• Leu / EUR4.7340
  • Leu / GBP5.3251
  • Leu / USD4.2803
Opinii

Cât şi cum mai poate creşte economia noastră?

Opinii primite la redacţie

Cât şi cum mai poate creşte economia noastră?

Autor: Sorin DIMITRIU

miercuri, 11:47 722

În ”Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, Francis Fukuyama anticipa consacrarea democraţiei liberale drept model ultim de  organizare pentru civilizaţia occidentală, iar Europa consacra, câţiva ani mai târziu, această idee, printr-o integrare care preconiza şi dispariţia frontierelor interne şi adoptarea unei monede unice. Începutul anilor ”90 – deceniul poate cel mai dinamic şi disruptiv al secolului XX - a fost marcat de un optimism extrem, care a şi dat naştere câtorva acorduri comerciale internaţionale de referinţă, printre care NAFTA, fondarea OMC sau aderarea Chinei la această organizaţie.

Dar liniaritatea relaţiilor economice internaţionale bazate pe liberalizarea comerţului este pusă acum sub semnul întrebării de reacţia Americii la ascensiunea Chinei, care produce şi exportă mai mult, mai repede şi mai ieftin decât oricine altcineva în istoria lumii. ”Atelierul lumii”, aşa cum era odinioară supranumită Marea Britanie, este acum China. Totul se fabrică acolo, de la electronice de consum la echipamente de telecomunicaţii de înaltă tehnologie, de la haine de tot felul până la faianţă şi gresie. Chiar şi bicicletele Pegas româneşti, pe care au învăţat să meargă generaţii întregi de baby-boomers români, actualmente funcţionari de stat şi angajaţi prin multinaţionale, se produc tot în China.

Ultimele cifre referitoare la exporturile României indicau o cifră de 67 de miliarde de euro. Un volum mai mare de peste 15 ori decât cel din anul 1989, o perioadă pe care unii încă o regretă. România exportă aşadar acum într-o singură lună mai mult decât reuşea să exporte într-un an întreg, în perioada de final a regimului comunist.

Diferenţa este calitativă – atunci exportam mai mult materii prime, alimente, produse agricole cu valoare adăugată foarte scăzută, iar acum, în 2019, România a ajuns să devină un hub regional pentru producţia auto, dar  şi pentru alte industrii precum producţia de software.

Este adevărat, o parte destul de importantă a exporturilor, sau a ceea ce apare drept export în balanţa comercială a ţării este reprezentată de IPT (lohn), bunuri cu valoare adăugată mică, a căror proprietate, fizică şi intelectuală, nu este deţinută de români, care – normal - încasează doar contravaloarea mâinii de lucru.

Cum facem însă să dublăm această valoare, să ajungem la măcar 100 de miliarde de euro exporturi în zece ani?

România nu poate produce orice. Nu are nici resursele umane, nici materiile prime, nici banii necesari pentru cercetare-dezvoltare. Nu putem concura Japonia, Coreea de Sud sau Taiwanul. Firmele de la noi, start-up-urile, dar şi IMM-urile mici, nu sunt capitalizate şi au cu greu acces la finanţare, iar canalul bancar le este aproape cu desăvârşire închis. Bursa este relativ greu accesibilă, ca platformă de finanţare, iar majoritatea patronilor – antreprenori nu-şi bat capul cu formalităţile constrângătoare care preced listarea şi, mai ales, nu vor să piardă controlul propriilor afaceri şi nici să le transparentizeze prea mult.

Şi atunci, ce soluţii ar fi? Ar trebui să se accepte, la nivelul celor care fac politicile economice ale României şi modelează evoluţiile macro, că sunt cel puţin două.

Dezvoltarea României – şi vorbesc despre o dezvoltare sănătoasă, bazată pe forţe proprii, este, în acest moment, complet blocată. Ţara noastră nu mai dispune de forţa de muncă necesară pentru industriile care ar avea nevoie de ea, în special din zona producţiei industriale şi manufacturiere. Cei care ar putea să lucreze, nu mai vor să o facă pentru actualele niveluri salariale, prin urmare aleg să emigreze. În treacăt fie spus, este unul dintre motivele pentru care România nu-şi va putea, cel puţin în viitorul imediat, utiliza în totalitate alocările din bugetul UE. Sau, dacă o va face, o parte destul de mare din efectul multiplicator al banilor se va contabiliza în dreptul altor ţări.

Prima soluţie este aplecarea cu multă atenţie asupra unor politici de imigrare inteligente, care să atragă în România, temporar sau definitiv, o forţă de muncă calificată provenind din ţări mai puţin dezvoltate. Este o etapă prin care au trecut multe dintre economiile dezvoltate ale Europei, atât din Occident, cât şi din Est, unde, de exemplu, Polonia a reuşit să crească semnificativ peste media europeană, în timpul crizei, şi cu ajutorul muncitorilor veniţi pe scară largă din vecinele Ucraina şi Belarus.

Cea de-a doua soluţie este mai simplă, şi presupune investiţii în know-how, mai mult decât în forţă de muncă. Aşa cum, de pildă, o mulţime de producători occidentali îşi fabrică produsele în China, după propriile specificaţii şi standarde de calitate, şi IMM-urile româneşti pot externaliza fabricaţia produselor lor către uzine din alte ţări. Unii o fac deja, am vorbit mai devreme de Pegas, dar există şi branduri româneşti de televizoare şi telefoane mobile Made in China – de fapt lucruri care s-au comoditizat în lumea modernă. România ar urma astfel să producă, cu mână de lucru autohtonă sau importată, doar acele bunuri sau servicii cu valoare adăugată mare.

În acest mod, o ţară ca Slovenia, cu 2 milioane de locuitori, de mărimea a 3-4 judeţe de la noi, reuşeşte să aibă un PIB per capita de peste 3 ori mai mare decât cel al României, şi exporturi la jumătatea celor ale ţării noastre.

Economia va trece în continuare prin schimbări pe care nu le anticipăm acum decât parţial, însă este cazul să începem să ne gândim la aceste lucruri prin politici al căror design este, fără doar şi poate, decisiv pentru viitorul României.  

 

Prof. Univ.Dr. Sorin DIMITRIU

Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

 
 
 
 
 
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7340
Diferență: -0,0296
Ieri: 4.7354
Azi: 4.2803
Diferență: 0,3493
Ieri: 4.2654
Azi: 5.3251
Diferență: 0,241
Ieri: 5.3123
Azi: 4.3235
Diferență: 0,0532
Ieri: 4.3212