Până la urmă, la finalul fiecărei luni, cine este responsabil de cum arată şi cum este sistemul bancar? Băncile, unde fiecare are politica şi obiectivele ei, sau BNR, care primeşte toate datele despre măruntaiele fiecărei bănci, le adună şi trage concluziile? Dacă creditarea scapă de sub control, cine este de vină, banca, BNR sau clientul?
Timp de două decenii băncile au pledat pentru autoreglementare, susţinând că normele lor interne sunt extrem de puternice şi pot preveni orice. În acest caz, rolul unei bănci centrale ajunsese marginal. Piaţa a devenit mai puternică decât autoritatea de reglementare.
La fel s-a întâmplat şi în România cu explozia creditării dintre 2005 şi 2008. Băncile, finanţarea ieftină, liberalizarea prin intrarea în Uniunea Europeană şi, nu în ultimul rând, dorinţa oamenilor de a lua bani, calitatea de împrumutat fiind pe planul doi, au fost mai puternice decât Banca Naţională, respectiv decât normele prudenţiale de creditare: cât te poţi împrumuta, pentru ce şi cum dai banii înapoi.
A fost nevoie de această criză, pe care nimeni nu a vrut-o, pentru ca fiecare să îşi pună îndoieli în privinţa veniturilor viitoare şi a capacităţii de rambursare a unui credit în caz că se întâmplă ceva. Cine este vinovat că un credit a devenit neperformant, că ratele lunare nu mai pot fi rambursate conform graficului şi că nu există garanţii în spate sau că ele s-au depreciat? Cel care a luat creditul sau cel care l-a dat?
Boom-ul dintre 2005 şi 2008 a fost o întâlnire perfectă între bănci, care aveau resurse financiare nelimitate şi erau împinse să dea credite de propriii acţionari, de propriii şefi, care aveau nevoie de realizări şi implicit de bonusuri, şi români, unde veniturile lor curente erau prea mici faţă de aspiraţiile şi aşteptările lor.
Ce a rezultat a fost o explozie a creditării, a banilor care au fost luaţi şi o încercare a BNR de a încetini acest lucru prin măsuri indirecte, pentru că cele directe se loveau de protestul "public".
Beneficiind de finanţare şi creditare, sănătoasă şi mai puţin sănătoasă, economia românească a ars câteva etape în special în consum, iar criza a tăiat tot ce a fost surplus. Totuşi, nu toţi cei care au putut să ia credite prin relaxarea condiţiilor au probleme. Toată lumea gâfâie, mulţi şi-au mai tăiat din aşteptări, cum ar fi să ramburseze creditul pentru casă într-o perioadă mai scurtă decât scrie în contract, dar nu tot sistemul este putred. Pentru că la o bună parte din bănci normele interne de creditare nu au putut să ţină pasul cu avalanşa de clienţi şi lucrurile au scăpat de sub control, acţionarii au fost nevoiţi să vină cu bani de acasă şi să plătească o parte din găuri. Din păcate, acţionarii străini ai băncilor româneşti nu au tăiat în carne vie la Bucureşti, la nivelul managementului. Au fost prea puţini cei care au plătit pentru creditarea relaxată. Asta şi pentru că acţionarii şi-au îndemnat şefii de la Bucureşti să dea credite pe bandă rulantă.
Acum, BNR, pe fondul climatului general din lume privind întărirea rolului băncilor centrale în supravegherea sistemelor financiare, preia din nou hăţurile privind creditarea şi impune norme. Câţi bani poţi să iei în funcţie de venituri, dar ajustate cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. De la euforie, trecem acum la polul opus, la prudenţă mai mult sau mai puţin excesivă. Pentru cazurile în care creditarea va reveni din nou în România ca fenomen de masă.
Noile norme, în care se spune adio creditului de consum doar cu buletinul şi pe 20 de ani sau măreşte nivelul cerut al garanţiei, va încetini speranţele de creditare. Măcar dacă preţul creditului ar scădea, tot ar fi ceva. Perioada crizei a arătat că principiile economice de bază, pe care orice student le învaţă, nu mai funcţionează în realitate.
Chiar şi când nimeni nu le mai trecea pragul, timp de doi ani, băncile nu au redus dobânzile la credite în mod evident, ci numai prin promoţii. Bancherii au preferat să-şi menţină marja ridicată la creditele acordate persoanelor fizice, pentru că la firme nu îşi permit. Companiile bune pleacă mult mai repede de la o bancă la alta în funcţie de preţul creditului. Persoanele fizice, în ciuda libertăţii pe care o au de a alege, o fac mult mai greu. Având în vedere că valoarea garanţiilor scăzuse, prin reducerea valorii apartamentelor, a terenurilor etc., persoanele fizice nu puteau să se ducă atât de uşor la o altă bancă să-şi refinanţeze creditul. Toţi bancherii ştiu acest lucru şi de aceea ţin dobânzile sus la creditele vechi şi scad ratele numai pentru împrumuturile noi.
BNR a venit cu aceste norme, toată lumea va da vina pe ea, în frunte cu bancherii comerciali, dar guvernatorul BNR şi şeful supravegherii se vor culca mai liniştiţi. Dar trebuie să doarmă mai bine doar atunci când vor reuşi să-i determine pe bancheri să reducă dobânzile la credite, în special la lei. Nu poate să fie dublă şi chiar triplă marja de câştig. Dacă BNR vrea să se îngrijească de educaţia luării de credit, atunci trebuie să aibă grijă ca măcar acel credit să aibă un preţ rezonabil.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
