Dacă România ar fi o firmă şi noi, cetăţenii, angajaţii ei, se poate spune că nu suntem prea fericiţi la locul de muncă. La 100 de ani de la Marea Unire, România e din multe puncte de vedere încă la periferia Europei, periculos de aproape de linia „roşie”. Ceea ce înseamnă că e nevoie urgent de câteva schimbări majore în felul în care e condusă „compania”.
În clasamentul global al fericirii populaţiei realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite, România e pe locul 52 între 156 de ţări, departe-departe de ţări precum Finlanda, de exemplu, ocupanta locului 1, dar şi Costa Rica, aflată pe locul 13, sau Brazilia, pe 28. Suntem, aşadar, o echipă nu tocmai fericită cu situaţia companiei România SA, şi deşi suntem pe locul doi în lume în privinţa migraţiei ca procent din populaţie, după Siria, e clar că nu ne putem da cu toţii demisia şi pleca în altă companie, oricât de bine sună Costa Rica.
Interesant este că în aceeaşi ligă joacă România şi în ceea ce priveşte integritatea alegerilor electorale sau corupţia. România e pe locul 55 între 166 de state analizate într-un raport privind percepţia integrităţii alegerilor („The Perceptions of Electoral Integrity”, publicat în august 2018), realizat după ce câteva mii de experţi în domeniu au monitorizat 312 procese de alegeri din toată lumea, atât prezidenţiale, cât şi parlamentare, din iulie 2012 până în iunie 2018. Cu acest scor, România se situează pe acelaşi palier cu state vecine sau din regiune - Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Albania, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, dar şi cu multe ţări africane sau din sudul Asiei.
Raportul „Corruption Perception Index 2017”, realizat de Transparency International, plasează România pe locul 59 în topul celor mai corupte „companii”, cu un scor apropiat, dar totuşi mai bun, de Ungaria (66) şi Bulgaria (71). Iar, dintr-o altă perspectivă, cel mai recent index al prosperităţii („The Legatum Prosperity Index”, 2017), pune România pe locul 46 din 149 de ţări, cele mai slabe poziţii fiind ocupate la capitolele Sănătate (91), Capitalul social (81) şi Guvernanţă (68).
Poate nu pare, dar toate aceste rapoarte vin cu concluzii care se leagă. Ţările cu cei mai fericiţi cetăţeni au sisteme sociale şi de sănătate impecabile, fiindcă banii contribuabililor sunt folosiţi în folosul comunităţii, iar gradul de corupţie este scăzut. La pol opus, într-o ”companie” în care angajaţii nu sunt tocmai fericiţi, sistemele structurale nu sunt chiar impecabile, corupţia e mare şi corectitudinea alegerilor e pusă la îndoială.
Câteva idei pentru acţionarii României SA.
Management competent şi plătit cu bani, nu cu "acadele". Cei din vârful companiei România SA trebuie să fie oameni ultra-specializaţi, profesionişti, cu obiective clare, cu rezultate şi cu asumarea eşecurilor atunci când e cazul. Vreţi drumuri şi spitale sau şcoli ca în afară? Aduceţi cei mai buni specialişti în domeniu, lăsaţi-i să îşi facă treaba, să se înconjoare de experţi şi plătiţi-i regeşte! Nu putem avea pretenţia ca posturile în managementul România SA, cu o cifră de afaceri de aproape 200 miliarde de euro, cât se estimează că va avea în 2018, să fie ocupate de oameni care nu au condus în viaţa lor nici măcar un butic de cartier.
Focus pe core competence, outsource the rest. Suferim, ca ţară, de sindromul ”buni la toate”, dar în business nu e în regulă - şi nici nu trebuie, de fapt - să te pricepi la toate, ci trebuie să ştii cum să lucrezi cu specialişti şi să delegi ariile în care nu excelezi. În România, domenii cheie precum infrastructura, sănătatea, educaţia sunt deficitare şi foarte prost gestionate de managerii companiei România SA. Aşa că soluţia ar putea fi externalizarea acestor servicii către terţi specializaţi în domeniu, care au competenţele să le dezvolte. Managementul ar trebui lăsat să se ocupe doar de politicile publice şi de urmărirea implementării lor.
Oprirea exodului. Pentru că primii care au plecat şi încă părăsesc România SA, din cauza frustrărilor şi nemulţumirilor, sunt exact cei mai valoroşi angajaţi. Ei aleg exact „companiile” alea care ştiu să îşi facă angajaţii fericiţi, acoperindu-le nevoile de bază: salarii care să le asigure un trai decent, posibilitatea de a călători, de a avea experienţe de viaţă frumoase, acces la servicii de sănătate, educaţie, infrastructură impecabile. Cum îi păstrezi aici? Oferindu-le exact aceste lucruri de bază de care au nevoie. Şi astfel te asiguri că România SA păstrează oamenii valoroşi şi îi implică în dezvoltarea companiei, în găsirea de soluţii şi în implementarea lor eficientă.
Creşterea engagementului. Drama ultimilor ani în România este absenţa la vot: 61% dintre cei cu drept de vot nu s-au prezentat la alegerile pentru Camera Deputaţilor în noiembrie 2016. De fapt, oamenii nu îşi asumă responsabilitatea votului, nu sunt engaged, nu ştiu cu cine să voteze sau pur şi simplu sunt comozi, iar apoi blamează situaţia şi se arată revoltaţi de urmări. Lucrurile s-ar putea schimba dacă, în loc să nu voteze, şi-ar dona votul. O să spuneţi că sunt nebun, dar peste o treime din respondenţii americani la un studiu efectuat în acest an au declarat că ar renunţa la dreptul la vot, chiar dacă nu pentru a-l dona cuiva, ci pentru a obţine doar 10% în plus la salariu, în timp ce 9% au spus că ar renunţa chiar şi la dreptul de vot al copiilor lor. Se poate dovedi înţelept să laşi pe cineva mai documentat, mai implicat să voteze pentru tine. Ca părinte, m-aş gândi inclusiv să las votul copiilor, implicându-i în decizii care le influenţează viitorul. Sau din poziţia cuiva care nu este prea interesat de politică şi este şi foarte comod, aş putea să-mi donez votul cuiva în care am încredere. Merge vecinul la vot, să voteze şi pentru mine.
If all else fails, n-ar fi rău să ne gândim la fuziuni şi achiziţii!
