Opinii

Despre “mintea cea de pe urmă” a celor care ne-au condus…..şi ne mai conduc, încă

Despre “mintea cea de pe urmă” a celor care ne-au...

Autor: Eugen Dragnea

04.04.2013, 12:04 666
 

Zilele acestea, Academia de Studii Economice, în opinia mea una din cele mai prestigioase universităţi din Europa de Sud-Est, al cărui absolvent este şi subsemnatul, a aniversat centenarul. La aniversare au fost prezenţi cei mai importanţi oameni din Stat, precum Preşedintele Traian Băsescu sau domnul Nicolae Văcăroiu, făcând cu această ocazie declaraţii, în opinia mea, foarte interesante.

Într-o perioada în care capul de afiş al publicaţiilor româneşti îl fac ştirile despre numirea sau nu a unui procuror la şefia unei Instituţii cu rol evident penitent, DNA, iată că această aniversare scoate la lumină adevăratele probleme ale agendei României, pentru că nici un procuror din România nu cred că poate să rezolve problema creşterii economice sau a locurilor de muncă, deschiderea combinatelor sau găsirea de pieţe de desfacere externe pentru produsele industriale, indiferent că are sau nu girul lui Băsescu, Ponta sau Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu discută despre nivelul precar de pregătire al angajaţilor din aparatul administrativ: „Avem o capacitate administrativă redusă, în primul rând din cauza slabei pregătiri a funcţionarilor. De regulă, totul este aruncat spre miniştri, politicieni, care au şi ei tarele lor. Dar lucrul de care România nu beneficiază este legat de funcţionarii pregătiţi în structurile de stat, la nivel central şi local”.

Sincer, situaţia este reală, dar nu mă miră, la salariile care se oferă angajaţilor, de câteva sute de euro pe lună, în condiţiile în care consultanţii plătiţi de ministere pe diverse proiecte iau de zece ori mai mult, fără nici un fel de răspundere, motivarea şi valoarea oamenilor din aparatul administrativ lipsesc cu desăvârşire. Dar asta este o problemă de sistem, iar liderul sistemului este Preşedintele.

Declaraţii extrem de interesante a făcut şi domnul Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Curţii de Conturi a României.

Am să încep aici prin a face referire la cariera domnului Nicolae Văcăroiu, persoană extrem de importantă în viaţa României din ultimii (chiar mai mult de) 23 de ani, fost Director al Planificării de Stat înainte de 1989, Membru în Comisia care a lucrat la "Strategia de Reformă a României" în 1990, Secretar de Stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, apoi Premier al României 4 ani, Preşedinte al comisiei de privatizare din Senat, Preşedinte al Senatului României 8 ani, din 2008 Preşedintele Curţii de Conturi a României.

Am făcut această scurtă înşiruire de funcţii ocupate în timp de dânsul, tocmai pentru a sublinia importanţa pe care acţiunile sale au avut-o asupra economiei româneşti.

Cu această ocazie, domnul Văcăroiu spune că politicile statului au ajuns să fie dictate de creditorii săi internaţionali, în exclusivitate:

"Totul e impus de-afară. Fond Monetar, cu restricţii bugetare, de natură salarială".

Adică România a ajuns să aibă, în fapt, cel mai aprig sistem de “Management Privat” la nivel naţional??!! Păi şi dacă e aşa, cu mult lăudatul sistem implementat la cel mai înalt nivel, de ce nu e bine?!!

Mai departe, afirmă: "Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec. După cum nu vrem să recunoaştem că, iată, vindem acţiuni la companii strategice, în perioadă de criză, în contextul în care capital autohton nu există."

Adică dânsul recunoaşte clar că unul din obiectivele trasate Guvernului Ponta, iarăşi de Managementul Privat al României, de care amintea mai sus, este de a vinde în această perioadă de criza la nivel mondial, pachete minoritare sau nu, la companii strategice extrem de profitabile, prin prisma poziţiei de monopol pe piaţă, cum ar fi Hidroelectrica, Nuclear Electrica, Petrom, CFR Marfă şi Călători, Oltchim, sau chiar şi proprietăţile imobiliare ale Statului. Evident, precizarea “pe timp de criză” are rolul de a scădea la maxim şi preţul oferit pe aceste active cheie.

Aici aş comenta mai mult: “nu vrem” se referă la cine? Cumva se referă la Traian Băsescu, Victor Ponta, Ion Iliescu, Emil Boc, Mugur Isărescu, Crin Antonescu, Dan Voiculescu, şi desigur Nicolae Văcăroiu, pentru că se include automat şi dânsul prin exprimare?

Păi de ce nu “vrem” oare? Că din punctul meu de vedere, şi asta de poate vedea cu uşurinţă din opiniile care mi-au mai fost publicate, este extrem de clar acest lucru, şi sunt întru totul de acord cu domnia sa cu privire la aceste realităţi crude, mai mult, cred cu tărie ca ar trebui făcut ceva spre îndreptarea situaţiei, că de asta avem Preşedinte, Guvern, Curte de Conturi, Comisii Parlamentare şi chiar şi Justiţie “independentă”.

Rămâne totuşi întrebarea “de ce nu vrem/vor” să recunoască. Aici găsesc oportun să subliniez o altă frază din discursul domnului Văcăroiu:

"Din păcate, trebuie să recunoaştem că am distrus mult, mult mai mult decât era necesar. Astăzi ar fi trebuit să vorbim despre o Românie cu un PIB de cel puţin de trei ori mai mare decât cel de astăzi. Pur şi simplu, au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea mare uşurinţă, începând din 90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României"

Sigur, nu mai trebuie comentate afirmaţiile despre distrugeri, eşecul privatizărilor, ascultarea iarăşi şi iarăşi a aceloraşi sfaturi defectuase ale consultanţilor aduşi de FMI, BM şi chiar UE, cu rezultate dezastruase pentru economie. E limpede.

Ce mă intrigă însă este sintagma “am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României”.

Oare la cine se referă domnul Văcăroiu când spune: “binele nostru”??!

Este vorba despre “binele românilor”, în general? Sau poate doar al celor care ne-au condus şi iată, încă ne conduc în toată această perioadă de eşecuri şi regres, foarte puţini la număr, cum arătam mai sus. Greu de spus…

În general, oamenii importanţi în Stat îmediat după 1990 sunt importanţi, sau chiar şi mai importanţi, şi acum.

Este interesant că mulţi înalţi oficiali români au recunoscut că au greşit în anumite perioade, dar cu toate acestea, cei care au venit după, de fiecare dată, au făcut şi iată că fac aceleaşi greşeli, unii dintre ei criticându-i înainte aspru pe predecesori pentru a ajunge la guvernare.

Oare toţi fac parte din acei “noi” sau “binele nostru” iar restul de 19 milioane suntem doar “nişte votanţi”?!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO