Pentru lumea occidentală, problema demografică a urcat în topul problemelor cu care se confruntă societăţile moderne. Societatea occidentală îmbătrâneşte, din spate vin prea puţini pentru că natalitatea scade, ce a fost luat din alte zone – Europa de Est, Asia, Africa - a asigurat o anumită linişte în ultimii 50 de ani, dar problema nu s-a rezolvat. Italia va ajunge o ţară bătrână, Japonia este tot acolo, iar Germania vine puternic din spate, cu toată deschiderea arătată către populaţia turcă.
America rămâne în continuare ţara tututor posibilităţilor şi reuşeşte cumva să atragă alte naţionalităţi către tărâmul făgăduinţei. Nu ştiu dacă la noi problema demografică figurează pe ordinea de zi a cuiva. Noi trăim prezentul, iar până la pensie mai este.
În ritmul actual de scădere a natalităţii (numărul de morţi este dublu faţă de numărul de nou-născuţi), de plecări din ţară şi din lipsa unor strategii pentru a încetini ritmul de scădere demografică fie prin creşterea natalităţii, fie prin atragerea altor popoare, România va ajunge în 2050, adică peste 25 de ani, la 12-15 milioane de locuitori, faţă de 19 milioane, cât sunt teoretic acum. Iar cei 25 de ani trec foarte repede.
Din Republica Moldova, adică de la fraţii noştri, am luat cât am putut, nici ei nu mai au ce să ne dea, poate după războiul din Ucraina vor rămâne la noi 100.000-200.000 de ucraineni – polonezii vor rămâne cu 4 milioane de ucraineni – şi cam atât.
În aceste condiţii, şansa noastră, dacă o putem numi aşa, este de a deschide graniţele către alte popoare. De câţiva ani, srilankezii, nepalezii, indienii şi ce popoare mai sunt au devenit prietenii noştri. Îi întâlnim pe stradă, în autobuz, în parcuri – deja parcul din Piaţa Unirii, de lângă fântânile cântătoare, a ajuns teritoriul lor, cel puţin în weekend –, îi întâlnim pe biciclete, cu cutiile de TAZ şi Glovo, îi întâlnim în construcţii. Bonele filipineze erau de mult în ţară.
Wargha Enayati, născut în Germania dintr-o familie persană, dar care în 1983 a venit în România la Facultatea de Medicină de la Cluj şi a rămas aici, spune că soluţia problemei demografice este deschiderea graniţelor. „Nu putem opri plecările de români în afară, aşa că amestecul de populaţie este salvarea noastră.” Adică nu mai putem fi rasa pură.
Noi suntem la începutul amestecului de populaţie şi ne punem întrebarea dacă este bine să deschidem graniţele către asiatici, de exemplu. Lumea nu şi-ar pune această problemă de amestec dacă ar fi venit vorba de moldoveni, ucraineni şi chiar ruşi. Chiar şi eu, prin numele meu, Hostiuc, mă trag dintr-un neam de ruteni, un amestec de ucraineni şi polonezi din vestul Ucrainei care, cândva în istorie, au venit în nordul ţării.
Cei 4 milioane de români care au plecat din ţară este puţin probabil să se reîntoarcă într-un număr semnificativ şi oricum cei care se întorc sunt anulaţi statistic de cei care pleacă. Cei care au apucat să-şi facă familii în afară, au copii, chiar şi nepoţi, vor reveni în ţară la pensie. Dar noi avem nevoie şi de copiii şi de nepoţii lor, care însă nu prea sunt legaţi de acest pământ. Guvernul, indiferent de numele lui şi de componenţa din punct de vedere politic, nu are un plan strategic de soluţii pentru problema demografică.
Avem programe punctuale, dar nu se discută despre planuri strategice, cu cifre pe masă, care să dea o perspectivă mai largă privind evoluţia populaţiei României. Guvernul Orban din Ungaria oferă scutiri fiscale familiilor cu peste trei copii. Cred că primesc şi case. Noi nu avem aşa ceva. Ne vom trezi cu oraşe pustii, cu blocuri unde nu mai stă nimeni, cu magazine goale, cu şcoli şi grădiniţe părăsite, mai ales în oraşele fără activitate economică.
La Bucureşti, unde se îngrămdeşte toată lumea, problema demografică nu este pe ordinea de zi. Şi oricum, oraşele din provincie, comunele şi satele sunt băgate în seamă doar când sunt alegeri.
Dacă Germania aprobă noua legislaţie a muncii, care va permite obţinerea unui permis de muncă şi a unui job foarte rapid, ne vom trezi că şi aceşti asiatici care vin cu mâncarea de la TAZ vor fugi la nemţi, unde salariile sunt mai mari, iar politicile de integrare sunt mai experimentate. