Opinii

Invăţământul românesc trebuie să fie un furnizor pentru creşterea PIB-ului. Angajabilitatea trebuie să fie scopul de bază al învăţământului, şcolile nu trebuie să producă pe stoc. Programele trebuie concepute în acord cu necesităţile României

Opinii primite la redacţie

Invăţământul românesc trebuie să fie un furnizor pentru creşterea PIB-ului. Angajabilitatea trebuie să fie scopul de bază al învăţământului, şcolile nu trebuie să producă pe stoc. Programele trebuie concepute în acord cu necesităţile României

Autor: Gheorghe Băcanu

17.05.2020, 11:47 972

Statisticile arată faptul că ţările cu PIB-ul mare au un învăţământ performant. Ṭări ca Finlanda, Singapore, Coreea de Sud sunt recunoscute pentru sistemul de învăţământ ultra performant care le-a adus un nivel ridicat al PIB-ului.

Spiru Haret, în calitate de ministru al învăţământului, afirma: „Cum arată şcoala, aşa va arăta şi viitorul ţării”, iar Carol I, când se făceau guvernele, îi solicita primului ministru desemnat să-l numească la învăţământ pe Spiru Haret, căci acolo este viitorul ţării.

O ţară ajunge acolo unde o duce şcoala, ceea ce înseamnă că şcoala este locomotiva care generează progresul unei naţiuni. Americanii, în 1957, când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial, Sputnik, realizând faptul că au rămas în urmă, au declanşat acţiuni în şcoli, insistând pe necesitatea îmbunătăţirii învăţământului.

În cartea „Născuţi pentru a învăţa” (Edit. Pub., 2019, Bucureşti), autorul Alex Berd afirmă că şcoala este una dintre cele mai mari invenţii ale omenirii. În aceeaşi lucrare, autorul afirmă că şcoala, în momentul de faţă, a îngustat parametrii educaţiei şi a transformat rezultatele economice în singura măsură a învăţarii.

De când cu succesul major înregistrat în antreprenoriat de Bill Gates şi Steve Jobs, ambii abandonând facultăţile (atenţie, Harvard-ul, nu Universitatea din Cogealac), s-a lansat conceptul de “unschooling”, interpretat în sensul că şcoala ar fi o piedică în calea realizării profesionale. Cei doi, Bill Gates şi Steve Jobs, sunt în mod sigur, excepţii de succes. Şi la noi se promovează stilul „unschooling”, aducându-se în prim plan persoane “de succes”, dar care doar au cochetat cu şcoala. Fondatorii Cisco, Google, Hewlett-Packard şi Yahoo sunt absolvenţi de Stanford, numită în media Americană Universitatea Silicon Valley. Din păcate, învăţământul românesc trece printr-o perioadă grea, de tangaj major, îndeosebi după upercutul administrat de evaluarea PISA (locul 47 din 79 de ţări), care a stricat setările matusalemice din concepţia noastră conform  căreia avem o şcoală performantă.

Testele PISA - instrument folosit de OECD- sunt concepute pentru a măsura modul cum se aplica în activitatea cotidiană cunoştinţele dobândite în şcoală.

Evident că în persistentul stil dâmboviţean, aceste teste au fost ironizată în unele medii de dezbatere sau prezentate ca desuete. S-a acreditat ideea că, problemele din aceste teste nu au corespondent în realitate. Iată o problemă dintr-un test PISA: ce este mai eficient să cumperi: o pizza de 30 de cm cu 30 de euro, sau o pizza de 40 de cm cu 40 de euro (ambele pizza au aceiaşi compoziţie şi aceiaşi grosime).

Ne place să ne lăudăm cu olimpicii nostri (pe care îi şi eroizăm frecvent, punând un mare accent pe excelenţă) şi să facem jubilaţie în jurul liceelor de “pole position” (multe dintre acestea fiind doar loc de epatare a hainelor de firmă, a telefoanelor sau a maşinilor de ultimă generaţie), dar ignorăm faptul că avem un procent semnificativ de analfabeţi funcţionali. Oricât ne-am lăuda cu olimpicii noştri, cu succesele la diferitele concursuri internaţionale, există ceva ce ne dă de gol şi ne aduce cu picioarele pe pământ: nivelul scăzut al PIB-ului. Întreb: Ce înseamnă învăţământ performant? Să ai un procent mare de olimpici sau să livrezi economiei specialişti, producători de PIB?

Cu succesele olimpicilor încercăm să machiem precaritatea învăţământului românesc, în care şcolile joacă în alt film, devenind veritabile „fabrici de examene”.

Trecem cu vederea faptul că peste un million de copii au crescut fără părinţi după 1990, aceştia fiind plecaţi la muncă peste hotare, iar pregătirea lor şcolară şi educaţională s-a făcut deficitar.

