Opinie Christina Vlădescu şi Luciana Duţu, Ţuca Zbârcea & Asociaţii: Energia verde, între dezideratul european, statul intervenţionist şi expectativele investiţionale

În plan naţional, producţia energiei din surse regenerabile a fost supusă unor măsuri de supraimpozitare fără precedent şi aparent discriminatorii, tributare mai degrabă unor doctrine intervenţioniste ale statului, menite să aplaneze deficitul bugetar intern[1]. Acestea au generat, cum era de aşteptat, un amplu val de litigii înregistrate pe rolul instanţelor de contencios administrativ, prin care operatorii economici vizaţi au criticat legalitatea impunerii.

Demersurile judiciare au fost dublate de o amploare de sesizări de neconstituţionalitate pe rolul Curţii Constituţionale, care confirmă împrejurarea că efectul produs de către impozitarea excesivă este unul sistemic, cu repercusiuni majore asupra întregii pieţe de energie regenerabilă.

Corelativ, instanţele naţionale au sesizat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la conformitatea măsurilor de supraimpozitare din dreptul intern cu normele şi principiile dreptului european incidente.

1. Investiţiile în energia verde, încotro?

Dincolo de efectul imediat al asigurării unor venituri la bugetul de stat consolidat, măsura supraimpozitării este aptă a genera consecinţe semnificative, atât în planul investiţiilor directe, cât şi în planul îndeplinirii obiectivelor comune europene de tranziţie energetică. Piaţa internă de energie din surse regenerabile este preponderent configurată de prezenţa investitorilor străini, în contextul în care calitatea României de Stat membru al Uniunii Europene conferă premisele, cel puţin la nivel teoretic, de stabilitate şi previzibilitate legislativă.

În considerarea cadrului legislativ unitar şi obligatoriu din Statele membre, investitorii străini ar trebui să aibă confortul juridic că investiţiile sau veniturile rezultate din investiţiile realizate pe teritoriul României nu vor fi expropriate ori supuse unor măsuri cu efect echivalent exproprierii,  într-o manieră discriminatorie, prin adoptarea unor sarcini fiscale împovărătoare pe plan intern, contrare dreptului european.

De altfel, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale instituie dezideratul ca plata contribuţiilor să se facă nediferenţiat, prin excluderea oricărui privilegiu sau oricărei discriminări între contribuabili aflaţi în situaţii similare.

Mediul investiţional se află în permanentă căutare a unor resorturi legislative, apte să garanteze previzibilitatea costurilor specifice proiectelor de energie, în special a celor de natură fiscală. Dintre criteriile economice de departajare a ţărilor în care urmează a se efectua investiţii cel mai frecvent menţionate de către investitorii nerezidenţi, certitudinea impunerii capătă o prevalenţă sporită.

În acest context, supraimpozitarea discriminatorie a veniturilor producătorilor de energie din surse regenerabile abdică de la principiile de rang constituţional amintite anterior, dar şi de la obligaţiile asumate de România de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului verde european.

De altfel, în măsura în care legislaţia internă descurajează dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei din surse regenerabile care se circumscriu Pactului verde european, inclusiv prin instituirea unui potenţial mecanism de ajutor de stat neautorizat în ceea ce priveşte facilitatea fiscală acordată producătorilor exceptaţi de la supraimpozitare, un Stat membru ar putea fi supus procedurii de infringement de către Comisie.

Reamintim că preocuparea constantă a Comisiei pentru îndeplinirea obiectivelor Pactului verde european este pe deplin dovedită de (i) multiplele puneri în întârziere a unor State membre, precum Polonia şi Letonia, pentru transpunerea incompletă a legislaţiei europene privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prevăzute de Directiva (UE) 2018/2001, ori de (ii) acţionarea altor State membre, precum Croaţia, Ungaria şi Portugalia, în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru aplicarea de sancţiuni financiare, în conformitate cu articolul 260 alin. (3) din TFUE, pentru netranspunerea aceleiaşi directive[2].

2. Pactul verde european – o misiune naţională

Importanţa energiei verzi în atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind neutralitatea climatică a fost unanim subliniată şi în cadrul dezbaterilor prilejuite de cea de-a 13-a ediţie a ZF Power Summit, eveniment desfăşurat în luna februarie la Bucureşti.

Dincolo de anvergura cadrului legislativ european şi de vigoarea iniţiativei mediului privat de a dezvolta investiţii în State membre precum România, este în egală măsură de important ca România să asigure premisele unui dialog efectiv în spaţiul public între stat şi participanţii la piaţa de energie, facilitând implementarea unor mecanisme de decongestionare a unor eventuale blocaje instituţionale.

De altfel, rămâne la latitudinea autorităţilor naţionale sarcina de a asigura implementarea direcţiilor de dezbateri şi congruenţa iniţiativelor mediului privat de afaceri cu cadrul legislativ intern, în spiritul reglementărilor europene care pledează pentru ecologizarea domeniului energetic.

Fără îndoială că măsurile legislative şi financiare conexe Pactului verde european au încurajat o serie de proiecte specifice în Statele membre, însă reglementările naţionale vor trebui să ţină pasul cu modernitatea conceptului, cu stimularea investiţiilor în domeniu, amenajând o politică internă aliniată politicilor europene în materie.

Revine, prin urmare, fiecărui Stat membru misiunea de a încuraja şi de a promova atingerea obiectivelor comune europene, eliminând impactul şocurilor legislative asupra tranziţiei energetice.

Material redactat de Christina Vlădescu, avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Luciana Duţu, avocat colaborator senior al Ţuca Zbârcea & Asociaţii