În 1 martie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă decizie pronunţată de Curtea Constituţională în materia contenciosului administrativ – Decizia nr. 664/2022.
Deşi este o soluţie de respingere şi care nu se abate de la jurisprudenţa anterioară a Curţii, Decizia nr. 664/2022 readuce sub lupă un subiect relevant şi poate mai puţin cunoscut – acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Aspectele esenţiale privind modul de funcţionare al acestor acţiuni (1) precum şi principalele considerente relevante din Decizia nr. 664/2022 (2) sunt prezentate pe scurt mai jos.
- Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului – când şi cum sunt utilizate?
Art. 9 din Legea contenciosului administrativ este dedicat în exclusivitate acestei categorii mai bizare de acţiuni, denumite în mod contraintuitiv „acţiuni împotriva ordonanţelor Guvernului”. În ciuda denumirii, ele nu au ca obiect ordonanţe ale Guvernului. Nu se poate solicita aşadar în temeiul art. 9 chiar anularea sau suspendarea unei ordonanţe a Guvernului (simplă sau de urgenţă).
În realitate, art. 9 vizează situaţiile în care drepturile sau interesele legitime ale unei persoane sunt vătămate ca urmare a unei dispoziţii neconstituţionale dintr-o ordonanţă a Guvernului. Esenţial aşadar este să existe o ordonanţă simplă sau de urgenţă care să cuprindă una sau mai multe dispoziţii neconstituţionale. Obiectul acţiunii în contencios nu poate fi însă constatarea neconstituţionalităţii – acest tip de analiză poate fi făcut doar de Curtea Constituţională.
În schimb, obiectul acţiunii în contencios va putea fi: (i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispoziţiile neconstituţionale, (ii) anularea actelor administrative emise în baza dispoziţiilor neconstituţionale sau (iii) obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative. Specificul acţiunii formulate în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ este că cererea de chemare în judecată trebuie însoţită de o excepţie de neconstituţionalitate.
Soluţionarea acţiunii urmează şi ea o rută atipică. După verificarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, instanţa de contencios va trimite excepţia către Curtea Constituţională şi va suspenda judecata cauzei (suspendare obligatorie). În cazul în care Curtea admite excepţia, instanţa de contencios va trece la soluţionarea acţiunii pe fond. Dacă însă Curtea respinge excepţia, acţiunea va fi în integralitate respinsă ca inadmisibilă – întrucât existenţa unei (sau mai multor) dispoziţii neconstituţionale este chiar premisa acestui tip de acţiune.
În fine, în cazul acţiunilor introduse în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ există şi două beneficii importante: (i) acestea pot fi formulate oricând (nu există un termen de prescripţie sau decădere aplicabil) şi (ii) nu e necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile.
În afară de situaţia descrisă mai sus – care reprezintă ipoteza clasică – art. 9 cuprinde în alineatul (4) şi o ipoteză specială pentru persoanele vătămate care nu au introdus acţiune în contencios până la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii. Acestea beneficiază în temeiul art. 9 alin. (4) de un termen de decădere de 1 an pentru a introduce la rândul lor acţiune în faţa instanţei pentru a repara vătămările cauzate de dispoziţiile neconstituţionale. Termenul curge de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Această ipoteză a făcut obiectul Deciziei nr. 664/2022.
- Decizia nr. 664/2022 – considerentele relevante
Decizia nr. 664/2022 a fost pronunţată ca urmare a unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de către Ministerul Justiţiei într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În esenţă, Ministerul Justiţiei a argumentat că prevederile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ sunt neconstituţionale – mai exact, contravin dispoziţiilor art. 147 alin (4) din Constituţia României care prevăd că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În linie cu jurisprudenţa anterioară (Decizia nr. 4/2017, Decizia nr. 95/2018, Decizia nr. 402/2021), Curtea a considerat că prevederile art. 9 alin. (4) sunt constituţionale. Persoanele vătămate pot beneficia aşadar în continuare de termenul de 1 an în care să formuleze acţiune în contencios administrativ.
În cadrul Deciziei nr. 664/2022, Curtea a reţinut următoarele aspecte relevante:
- Art. 9 din Legea contenciosului administrativ are caracterul unei norme specialefaţă de art. 8 din aceeaşi lege;
Pentru acţiunile formulate în temeiul art. 8 (adică acţiunile clasice în contencios administrativ), nu există o posibilitate echivalentă celei prevăzute în art. 9 alin. (4). În termeni simpli, pentru acţiunile clasice, o decizie de declarare a neconstituţionalităţii poate avea impact numai în cauzele aflate pe rol la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale sau în cele soluţionate definitiv, dar în care s-a invocat aceeaşi excepţie în cauză (în temeiul revizuirii).
- În cadrul procedurii prevăzute de art. 9, decizia Curţii Constituţionale are efecte asupra admisibilităţii acţiunii în contencios – este, aşadar, o condiţie de admisibilitate;
- Reglementarea unei proceduri diferite pentru vătămările cauzate ca urmare a ordonanţelor Guvernului e determinată de adoptarea acestor acte de către Guvern pe calea delegării legislative;
- Contrar susţinerilor autorului excepţiei, art. 9 alin. (4) nu constituie o repunere în termen a persoanei vătămate şi nici nu conduce la o aplicare retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale, ci este o limită temporală aplicată dreptului la acţiune.
