Opinii

Dragoş Damian, Terapia Cluj: „200 lei neimpozitati”- index de soluţii creative pentru angajatori

Dragoş Damian, Terapia Cluj: „200 lei neimpozitati”-...

Autor: Dragos Damian

04.05.2022, 16:12 1128
  • Asadar, de la 1 iunie, dupa ce se aplica prevederea (voluntara), daca facem socoteala bine un angajator care doreste (nu e obligat…) sa creasca  salariul angajatilor platiti cu salariul minim brut de 2550 lei cu 200 lei, total 2750 lei, le va da acestor un net de 1724 lei;
  • In prezent, un angajator care plateste deja un net de 1724 de lei trebuie sa plateasca un brut de 2911, deci este automat discriminat fata de cel care va aplica noua prevedere;
  • O solutie creativa pentru toti angajatorii care platesc un brut intre 2911 lei si 2750 lei este sa isi dea afara angajatii si sa-i reangajeze pe 2750 lei , angajatul va lua acelasi net de 1724 lei dar contributiile se vor diminua cu pana la 161 lei / angajat, bani pe care angajatorul nu-i va mai plati iar statul nu-i va mai colecta;
  • Un calcul pe coltul mesei arata ca daca angajatorii vor face un astfel de “artificiu” cu 100 de mii de angajati, statul va inceta sa incaseze aproape 200 milioane lei / an;  
  • Mai mult, daca este principial si constitutional corect si statul nu are probleme sa colecteze bani la CASS si CAS, sa aplicam astfel de solutii creative si la domeniile cu cerinte inalte de calificare unde, chiar daca se platesc salarii mai mari, exista deficit de forta de munca sau generatia Y nu este interesata de job;
  • De exemplu, un inginer manager de sistem sau un specialist manager calitate pentru care se dau si 5000 lei net - dar degeaba, nu gasesti, sau trebuie sa furi de la competitie, pentru ca exista un deficit enorm - care corespunde unui brut de 8548 lei, sa sa aprobe ca pentru 6000 de lei net sa se plateasca 8000 lei brut. Si tot asa, diverse solutii creative, la intamplare.

Ca munca este supraimpozitata, asta stim cu totii. Dar intr-o tara campioana la evaziune fiscala si munca la negru nu poti lua astfel de masuri fara o analiza pe termen lung, care sa includa o evaluare a  efectelor secundare paradoxale si, mai cu seama, obiective de crestere economica in domeniile in care sunt aplicate.

In absenta unei strategii economice pe termen lung toate aceste improvizatii fiscale vor crea discriminari si frustrare pentru angajatorii onesti, nu vor rezolva problema deficitului fortei calificate de munca, a puterii de cumparare sau a muncii la negru si, desigur, statul isi va vedea veniturile diminuate. Astfel ca se deschide, in cazul de fata inclusiv cu acordul angajatorilor care sustin masura recent aprobata, cutia Pandorei a cresterii in 2023 a taxelor si impozitelor pentru toata lumea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO