Mulţi au făcut referiri recente la Jacques Delors, numindu-l vizionarul european. Şi au mare dreptate. Dar ideile marelui politician francez rămâneau la stadiul de filosofie dacă el nu era şi preşedintele executivului european vreme de 10 ani. Chiar dacă au mai fost şi alţi preşedinţi ai Comisiei Europene care au coordonat sistemul timp de două mandate, doar de Delors dorim să amintim aici.
Puţini se mai îndoiesc asupra faptului că Ursula von der Leyen va avea probleme în realegerea sa şi practic drumul către cei 10 ani de preşedenţie fiindu-i confirmat oficial în câteva luni. Am prezis acest lucru, încă de la numirea sa din iunie 2019, prim prisma relaţionării cu fostul cancelar german, Angela Merkel.
Am crezut în primãvara lui 2019 cã doamna Merkel va accepta o funcţie europeanã, dorind să fie vizionarul UE “la vedere” pentru secolul al XXI-lea, dar aceasta a preferat jocul din umbră. S-a jucat perfect, o strategie deosebit de bine stracturatã şi de mare impact. Preşedintele Macron spunea atunci cã sprijinã ideea ca Merkel să preia destinele UE, dar a devenit rapid avocatul soluţiei “mini Merkel”. Ursula von der Leyen era deja un nume din anturajul cancelarui Merkel, deci surpriza nu era aşa mare pentru avizaţi. Exista şi un scenariu ca Ursula von der Leyen să devinã cancelar german, dar calea europeanã a fost preferatã pentru protejata doamnei Merkel. Era evident că aceste jocuri aveau profunzimea momentului, pregătindu-ne pentru douã mandate consecutive, 10 ani cu actuala preşedintã a Comisiei Europene, dupã formula Delors.
Pentru mulţi, este greu de vizualizat politic cum un comisar european, şi chiar preşedinte al Comisiei Europene, poate să fie validat în ţara sa, fiind în opoziţie. În Germania se poate, totul a fost gândit, chiar şi din punct de vedere juridic. Urmărim cu mare interes proiectul de guvernare al actualei coaliţii din Germania. Ideile doamnei Merkel, despre o Europã federală, sunt inserate în plan, paradoxal, fără ca partidul creştin-democrat să fie acum în coaliţia de guvernare a Germaniei. Totuşi, prin prezenţa Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, avem încă un CDU deosebit de influent. Dacă analizăm larg, din perspectiva naţională şi europeană, Germania are o Coaliţie de Uniune Naţională, formată din cele 4 partide proeuropene (SPD, Liberalii şi Verzii în Germania; CDU la Bruxelles).
În planul de guvernare german, semnat în 2021 reamintesc, avem stipulată şi procedura de nominalizare a comisarului european în 2024. Formularea lãsa loc pentru o confirmare a Ursulei von der Leyen ca preşedinte a Comisiei Europene până în 2029. "Verzii vor desemna comisarul european în 2024, cu excepţia cazului când este deja nominalizat preşedintele Comisie Europene din Germania".
Gândirea şi viziunea politică a Angelei Merkel a fost vizibilă şi în 2014, de exemplu, când a mizat chiar pe cartea alegerilor primare europene. Consolidarea alegerilor primare a venit când Angela Merkel a intrat în jocul nominalizărilor. Am asistat chiar la un paradox european. Angela Merkel aparent a sprijinit pentru obţinerea poziţiei de Preşedinte al Comisiei Europene atât pe germanul Martin Schulz, cât şi pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Având în Germania o coaliţie mare la putere CDU-SPD, Merkel l-a susţinut pe Schulz ca şi nominalizare a Germaniei la funcţia de comisar european. Pe de altă parte, doctrinar, la nivelul Partidului Popular European, din care facea parte şi CDU-ul doamnei Merkel, a fost o luptă deschisă pentru nominalizarea candidatului. Cancelarul german a prezentat public sprijinul său pentru Jean-Claude Juncker şi câteva zile mai târziu, la Congresul de la Dublin (6-7 martie 2014), acesta a devenit candidatul oficial PPE.
Angela Merkel a promis cã dupã ce se ocupã de Germania îşi va îndrepta atenţia şi spre Europa. De-a lungul timpului, actualul lider german a avut de jonglat cu douã variabile: cui lasã moştenire tronul CDU-ului (şi indirect conducerea Germaniei) şi pe cine recomandã la preşedinţia Comisiei Europene. Dacã în 2014 povestea s-a finalizat în limita bunului simţ: Juncker, bun prieten de Consilii la Bruxelles, şi doamna Merkel a mai forţat un mandat de cancelar german. În 2019 situaţia a fost mai complexã, dar rezolvată elegant, cu fineţe şi pragmatism. În mod clar Ursula von der Leyen era un nume care avea potenţial şi în politica germană. Doamna Merkel a “donat-o” însã Europei şi bine a fãcut.
Dan Luca susţine prelegeri la universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii “Mapping the Influencers in EU Policies”.
