Industria prelucrătoare din România nu mai poate fi privită de multă vreme în afara contextului global, având în vedere structura companiilor din domeniu, provenienţa materiilor prime şi pieţele de desfacere. Totodată, industria trebuie privită prin prisma interconectării din multiple perspective – geografică, tehnologică sau cu alte domenii de activitate. Astfel, provocările cu care se confruntă trebuie analizate şi tratate în consecinţă. La o privire de ansamblu, acestea pot fi grupate în două mari categorii – provocările legate de protecţia mediului şi cele de pe piaţa forţei de muncă.
Protecţia mediului preocupă tot mai mult comunitatea de afaceri internaţională, având în vedere estimările sumbre cu privire la calitatea vieţii pe planetă în lipsa unor măsuri drastice de reducere a poluării. În acest context şi odată cu pătrunderea tinerelor generaţii în rândul antreprenorilor/managerilor, la nivel mondial prinde contur modelul de business circular.
Este vorba despre o schimbare de paradigmă în antreprenoriat şi nu numai, de la accentul pe maximizarea profitului la cel pe protecţia mediului şi implicare socială. Acest model presupune găsirea unor soluţii prin care produsul fabricat (dacă este poluant) să fie transformat după ce expiră într-unul nou, poate cu calităţi similare, care, la rândul său, să fie reciclat, refolosit sau utilizat ca materie primă pentru alte produse. Mai mult, compania urmăreşte reciclarea pe tot lanţul (nu doar să plătească pentru colectarea deşeurilor), pentru a se asigura că este eficientă.
La prima vedere, compromisul legat de profit poate părea o utopie, însă doar pentru antreprenorii ajunşi la maturitate. Pentru noile generaţii, protecţia mediului, schimbările climatice, implicarea în comunitate/societate capătă tot mai multă importanţă.
Şi în piaţa muncii perspectivele sunt revoluţionare. Populaţia activă scade în statele dezvoltate, iar cele emergente, precum România, se confruntă cu migraţia către aceste pieţe, în căutarea confortului social pe care ţara de origine nu a reuşit să îl asigure. Astfel, este nevoie de politici sociale, de educaţie, pentru atragerea şi menţinerea forţei de muncă, dar şi de stimularea pe toate planurile a cercetării şi dezvoltării, care ar putea să limiteze migraţia creierelor.
„Orice profesor care poate fi înlocuit de un calculator ar trebui înlocuit de un calculator“ – Isaac Asimov
În paralel, pentru a suplini deficitul de forţă de muncă, multe companii din România iau în calcul implementarea roboţilor, care, dincolo de performanţele tehnice, oferă şi avantaje fiscale – tratamentul contabil şi fiscal diferă pentru un mijloc fix, care este amortizat şi poate funcţiona continuu (în anumite cazuri), în comparaţie cu un angajat care poate munci 40 de ore pe săptămână şi pentru care statul percepe taxe de peste 40% din salariul brut.
O astfel de abordare, favorabilă maximizării profitului, poate însă genera schimbări profunde în structura societăţii şi a meseriilor viitorului. În 5-10 ani, multe activităţi ar putea fi preluate de roboţi. În prezent, aceştia sunt folosiţi pentru operaţiuni de rutină, dar încep să fie utilizaţi din ce în ce mai mult în operaţiuni pe care oamenii nu pot să le facă sau pe care roboţii le fac mult mai bine. Sunt tot mai multe cazuri în care roboţii sunt implicaţi în operaţiuni complexe şi începem să întâlnim companii unde majoritatea operaţiunilor, aproape de 100%, sunt efectuate de roboţi.
Iar acesta este doar începutul. Revoluţia roboţilor presupune transformări mult mai complexe, pe mai multe direcţii, cele mai importante fiind realitatea augmentată (în care roboţii ajung să imite foarte bine realitatea umană), realitatea virtuală (omul intră într-un mediu virtual, care imită realitatea de zi cu zi) şi Internet of Things – IoT (care presupune interconectarea tuturor dispozitivelor care ne înconjoară – de la telefon la maşină, aparatura electrocasnică, sistemul de siguranţă al casei etc.). Iar acestea sunt deja parte din viaţa noastră.
Aşadar, perspectivele pentru industria prelucrătoare sunt foarte complexe, iar la acestea se adaugă dificultăţile curente, cum ar fi criza sanitară, cea legată de semiconductoare (materii prime), creşterea preţurilor la energie, inflaţia şi, mai nou, războiul din Ucraina.
În aceste condiţii, un bun manager sau antreprenor, din România sau de oriunde, trebuie să fie un bun cunoscător al teoriei haosului, în care o mică schimbare dintr-un sistem, în cazul nostru sistemul în care operează respectiva întreprindere, poate genera efecte majore într-o fază ulterioară (aşa-numitul „efect fluture“ – butterfly effect). Cu alte cuvinte, un astfel de manager trebuie să înveţe să anticipeze efectele pe termen mediu şi lung ale deciziilor sale de business.
Ciprian Gavriliu este Partener Servicii Fiscale, Deloitte România
Această opinie a fost publicată în catalogul Top 1.000 cele mai mari companii din România, anuar aflat la ediţia a V-a şi care vorbeşte despre liderii de business din România, companiile care reprezintă 45% din cifra de afaceri totală din economie
