Opinii

Domnule ministru Lucian Isar, decât să mergeţi toată ziua la Bruxelles, mai bine treceţi două ore şi pe la Registrul Comerţului!

 Domnule ministru Lucian Isar, decât să mergeţi toată ziua la Bruxelles, mai bine treceţi două ore şi pe la Registrul Comerţului!

Autor: Andrei Chirileasa

24.06.2012, 20:48 4252

În urmă cu două săptămâni, am participat la o întâlnire informală cu domnul ministru Lucian Isar, alături de mai mulţi colegi din presă. Două ore am stat şi l-am ascultat povestind despre ce face în fiecare zi pentru promovarea mediului de afaceri din România către investitorii străini. Cum mai ieri a fost în China, astăzi la Bruxelles, mâine merge la Viena. Cum cei de dinaintea sa au promovat greşit România şi cum marii investitori străini nu au auzit de ţara noastră sau nu au auzit ce trebuie ca să devină interesaţi să investească aici.

Două ore de poveşti despre concepte, despre cum ar trebui să facem ca să se întâmple. Fără nimic concret. Mă aşteptam ca un ministru tânăr, venit din mediul privat (dumnealui a fost vicepreşedinte la Citibank şi director executiv la Bancpost), cu masterat la Oxford şi MBA la Chicago, să aibă soluţii concrete pentru a face mai prietenos mediul de afaceri din România. Mă aşteptam să ne prezinte trei soluţii concrete pe care le-a gândit şi le va pune în aplicare pentru a face viaţa mai uşoară pentru antreprenorii locali şi investitorii străini. În fond asta ar trebui să facă un ministru care se ocupă de mediul de afaceri.
În schimb, impresia mea după acea întâlnire a fost că domnul Isar, la fel ca mai toţi oficialii de stat care decid în privinţa economiei româneşti, nu este conectat la realitate. Că nu ştie problemele cu care se confruntă cei care fac
afaceri în România. Ori ca să ştii ce măsuri să iei, trebuie să porneşti mai întâi de la problemele existente.

Singurul lucru concret care mi-a rămas în minte a fost cum a sunat domnia sa la Bloomberg şi la revista The Economist pentru a obţine introducerea României în tabelele cu indicatori statistici ale acestor publicaţii. O iniţiativă lăudabilă, dar fără vreun efect imediat.

Nu m-aţi convins, domnule Isar! Totuşi, nu eram hotărât dacă scriu sau nu ceva pe tema asta, până ce nu am ajuns dintr-o întâmplare pe la Registrul Comerţului.

Vineri, am mers cu cineva ca să schimbe numele unui PFA. Un lucru aparent simplu: completezi o cerere, plăteşti o taxă şi rezolvi problema. Dacă ai toate documentele necesare, nu ar trebui să dureze mai mult de jumătate de oră.
Greşit! După două ore şi jumătate de aşteptat la coadă şi plimbat pe la diferite ghişee ne-am recunoscut înfrânţi şi am renunţat. Aproape trei ore pierdute fără să fi rezolvat nimic şi totul din cauză că sistemul este atât de greoi şi de ineficient încât ţi-e aproape imposibil să reuşeşti de unul singur. Nu e de mirare că în jurul Registrului Comerţului Bucureşti de la Piaţa Muncii îşi dau târcoale tot felul de persoane mai mult sau mai puţin dubioase care se oferă să-ţi rezolve problemele legate de înregistrarea unei firme sau a unui PFA, bineînţeles contra cost.

Dacă nu ai bani să plăteşti un intermediar sau pur şi simplu vrei să rezolvi singur problema trebuie să te înarmezi cu multă răbdare.

Urci la etajul întâi şi intri într-o sală mare cu ghişee pe stânga şi pe dreapta şi peste o sută de oameni care aşteaptă. Mergi mai întâi la biroul de informaţii unde ceri indicaţii. "Schimbare nume PFA? Completaţi formularul acesta şi mergeţi la casierie să plătiţi taxa de rezervare a numelui, pe urmă mergeţi la unul dintre cele trei ghişee pentru PFA", ne spune funcţionara de la ghişeu.

