• Leu / EUR4.6540
  • Leu / GBP5.1867
  • Leu / USD4.1197
Opinii

Opinie Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare din cadrul SNSPA: Too much, too early. De la autonomia strategică la autonomia financiară. Poate fi înlocuit dolarul cu euro pe scena financiară internaţională?

Opinie Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare din cadrul SNSPA: Too much, too early. De la autonomia strategică la autonomia financiară. Poate fi înlocuit dolarul cu euro pe scena financiară internaţională?

Autor: Alina Bârgăoanu

6 dec 2018 209

Miercuri, 5 decembrie, Comisia Europeană a publicat “Recomandarea privind rolul internaţional al euro în domeniul energiei”. Pare un document tehnic, prin care Comisia recomandă statelor membre, actorilor de pe piaţa de energie, agenţiilor de stabilire a preţurilor, companiilor europene care oferă servicii financiare să folosească euro ca monedă de schimb în tranzacţiile cu energie. Argumentele în favoarea recomandării sunt convingătoare: 90% din necesarul de petrol şi 70% din cel de gaz este asigurat din exporturi, iar peste 90% din tranzacţiile cu energie sunt denominate în alte monede decât euro.

Aşadar, pare un document tehnic. Dar, orice discuţie despre monedă excede întotdeauna cadrul tehnic sau comercial; iar atunci când se cuplează cu tema energiei, se ajunge inevitabil în zona sensibilă a geopoliticii, a competiţiei pentru putere, a ordinii globale. În plus, Recomandarea Comisiei nu a apărut “din senin”, ci reprezintă punctul culminant într-o succesiune din ce în ce mai accelerată de declaraţii din ce în ce mai frapante.

Sunt încă proaspete declaraţiile Preşedintelui Emmanuel Macron privind armata americană care să ne apere pe noi, europenii, “de China, Rusia, posibil chiar de Statele Unite” (6 noiembrie). Declaraţiile au fost reluate de Cancelarul german Angela Merkel, care a reiterate ideea în faţa Parlamentului European (12 noiembrie). Au existat nuanţări, propunerea a fost minimalizată, a existat îndemnul să nu fie luată chiar “literal” (“vă imaginaţi ca vreodată Franţa să renunţe la ministrul apărării?”, “la cine e comanda?”, „de unde vin banii?”). De acord, dar de ce să vorbim “dezlânat” (exprimarea îi aparţine lui Nick Witney, European Council on Foreign Relations) despre subiecte sensibile, în contexte politice şi geopolitice sensibile?  

Interesant este că, simultan cu aceste declaraţii, au apărut şi apelurile privind “dedolarizarea”, ieşirea de sub tutela dolarului. Cu alte cuvinte, discuţia despre “autonomia strategică” (exprimarea mai blândă faţă de “armata europeană”) se desfăşoară în paralel cu cea despre autonomia financiară. Încă din luna august a acestui an, ministrul german de externe Heiko Mass declara pentru Handelsblatt: “Uniunea Europeană ar trebui să îşi consolideze autonomia şi să creeze canale de plată independente de SUA – un Fond Monetar European şi un sistem SWIFT independent”. Într-un discurs ţinut pe 26 noiembrie la Frankfurt (33rd international ZinsFORUM), Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate (creat pentru a oferi sprijin financiar statelor din zona euro în cazul unei crize) a reluat ideea creării unui Fond Monetar European. Iar pe 28 noiembrie, ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, a declarat în faţa studenţilor Universităţii Humboldt din Berlin că susţine “transformarea, cât mai rapidă, a Mecanismului European de Stabilitate într-un puternic Fond Monetar European”.

