Opinii

Furtuna politică a închiderii pieţelor agroalimentare pune degetul pe o rană: Dezechilibrul între puterea marilor retaileri veniţi cu decenii de capitalism în spate şi micul producător local care pur şi simplu nu a avut când să crească şi să se maturizeze

Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF

Furtuna politică a închiderii pieţelor agroalimentare pune degetul pe o rană: Dezechilibrul între puterea marilor retaileri veniţi cu decenii de capitalism în spate şi micul producător local care pur şi simplu nu a avut când să crească şi să se maturizeze

Autor: Sorin Pâslaru

13.11.2020, 00:05 1478

Decizia de a închide pieţele a stârnit o furtună politică, dar ceea ce a făcut bun este că a pus degetul pe o rană a României în ceea ce priveşte dezechilibrul uriaş între micul producător/ comerciant şi marile reţele de retail.

Întrebat fiind de Ziarul Financiar câte pieţe sunt în România şi ce pondere au acestea în totalul aprovizionării populaţiei cu fructe, legume, lapte, carne şi preparate, ministrul agriculturii nu a ştiut să răspundă şi nici nu există studii aprofundate şi analize la zi în această direcţie făcute de oficialii de la Ministerul Agriculturii.

Aspectele medicale nu pot fi discutate, cu toate că ar fi un semn de întrebare de ce tarabele care vând poliţe de asi­gu­rări, carcase de telefoane mobile sau gablonţuri din mall-urile bineînţeles acoperite pot funcţiona, iar tarabele cu fructe şi legume nu. În sfârşit.

Dar dezbaterea despre pieţele din România şi rolul lor într-o ţară unde jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, iată că se face.

În ultimii ani unele pieţe din România au fost moder­niz­a­te de primării, însă chiar în localităţi cu mare putere financiară, cum este Sectorul 1 din Bucureşti, piaţa Matache a rămas în Evul Mediu.

În general, au fost mult mai neglijate decât „grija“ acordată marilor retaileri pentru care s-au oferit amplasamente generoase, pasaje şi căi de acces speciale prin modificarea rutelor de transport.

Sigur că libertatea comerţului este garantată iar faptul că marii investitori au putere de a dezvolta mii de metri pătraţi şi că aceştia sunt majoritatea cu capital străin, e un fapt.

Însă ce are România special în acest context şi ce se poate face pentru a reuşi o dezvoltare economică echilibrată?

Investitorii străini sunt foarte buni şi România are nevoie de capital pentru a creşte şi a se alinia la nivelul ţărilor dez­vol­ta­te. Însă, trebuie văzută şi realitatea. La noi nu au avut timp să se for­meze producători mijlocii şi mari după ‘90, când s-au des­fiin­ţat trusturile agricole de stat, decât foarte puţin şi foar­te greu.

De partea cealaltă, din Occident, Carrefour, Lidl sau Kaufland au venit aici cu puterea acumulată a unor afaceri de zeci de miliarde de euro cumulată după 1945.

În România abia s-au înfiripat companiile, din ‘90 încoace. Este aici un dezechilibru foarte mare între puterea retailerilor străini, care au avut timp să crească după Al Doilea Război Mondial odată cu producătorii locali din Franţa, Germania sau Italia. În 1950, Kaufland, Carrefour sau Danone erau, păstrând proporţiile, precum supermarketul La Zamfir cumpărat de Carrefour sau producătorul de lapte Covalact cumpărat de francezii de la Lactalis. Deci una e să vii într-o ţară unde producţia locală, adică furnizorii tăi au avut timp să se închege, să se întărească, să aibă ştiinţa comerţului, a ambalării şi a negocierii, şi alta este să vii într-o economie unde abia s-au înfiripat relaţiile de producţie şi comerciale.

Noi am fost după ‘89 pentru marile lanţuri de retail precum băştinaşii din America de Nord sau America de Sud la sosirea europenilor. Politic, trebuia să facem acest pas, nu aveam cum să rămânem în beznă, însă diferenţa de dezvoltare, de avans în organizarea muncii şi de putere a capitalului este uriaşă şi cel mai mult se vede în sectorul agroalimentar. În industrie nu a fost o aşa mare disparitate, adică investitorii străini au putut continua activitatea de producţie în companiile industriale preluate, cu anumite modernizări şi investiţii.

În sectorul agrobusiness însă retailul românesc şi pro­du­că­torul român de fructe, legume, lactate şi carne era la pă­mânt în ‘90. Situaţia are o explicaţie pentru că regimul trecut a insistat mult pe industrie şi a neglijat complet apro­vi­zio­na­rea populaţiei, nu numai cu fructe, legume, carne şi lac­tate, ci şi cu bunuri de larg consum în general. Pe zona de fructe şi le­gu­me, 1990 a însemnat o descătuşare şi o supapă pentru mi­lioa­ne de foşti angajaţi în industrie sau pensionari an­ticipat. Oa­menii au putut pur şi simplu să îşi îngrijească o bu­cată de pă­mânt şi să vină la piaţă cu fructe şi legume. Şi aici vine paradoxul.

Aceasta a fost mulţi ani o stare de subdezvoltare economică aparent, dar iată că în faţa poluării masive, a încălzirii globale, provocate de industrializarea masivă a statelor emergente din ultimii 50 de ani precum China, India sau Brazilia, lumea s-a schimbat fundamental.

Şi acum se pune problema circuitelor economice cu zero poluare, zero ambalaje şi cât mai puţin transport, adică în termenii  secolului XXI cu amprentă de carbon cât mai redusă, dacă se poate zero.

Şi sunt iată două tendinţe contrare: pe de o parte avansul marilor retaileri, care transportă mărfurile la mii de kilometri (80% din ce este pe raft la Lidl este din Germania) şi pe de altă parte consumul local din pieţe prin care marfa poate ajunge de multe ori direct de la producător la consumator cu un minim de ambalaj, deci o poluare redusă pe toate planurile.

Acum rămâne de decis ce politică adopţi ca stat: încurajezi mi­cul producător ineficient, dar care poate răspunde mai bine noi­lor cerinţe climatice sau vrei eficienţă şi creştere econo­mi­că, automatizare şi investiţii în centre de logistică, în flote de ca­mioane, în fabrici de ambalaje sau de procesare de lapte şi de carne?

Unii ar putea spune că doar consumatorul trebuie să de­cidă, însă statele sunt suverane în a adopta o politică sau alta, în funcţie de obiectivele lor. Importantă este însă cunoaşterea aprofundată, să ştii ce şi cum poţi încuraja în funcţie de ce obiectiv îţi propui, dar din păcate acest capitol este neglijat.

 
AFACERI DE LA ZERO