• Leu / EUR4.9050
  • Leu / GBP5.8089
  • Leu / USD4.7905
Opinii

De ce Legea Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu încalcă norma UE

De ce Legea Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu încalcă norma UE

Autor: Razvan Voican

03.07.2015, 00:04 1041
Uniunea Europeană nu are încă o directivă referitoare la funcţionarea schemelor de garantare pentru consumatorii de pe piaţa asigurărilor, cu toate că dezbaterile pe această temă durează deja de peste un deceniu din cauza abordărilor diferite ale actorilor implicaţi.

România se numără printre cele 13 ţări membre care au implementat o schemă de acest tip şi a acumulat o rezervă de intervenţie de peste 200 mil. euro. Iar în absenţa unei norme a UE în domeniu, nu se pune nici problema ca proiectul de lege privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) recent adoptat de Parlament să încalce o reglementare europeană.

FGA funcţionează de dinaintea crizei şi a administrat mai multe cazuri de despăgubire a consumatorilor în urma falimentului unor asigurători. Intenţia principală a legiuitorului este actualizarea cadrului de reglementare în raport cu realităţile pieţei, realităţi care nu mai permit ca România să aibă cea mai generoasă schemă de garantare în asigurări din UE. Legislaţia în vigoare nu stipulează niciun plafon de garantare pentru plata din disponibilităţile Fondului a sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, aceasta făcându-se integral, în baza listelor aprobate. Parlamentul a aprobat zilele trecute introducerea unui plafon de 450.000 de lei per asigurat. 

Nu mai este niciun secret că situaţia în care se află două companii de pe piaţă reclamă dotarea cu măsuri şi instrumente care să permită, la nevoie, intervenţie promptă şi eficientă pentru limitarea turbulenţelor din sistemul financiar şi protejarea intereselor consumatorilor. Iar din acest punct de vedere plafonarea vine mai degrabă ca o măsură prudenţială vizavi de situaţia în care disponibilităţile Fondului s-ar dovedi insuficiente pentru a suporta plata integrală a despăgubirilor, prejudiciind clienţii unor societăţi de asigurare care ar intra în faliment.

Schema românească în forma actuală este foarte generoasă şi într-un alt sens, acoperind aşa-numitele „regrese“, care reprezintă datoriile reciproce ale societăţilor de asigurări şi care nu au fost achitate la termen, transformându-se într-un stoc de arierate care se ridică deja la circa

20 mil. euro la nivelul sistemului. Pe vechea lege FGA acoperea şi aceste datorii, chiar dacă acumularea lor reflectă în realitate atenţia scăzută a asigurătorilor pe riscul de contraparte.

Ajustarea schemei de garantare înseamnă aşadar o optimizare şi are în vedere inclusiv costurile pe care le implică pentru piaţă şi introducerea unui principiu raţional de împărţire a riscurilor. De altfel, la nivelul UE există numeroase dileme legate, de pildă, de aria de cuprindere a unei asemenea scheme – „ar trebui acoperiţi doar clienţii persoane fizice şi IMM-urile? Ar trebui excluse companiile mari, care se presupune că au acces la informaţii şi deţin capacitatea de analiză şi negociere care să le permită să-şi aleagă asigurătorul fără să rişte prea mult?“. Dezbaterea din UE fiind prelungită, România nu se află în situaţia de a importa „modelul european“ ca în alte cazuri. Dar nici nu-şi permite să aştepte decantarea unui consens comunitar.

Practic, o schemă de garantare funcţionează ca o asigurare pentru însăşi industria asigurărilor, acoperind cazurile în care un jucător nu-şi mai poate acoperi obligaţiile. Iar costul „primelor“ achitate de asigurători se transmite în preţul poliţelor pentru consumatori. Poate că din anumite considerente – sigur nu din cele de hazard moral – ar fi bine să nu existe un plafon al compensaţiilor în caz de faliment. Dar la cât ar ajunge atunci necesarul de finanţare a schemei? Şi ce ar însemna un asemenea efort pentru preţul final al produselor de asigurare?

Sigur că falimentul unui asigurător este stadiul final al unei situaţii de criză, iar până acolo sunt explorate toate variantele de transfer al portofoliului de poliţe, însă instrumentele trebuie să existe, iar procedurile să fie clar definite. Şi dincolo de tezele cu tentă filosofică – piaţa să-şi cearnă singură jucătorii, consumatorii să nu se mai uite doar la preţ, risc zero nu există -  există factorii obiectivi care scot în evidenţă o anumită soluţie, chiar dacă aceasta nu este foarte apropiată de ideal, pornind de la premisa probabil general acceptată că nu trebuie pus la bătaie bugetul naţional.

Piaţa UE are totuşi o directivă în vigoare care armonizează abordările în materie de RCA – 103/2009. Directiva stabileşte un cuantum al limitelor minime de despăgubire de 1 mil. euro, indiferent de numărul victimelor. Pe de altă parte, în cazul vătămărilor corporale, care includ şi daunele morale, care au făcut obiectul unor dezbateri aprinse, fiecare stat membru avea obligaţia să opteze pentru introducerea unor limite de 1 mil. per victimă sau 5 mil. euro per eveniment. 

România a optat pentru a doua variantă de limitare a despăgubirilor pentru vătămari corporale    (5 mil. euro), însă aceste limite pot fi atinse şi acordate de către societatea de asigurare doar în cazul accidentelor cu un număr mare de victime (ex. pentru accidentul din Muntenegru, de pe 23 iunie 2013 asigurătorul autocarului a anunţat că suma despăgubirilor aferente dosarelor de daună soluţionate se ridică la 4,2 mil. euro).

În plus, Directiva prevede ca statele membre să creeze un organism care să garanteze că victima nu rămâne nedespăgubită, în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat sau nu este identificat, caz în care, la nivel naţional intervine Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii (FPVS). Prin urmare, victima unui accident auto poate obţine despăgubiri materiale şi morale de la societatea de asigurare la care a fost încheiată poliţa RCA a celui vinovat de producerea accidentului sau, în anumite situaţii de la BAAR sau FPVS.

Practic, Directiva 103/2009 nu instituie obligaţii pentru statele membre ca aceste despăgubiri sa fie acordate de schemele de garantare, în nicio situaţie. De fapt, Legea Fondului de Garantare prevede că schema naţională funcţionează pe teritoriul României şi acoperă despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări (asiguraţilor) ai societăţilor de asigurare aflate în faliment. Fondul de garantare asigură protecţia consumatorilor în cazul în care o societate de asigurare nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale  intrând în procedură de insolvenţă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9050
Diferență: -0,3251
Ieri: 4.9210
Azi: 4.7905
Diferență: -0,8794
Ieri: 4.8330
Azi: 5.8089
Diferență: -0,4899
Ieri: 5.8375
Azi: 5.0290
Diferență: -0,2024
Ieri: 5.0392