În plus, Klaus Regling, directorul MES a plasat propunerea privind FME în contextul “independenţei financiare” faţă de SUA: “nu ar trebui ca Europa să devină mai independentă, în condiţiile în care administraţia SUA pune sub semnul întrebării multilateralismul şi nu se fereşte să folosească dolarul ca armă pentru a-şi atinge obiective de politică externă?”; “din păcate, administraţia Trump foloseşte din ce în ce mai mult dolarul ca instrument de politică externă”; “consider că este momentul să consolidăm rolul international al monedei euro, nu numai pentru a întări sistemul monetar international, ci şi pentru a proteja interesele europene”; “obiectivul nu ar trebui să fie acela de a înlocui dolarul; ar trebui să avem în vedere un sistem multipolar, în care câteva monede să aibă un rol comparabil, inclusiv dolarul, euro şi renminbi”. Aşadar, acuzaţia/ constatarea că administraţia Trump foloseşte dolarul ca armă prin care caută să îşi atingă obiectivele de politică externă este formulată de două ori şi fără echivoc. Dar supremaţia dolarului nu este un fenomen nou; să ne amintim doar de izbucnirea pe care a avut-o, în anii 1960, Valéry Giscard d'Estaing, în acel moment ministru de finanţe al Franţei, cu privire la “exorbitantul privilegiu” al dolarului. Cât despre folosirea sa pentru a atinge obiective de politică externă, este posibil să intrăm într-o discuţie care nu ar ocoli nici una dintre administraţiile americane din perioada modernă. Iar ordinea globală liberală, faţă de care se manifestă atâta nostalgie zilele acestea, şi despre care se spune că a produs, timp de 70 de ani neîntrerupţi, prosperitate incredibilă de o parte şi de alta a Atlanticului, s-a bazat şi pe supremaţia dolarului. Stabilitatea ultimilor 70 de ani şi prosperitatea care a decurs din această stabilitate au avut la bază, alături de alte instituţii, şi dolarul.

Miercuri, aşa cum am spus, Comisia a venit cu recomandarea privind rolul international al euro în tranzacţiile cu energie. Deci vorbim despre un document oficial. Chiar cu două zile înainte, am avut ocazia de a o asculta, în cadrul unei conferinţe la Harvard Kennedy School, pe Federica Mogherini, Înalt Reprezentant pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate a UE.  Cel mai relevant subiect mi s-a părut a fi tot cel legat de dolar ca principală monedă în actualul sistem financiar global. În contextul unei întrebări privind divergenţele dintre administraţia SUA şi UE pe marginea acordului cu Iranul, Înaltul Reprezentant al UE a exprimat temerea că disputa poate aluneca de la tema iniţială a non-proliferării la o temă financiară, a raportului dintre euro şi dolar; “ceea ce nu ar mai avea nimic de-a face cu Iranul, cu problema nucleară şi ar separa, financiar vorbind, UE şi SUA; această separare prezintă cel mai mare risc”, a declarat Federica Mogherini, amintind că există suficiente voci în statele membre care se întreabă “de ce plătim petrolul în dolari şi nu în euro din moment ce nu îl cumpărăm din SUA?”. “Nu este o întrebare pe care aş vrea să nu o aud”, a încheiat Mogherini. Dar întrebarea, după cum vedem, există, iar răspunsul oficial la întrebarea pe care Înaltul Reprezentant UE nu ar fi dorit, pe bună dreptate, să o audă, a venit cu două zile mai târziu.

          Felul în care Uniunea Europeană a reacţionat la criza globală din perioada 2008 – 2009 va fi reţinut în istorie prin caracterizarea too little, too late. Este posibil ca declaraţiile şi măsurile aduse cu febrilitate în spaţiul public în doar ultima lună să rămână tocmai prin caracterizarea opusă, too much, too early.  

 

 

Alina Bârgăoanu este decanul Facultăţii de Comunicare din cadrul SNSPA. În prezent, este afiliată Centrului de Studii Europene al Universităţii Harvard.

 

 

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6540
Diferență: 0,1183
Ieri: 4.6485
Azi: 4.1197
Diferență: 0,8223
Ieri: 4.0861
Azi: 5.1867
Diferență: 0,2803
Ieri: 5.1722
Azi: 4.1341
Diferență: 0,3666
Ieri: 4.1190