Şi toate acestea se întâmpla sub „îndrumarea” atentă a Ministerului Învăţământului-parohul învăţământului românesc, implicat în reforme continue  şi încadrat în funcţiile din vârf de persoane cu Alma Mater dubios, dar fiecare susţinuţi de proxeneţii lor politici.

Rotaţia pinguinică a şefilor învăţământului, de multe ori formată din nimicologi, ultratitraţi cu titluri de doctori, a creat un exces de suficienţă în abordarea problemelor şcolii româneşti. La această stare de lucruri a contribuit întreaga clasă politică care a trolat sistemul de învăţământ prin amatorism, prin programe şcolare făcute ca la slote machine sau prin reforme care sar ca boabele de floricele, la microunde.

Toate partidele şi-au dorit să-şi aducă directorii de şcoli (transformaţi în „pretorieni” ai partidelor aflate la putere) în remorca partidului cu scopul de a transforma această instituţie în bazin electoral. Acum ceva timp, ministrul învăţământului, el insuşi profesor de matematică, a comis un viol priapic asupra matematicii, când a dovedit că nu stăpâneşte teoria bazelor de numeraţie, materie de clasa a cincea. Nici limba română nu i-a scăpat acestuia, „îngenunchend-o”.

Şcoala românească, care merge pe contrasensul evoluţiilor din economie, inundă sistematic piaţa muncii cu absolvenţi nepregătiţi care nu corespund cu aşteptările angajatorilor. Avem ceea ce se numeşte defazare de paradigmă dintre şcoală şi economie. Mişculaţiile din sistemul de învăţământ românesc, depăşind cu mult Urzeala tronurilor, şi vasalitatea unsuroasă faţă de şefi a generat o stare de incertitudine şi anxietate în întreaga activitate didactică. Astfel, instituţia de îndrumare a viitorului adult, colmatată în neputinţă de altfel, a devenit un autentic malaxor de cheltuit bani. Ea nu mai este preocupată de performanţa elevilor, fiind fără doar şi poate, corigentul României, un atlet desăvârşit al eşecului postdecembrist. Şcoala are nevoie de un refresh imagologic, fiind marchetată în prezent ca inutilă. La această stare de lucruri contribuie din plin şi presa care prezintă modele de „succes” fără multă şcoală la bază. Trebuie să recunoaştem că avem un învăţământ obosit de neadecvare, cu profesori terorizaţi de sintagma:  “politically correct”, care, de multe ori, i-a pus în situaţia de a ceda în faţa copiilor. Agenţii economici aşteaptă absolvenţi pregătiţi aşa cum ar aştepta trenul la aeroport.

Profesorii, „fabricanţii de oameni” cum îi numea Petre Ţuţea, trebuie să fie iniţiatorii procesului de adaptare a programelor şcolare la necesităţile economiei.

Legea Americană „No Child Left Behind“ din 2002, prevede faptul că elevii trebuie să atingă anumite standarde pentru ca şcolile să beneficieze de finanţări de la stat.

E nevoie mai mult ca oricând ca şcoala românească să înceteze să mai fie o vulnerabilitate pentru întreaga societate şi să fie recalibrată în acord cu cerinţele economiei. Se pot prelua modele de invăţământ eficient din alte ţări (miracolul educaţional sud-coreean, singaporez, finlandez), dar condiţia este ca cei care merg în aşa-zisele documentări, ţinuţi în avioane şi hoteluri pe bani publici, să nu le turistifice excesiv, iar când vin în ţară să fie în măsură să justifice deplasarea din punct de vedere al know-how-lui. Aici apare o problemă majoră: teama de a propune ceva nou care vine în contradicţie cu învechitele metode, este de fapt teama de a-şi pierde funcţiile apărate cu atâta ferocitate!

Şcoala trebuie abordată ca proiect de ţară în scopul alinierii atuurilor şi vocaţiilor elevilor, cu nevoile economiei. Instituţia călăuzitoare a elevului trebuie să devină o entitate de importanţă sistemică, un steroid, pentru creşterea PIB-ului. Cifrele de şcolarizare şi programele trebuie concepute în acord cu necesităţile din economie. Şcolile trebuie să partenerieze cu agenţii economici din zonă, pentru a le livra absolvenţi conform necesităţilor. Employability (angajabilitatea) absolvenţilor trebuie să fie scopul de bază al învăţământului, şcolile nu trebuie să producă pe stoc.

E nevoie urgentă de un moment astral, un golden buzz, în întregul învăţământ românesc pentru a-l reonora  şi pentru a-l repune pe sine, sau mai explicit, pe sinele creatoare de valoare adaugată în economie, adică PIB!

Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.

 
 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO