.

Să nu spună că nu are drept de iniţiativă legislativă şi că problema nu este atât de gravă pentru sistemul bancar. Când 10% din creditele acordate populaţiei sunt în franci elveţieni, e gravă. Pentru că, până la urmă, tot în curtea sistemului bancar se va vărsa acest risc valutar. Oamenii nu vor mai plăti, va creşte rata creditelor neperformante. Aşa că, mai târziu sau mai devreme, BNR va cere băncilor din România să convertească aceste credite în franci în lei. Problema este că între timp oamenii îşi pierd casele şi sunt cocoşaţi de rate duble sau triple.

În 1998, nişte parlamentari „isteţi“ au inventat un nou tip de bancă: „Banca Populară“. Era de fapt o cooperativă de credit, care nu se supunea în niciun fel normelor BNR, dar când a apărut numele de „bancă“ în titulatura acelor instituţii oamenii au început să facă depozite de sute de milioane. Până într-o zi când au început să apară falimentele. Când erau întrebaţi de ce nu iau nicio măsură, şefii BNR de atunci, aceiaşi ca şi acum, răspundeau senin: „Nu avem drept de iniţiativă legislativă“. Până la urmă însă, când cea mai mare escrocherie dintre ele, Banca Populară Română a lui Emil Botea, a dat faliment, chiar BNR a venit cu o propunere legislativă care a scos cooperativele din rândul băncilor şi le-a reglementat în actualele instituţii financiare nebancare. Între timp însă zeci de mii de români şi-au pierdut economiile pe mâna lui Botea.

Aşa se va întâmpla şi acum. Când va vedea că e groasă, că însuşi sistemul este ameninţat, BNR va acţiona şi va găsi soluţii. De asta există un supraveghetor, să ţină riscul sistemic sub control.

Iar problema creditelor franci elveţieni este mică. Adevărata bombă sunt creditele în euro. La 500 de kilometri de România există ţări ale căror monede s-au prăbuşit faţă de euro cu 50% anul trecut. România nu este în inima Europei Occidentale, ci la periferie la un loc cu ţările slabe ale Europei geografice indiferent câte scuturi NATO şi alianţe politice ne-ar proteja. Toată ţara are o datorie externă de 98 de miliarde de euro şi din păcate de şase ani nu există niciun program de înlocuire a datoriilor în euro cu datorii în lei. Pas cu pas, nu mâine. Iniţiativele avute până acum de a da credite noi doar în lei sunt bune, dar insuficient, pentru că stocul creditelor în realitate stagnează sau chiar scade.

Şocul francului de ieri trebuie să fie un avertisment pentru toţi cei îndatoraţi în valută.