Am luat act din presă că Guvernul este tot mai aproape să meargă la Bruxelles cu soluţia ”miraculoasă” a impozitului minim pe profitul corporaţiilor, mai ales a celor care ”scot profitul din ţară” etc..
Din nou, alegătorilor le este prezentată doar partea plină a paharului (”introducem impozitare minimă pentru corectitudine fiscală, să plătească fiecare, de la mare la mic” etc.), nu şi partea goală (mai puţin plină) a acestei măsuri administrative.
În continuarea poziţiei exprimate recent [1], am să trec în revistă câteva aspecte despre care se vorbeşte puţin spre deloc, dar pe care guvernanţii chiar n-ar trebui să le ascundă sub preş, dacă vor ca mediul de afaceri să urască un pic mai puţin această măsură administrativă a impozitării minime bazată pe cifra de afaceri:
- Simpla existenţă a unui sistem alternativ la impozitul standard duce la interpretări privind echitatea pe orizontală, între contribuabili similari: cum explicăm că ar fi mai puţin suspect de tax avoidance/evitarea plăţii taxelor un contribuabil cu vânzări de X EUR, faţă de unul cu vânzări de X + 1 EUR, din acelaşi domeniu?
- Administraţia fiscală trebuie să aibă grijă ca plata impozitului minim să nu fie văzută ca un ”preţ” pe care îl poate plăti un contribuabil să facă tax avoidance, în detrimentul altuia care a raportat profit, a fost corect şi a muncit eficient. Astfel, în lipsa unei reforme structurale în relaţia cu contribuabilii săi pe bază de analiză de risc sectoriale si sub-sectoriale, Fiscul îşi păstrează costurile mari cu inspecţiile fiscale;
- Tocmai în numele corectitudinii şi al eficienţei, şi sistemul de impozitare minimă trebuie să găsească o formulă (cel mai adesea prin credit fiscal) de a nu penaliza companiile care fost nevoite să raporteze pierderi, din cauza conjuncturii obiective din piaţă sau pentru că au făcut investiţii;
- Pentru companiile care au pierderi şi plătesc impozitul minim, acesta ar trebui considerat ca plată anticipată pentru viitorul impozit pe profit. Tot pentru corectitudine, diferenţa între nivelul minim şi impozitul care ar fi fost plătit după regulile obişnuite ar trebui sa se considere avans pentru impozitul pe profit pe următorii X ani;
- Faptul că un contribuabil va fi nevoit să-şi calculeze obligaţiile în paralel după două sisteme de raportare (impozit standard/minimum) sau chiar trei (dacă intră sub şi incidenţa regulilor impozitului minim global de 15%) poate creşte substanţial costurile de conformare fiscală;
- Cifra de afaceri este un indicator valid al dimensiunii activităţii unei companii, dar este ”orb” (raport FMI, 2021), când vine vorba de marjele nete şi, deci, de viabilitatea acelei activităţi. Două companii pot avea aceeaşi cifră de afaceri, dar o structură a costurilor diferită (şi astfel marje nete pre-impozitare diferite), se pot regăsi în momente diferite a ciclului de dezvoltare a afacerii, putând ajunge să fie mai degrabă penalizate de un sistem de impozitare minimă faţă de unul standard. Atunci când ai o rată mică de profitabilitate sau chiar pierderi, ”o impozitare prea mare pe cifra de afaceri face diferenţa între supravieţuire şi eşec”;
- Astfel, un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri (CA) înseamnă că acea companie trebuie să aibă o rată de profitabilitate de minimum 6%, ca să nu aducă bani de acasă ca să-şi plătească impozitul. (ţinând cont de rata standard de impozit pe profit de 16%);
- Dar rata de profitabilitate nu e un indicator ”pauşal”, să poată fi aplicat la întreaga economie, întrucât fiecare sector şi sub-sector de industrie are particularităţile lui. Spre exemplu, o marja de profit de 6% în domeniul retail sau trading de cereale este total nerezonabil;
- În vremuri cu inflaţie ridicată, apare, din punctul de vedere al administraţiei, inclusiv problema erodării bazei de impozitare (impozitul se raportează la cifra de afaceri din anul precedent, mai mică);
- Sunt discriminate afacerile care, prin natura lor, presupun un lanţ de producţie întins pe companii distincte şi care cad sub definiţia de „multinaţională”;
- Impozitul minim nu ar trebui sa se aplice companiilor noi în primul an/ primii ani de activitate;
- În general, acolo unde s-a aplicat, măsura a avut un caracter limitat în timp, în principal de testare a reacţiei mediului de afaceri.
Nu ştim încă ce vrea să testeze guvernul nostru care, ne amintim, este despre economie. Dar dacă chiar vrea să încaseze mai mult la buget, ar trebuie să revadă practica administraţiilor europene. Pentru exemple concrete, recomand încă o dată analiza realizată pe la începutul anului de colegul meu, consultantul fiscal Mihai Lupu. [2]
Deocamdată, reiau invitaţia către toţi partenerii publici să deschidem o platformă publică a dialogului, pragmatismului, corectitudinii şi raţiunii în care să dezbatem propuneri inovative şi eficiente de îmbunătăţire a cooperării pentru conformare fiscală. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Şi, parafrazând o butadă celebră, adecvată momentului – în fiscalitate, 1% e inspiraţie (în alegerea celei mai bune variante de impozitare), 99% e dialog şi cooperare pentru conformare.
