În 2007, când economia avea ritmuri de creştere de peste 7% şi a avut loc prima tentativă de suspendare a preşedintelui, oamenii de afaceri şi managerii întrebaţi dacă businessul este afectat de criza politică spuneau că economia s-a maturizat. "Business-ul s-a decuplat de politică", răspundeau ei.
Perioada 2000-2008, de creştere economică neîntreruptă stimulată mai ales de investitorii străini şi de creditare din surse externe, a creat senzaţia că între calitatea administraţiei locale, măsurile fiscale şi bugetare sau cele de politică monetară şi evoluţia economiei sunt slabe legături. Orice s-ar fi întâmplat, economia creştea.
Dintr-o dată, în 2009, oficialii României s-au trezit la butoanele economiei fără să ştie pe ce să apese pentru a readuce încrederea investitorilor sau măcar pentru a le frâna retragerea. De pus în loc altceva, şi mai puţin. De unde politici de dezvoltare?
Şi nici acum nu arată că îşi dau seama că trebuie să acţioneze şi nu să aştepte pentru ca economia să îşi reia ritmul de creştere de peste 3-4% necesar pentru recuperarea decalajelor faţă de Occident.
Problema este că această idee a decuplării economiei de politică, de politici mai precis, a cucerit şi oficiali ai statului care au butoanele dobânzilor şi cursului.
La o dezbatere recentă între economişti, s-a formulat întrebarea: cursul, inflaţia şi dobânzile sunt efecte sau determinante ale creşterii economice? Poţi să "struneşti" economia din dobânzi şi din curs astfel încât să obţii/să ajuţi creşterea economică sau doar companiile şi indivizii au "sarcina" de a produce creştere economică prin economisire, investiţii şi producţie?
Nu avem ce să facem, a fost mesajul predominant în această dezbatere, economia nu este la noi, afacerile sunt făcute de companii, care trebuie să crească şi să mărească productivitatea, iar inflaţia şi dobânzile vor scădea, cursul se va stabiliza.
Chiar aşa? Încrederea în "mâna" invizibilă a investitorilor care ar trebui să vină de capul lor la Adunaţii Copăceni de exemplu şi să mărească productivitatea localnicilor pentru care în prezent cea mai rentabilă ocupaţie este grădinăritul -dacă îl fac, pentru că alţii sunt cu caprele pe câmp - este (cam) o iluzie.
Pentru investitori trebuie să te baţi - să faci parcuri industriale, să faci drumuri pentru mărfurile produse şi pentru mâna de lucru - aceasta la nivelul autorităţilor locale.
Iar administraţia centrală (Guvernul, Banca Naţională) trebuie să facă din politica bugetară (de cheltuieli), fiscală (de strângere a taxelor), din dobânzi, din curs şi inflaţie un cadru macro care să fie atractiv şi să sprijine businessurile deja dezvoltate.
Nu influenţează dobânzile afacerile? De asta este acum un scandal imens în Occident cu privire la stabilirea abuzivă a Libor (rata de referinţă a dobânzii interbancare)? Sau de aceea Rezervele Federale din SUA sau Banca Centrală Europeană ţin dobânzile la minime istorice din 2009 încoace?
Nu poţi să te derobezi în acest stil şi să spui - noi nu administrăm decât efectele deciziilor investitorilor sau eventual deciziile bugetare şi fiscale. De ce mai ai suveranitate monetară, de ce mai ai monedă proprie dacă nu poţi administra politici de impulsionare a creşterii economice?
Astfel de mesaje nu fac decât să aducă şi mai multă confuzie, în condiţiile în care mediul de business este bulversat în această perioadă de schimbările teribile de pe scena politică.
De fapt, confuzia în care se zbate România este cauzată şi de lipsa unui plan strategic la ale cărui obiective să se raporteze fiecare guvernare. Lipsesc obiective de dezvoltare pe termen mediu şi lung exprimate clar în cifre: ne-am propus ca în 2015 să ajungem la 7.500 de euro PIB/capita, 600 de km de autostradă, 2.000 de săli de sport, 5,2 milioane de salariaţi, 30% din absolvenţii de liceu să intre la facultate, trei fabrici noi de îngrăşăminte chimice şi un ritm de 60.000 de locuinţe noi construite pe an.
Ce obiective are România? Cum şi le defineşte? Unde vrea să ajungă în următorii cinci ani - în afara intrării în spaţiul Schengen?
Este o întrebare crucială pentru o economie dependentă de fluxurile străine de capital care sunt pe cale de a seca.
Ce poate face pentru a înainta chiar şi fără/cu foarte puţin capital străin pe drumul dezvoltării?
Acestea sunt întrebări la care oamenii aşteaptă răspunsuri, nu despre suspendări şi alegerei şi realegeri.
Oamenii vor poduri şi fabrici, nu nesfârşite dispute între Parlament, Preşedinte şi Guvern.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