După achitarea taxei şi completarea formularului ne aşezăm la rândul comun pentru cele trei ghişee. Încă din start apare o problemă pentru că trebuie să întrebi trei-patru persoane din jur până afli cine este ultimul la rând. Pe urmă, de fiecare dată când vine cineva nou trebuie să ai grijă să nu se bage în faţa ta. E chiar atât de complicat de introdus un sistem cu bilete de ordine?

Urmează aşteptarea. Aproape două ore. Afli că tânăra care e înaintea ta la rând pentru ca să-şi înfiinţeze un PFA e aici de dimineaţă de la ora 8:30. "M-au întors de la ghişeu de trei ori pentru că îmi mai trebuia câte ceva. Sper că acum am tot ce-mi trebuie", spune ea oarecum resemnată după patru ore de aşteptare.

Timpul trece greu. În faţa unuia dintre ghişee o doamnă stă în picioare de peste o oră. La celelalte treburile merg ceva mai uşor. Ne vine rândul şi nouă. După cinci minute în care nu ni se acordă nicio atenţie, funcţionara ne ia dosarul şi îl răsfoieşte. După expresia ei, ceva nu e în regulă.

"Vă mai trebuie dovada rezervării numelui."

"Păi la biroul de informaţii ni s-a spus doar să plătim taxa!"

"Da, dar cu chitanţa mergeţi la ghişeul de rezervare a numelui, unde vă eliberează o adeverinţă. După aceea veniţi cu dosarul completat la mine."

"După aceea, adică după ce mai stăm două ore la coadă."

La ghişeul de rezervare a numelui altă coadă. De fapt este un ghişeu unde depui o cerere de rezervare a numelui, iar adeverinţa o ridici de la alt ghişeu.

"Nu aţi completat cererea care trebuie. Asta e pentru firme", ne explică funcţionara de la ghişeu. Ne întinde un alt formular, puţin diferit, dar pe care scrie tot firme. Nu-i nimic, îl completăm.

Apoi aşteptăm jumătate de oră în care o altă funcţionară verifică în sistem dacă numele cerut este disponibil. O jumătate de oră pentru o simplă interogare a bazei de date. În timp ce aşteptăm ne uităm la funcţionarii care se plimbă de la un ghişeu la altul cu un dosar sau două foi. Unii stau degeaba pentru că în afară de a prelua nişte cereri nu fac mai nimic.

Oare de ce nu se pot face ghişee unice la care să mergi şi să-ţi rezolvi toate problemele? Unde să plăteşti şi taxa, unde să-ţi verifice şi disponibilitatea numelui, unde să-ţi preia şi toate formularele completate şi să-ţi verifice actele doveditoare.

Un singur formular, un singur ghişeu, un sistem informatic bine us la punct, un sistem de aşteptare cu bonuri de ordine. Civilizat, fără nervi. Cu siguranţă că antreprenorii care merg la Registrul Comerţului ar fi mult mai fericiţi. Şi probabil că ar fi şi mai productivi, pentru că cele trei sau cinci ore pe care le pierd în prezent la coadă le-ar putea folosi pentru a lucra chiar la afacerea lor.

Dacă eu m-am gândit la asta doar stând acolo două ore, fără a fi vreun specialist, cu siguranţă că domnul ministru Lucian Isar ar găsi mult mai multe lucruri de îmbunătăţit. Multe lucruri care chiar ar ajuta imediat mediul de afaceri.

Aşa că domnule ministru Lucian Isar, treceţi două ore şi pe la registrul comerţului! Înţeleg că Registrul Comerţului este în subordinea Ministerului Justiţiei, dar îmbunătăţirea mediului de afaceri vă aparţine, aşa că trebuie să găsiţi o soluţie. Dacă rezolvaţi asta, voi putea declara la finalul mandatului dumneavoastră că aţi fost un ministru bun.

În ceea ce priveşte percepţia investitorilor străini despre România, cred că Guvernul din care faceţi parte a rezolvat problema o dată cu intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica. Cel puţin pentru o vreme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO