• Leu / EUR4.7759
  • Leu / GBP5.5810
  • Leu / USD4.3145
Opinii

Decizia istorică a Berlinului a deschis Cutia Pandorei? A venit momentul să tranşăm problema chirii versus salarii minime

Comentariu Alex Ciutacu, redactor ZF

Decizia istorică a Berlinului a deschis Cutia Pandorei? A venit momentul să tranşăm problema chirii versus salarii minime

Autor: Alex Ciutacu

27 oct 2019 3689

Într-o decizie istorică, Social Democraţii, Verzii şi Partidul Stânga şi-au dat acordul final astăzi la Berlin pentru îngheţarea chiriilor în capitală pentru următorii cinci ani.

De ce?

Pentru că preţurile chiriilor s-au dublat aproape în ultimii zece ani, aşa cum observă Bloomberg, iar oficialii erau nevoiţi să ia o decizie pentru a ajuta chiriaşii care resimt presiunea unui boom imobiliar.

Desigur, intervenţia politicului în preţuri poate fi blamată din multe direcţii, însă de această dată cred că ea poate deschide „Cutia Pandorei”.

Plafonarea preţului pe care cineva îl poate percepe pentru un produs sau pentru un serviciu este poate o mutare radicală pentru o piaţă liberă - însă în contextul Berlinului, lupta este dusă în principal împotriva marilor proprietari de apartamente, încât există şi o altă legislaţie în analiză în acest moment care îi vizează pe aceştia. 

Totuşi, ceea ce au făcut nemţii ar putea măcar să deschidă conversaţia în care vorbim despre preţurile chiriilor şi salarii minime în aceeaşi propoziţie, în spatele termenului de „sustenabilitate” pe care ne place oricum să îl folosim.

Dezvoltarea marilor capitale urmează un anumit tipar în Europa, deşi în tranşe de dezvoltare, Germania fiind locomotiva care dă tonul.

Modelul de dezvoltare capitalistă al Germaniei şi de boom economic a fost înregistrat şi de ţările de lângă ea, precum Italia sau Franţa, dar este observat şi în vagonul următor, în care stau ţări precum Polonia – vagon pe care aleargă să îl prindă şi România.

Acest model de dezvoltare este bazat pe migraţia dinspre oraşe mici înspre oraşe mari, concomitent cu intrarea marilor companii multinaţionale în piaţă, şi cu dezvoltarea businessurilor româneşti, rând pe rând.

Toate acestea generează o nevoie de forţă de muncă, adică oameni care se concentrează în marile puncte de interes pentru a-şi putea construi o viaţă. Exact ca în Bucureşti. Sau ca în Berlin.

Dezvoltarea imobiliară şi businessului imobiliar, pe toate segmentele, de la birouri, spaţii logistice şi până la rezidenţial, sunt absolut necesare. Iar în cadrul acestei dezvoltări este normal ca aceste companii să profite de un boom şi să atragă câştiguri.

De asemenea, un guvern pro-business, se gândeşte şi la aceste companii şi la dreptul lor de a face profit într-o economie de piaţă.

În acelaşi timp, sustenabilitatea dezvoltării mediului în care şi aceste companii şi celelalte fac business este dependentă de forţa de muncă prezentă pe plan local şi de bunăstarea oamenilor care ajung să le ţină pe mână sutele de mii şi milioanele de euro.

Deci, pentru a nu se ajunge niciodată la analizarea unor decizii dramatice pentru libertatea capitalismului, aşa cum ar putea fi considerată situaţia din Berlin - şi de o parte şi de cealaltă - a venit poate momentul acum să ne întrebăm dacă ar exista vreo soluţie pentru România?

Pentru a se încerca păstrarea echitabilităţii între proprietari şi chiriaşi, una dintre soluţii ar putea fi chiar şi creşterea salariilor până ajungem din urmă măcar alte ţări europene din vecinătate.

Din perspectiva chiriaşilor, întrebarea este de fapt: Cât ar trebui să reprezinte costul chiriei (sau al ratei la creditul pentru locuinţă în altă discuţie), din venitul oamenilor?

În Germania, salariul minim brut este de peste 1.500 de euro, potrivit datelor Eurostat, din care rămân – în funcţie de categoria de plătitor de taxe în care se încadrează angajatul – vreo 1.100 de euro.

Datele platformei Expatistan pentru octombrie 2019 arată că o chirie de bază pentru o persoană, adică 45 mp, studio mobilat într-o zonă normală este de 639 euro pe lună. Acelaşi site arată că utilităţile pentru o persoană în acest spaţiu ajung la 103 euro pe lună, iar internetul la 22 euro pe lună pe un abonament de 8 Mbps. Un abonament lunar la transportul public ajunge la 80 de euro, iar un prânz mâncat în afara casei ajunge la 10 euro.

Doar acestea sunt 844 de euro pe lună – suma fiind una variabilă – fără a lua în calcul mâncarea, fără a lua în calcul orice altă necesitate de igienă, fără a adăuga haine noi, seri în oraş, Netflix, cafele pe fugă şi alte elemente care intră mai mult sau mai puţin la categoria nevoi.

Deci doar costurile vitale reprezintă peste 75% din salariul minim net.

În România, salariul minim brut este de 2.080 de lei (440 euro), potrivit planului de majorare pe octombrie 2019, adică 1.286 lei net (270 euro).

Potrivit unei analize realizate de Crosspoint Research, garsonierele din blocurile vechi se închiriază cu minim 200 de euro pe lună şi până la maxim 450 de euro.

Uitându-ne tot pe datele Expatistan, utilităţile ajung în medie 236 lei în Bucureşti, în timp ce un abonament de internet poate fi şi 30 de lei. În acelaşi timp, abonamentul la transport public poate varia între 50 şi 70 de lei în funcţie de mijlocul de transport ales (STB/metrou). Un prânz în România în afara casei poate pleca de la 20 de lei dar poate ajunge şi la 40 de lei.

Pe acelaşi model, în care nu luăm în calcul deloc mâncarea, nevoi de igienă, haine noi, metode de petrecere a timpului liber, evenimente sociale, HboGo sau Uber, costurile pentru supravieţuire în România sunt la circa 1.020 de lei – cu cea mai ieftină chirie, cel mai ieftin abonament la internet, cel mai ieftin abonament de transport public. Şi fără mâncare sau nevoi de igienă.

Şi vedem că reprezintă 80% din salariul minim. Adică e o luptă pentru supravieţuire.

Potrivit datelor de la Inspecţia Muncii pe anul trecut, 258.000 de angajaţi erau plătiţi în Bucureşti cu salariul minim, reprezentând 18% din totalul românilor care lucrează pe salariul minim. De asemenea, raportat la totalul salariaţilor din Capitală, de 1,36 milioane de oameni, 19% câştigă salariul minim.

Am auzit foarte mulţi „pionieri” ai educaţiei financiare din România, de la şefi de bănci şi până la reprezentanţi ai instituţiilor publice vorbind în mod activ de economisire.

Promotorii educaţiei financiare spun tuturor că dacă vor să facă bani trebuie să respecte principii precum 50/30/20 – un principiu pentru finanţele personale care spune că 50% din banii luaţi pe lună îţi asigură cheltuielile esenţiale (chirie/rată, utilităţi, mâncare, medicamente, transport şi alte datorii), 30% cheltuielile dorite (gadget-uri, petreceri, ieşiri în oraş, mers în vacanţă) şi 20% priorităţile financiare (adică economii şi alte investiţii).

Adică 20% din salariu poţi economisi.  

Aşa cum teoria aceasta nu se poate aplica la un calcul scurt, pe hârtie, aşa cum mulţi tineri din toată ţara, care nu se cunosc, dar care lucrează în Bucureşti, locuiesc la comun în apartamente de 2-3-4 camere pentru a nu munci doar pentru a-şi plăti chiria şi facturile, aşa ar trebui să deschidem conversaţia despre costul traiului versus salarii.

Ca tânăr care nu vrea să plece din ţară, cred că a venit momentul să discutăm. Exact când ne este mai bine economic, exact când schimbăm guvernările şi mersul lucrurilor, exact acum trebuie să vorbim despre asta.

Repet, intervenţia politicului poate fi blamată, iar un guvern pro-business va susţine şi proprietarii pentru că aşa este normal, dar acelaşi guvern ar trebui să se uite atent la presiunea pusă pe umerii actualei forţe de muncă dacă vrem să construim o societate sustenabilă.

Şi repet, consider că decizia Berlinului este un exemplu de soluţie radicală, de aceea mă întreb: Oare noi cum putem evita asta?

Berlinul, nemţii, nu sunt singurii care se gândesc la asta. Din Amsterdam şi până în New York, decizia a făcut furori şi naşte idei.

Trebuie doar să găsim echilibru între oameni şi companii, şi poate să începem de aici dialogul real cu privire la inegalitate socială şi bunăstare la nivel de mase. Desigur, majorarea salariilor minime în continuare ar fi o soluţie pentru a combate inegalitatea. 

Principalele valute BNR - ieri, 13:59
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7759
Diferență: 0,4395
Ieri:
Azi: 4.3145
Diferență: 0,9972
Ieri:
Azi: 5.5810
Diferență: 0,9624
Ieri:
Azi: 4.3522
Diferență: 1,2092
Ieri: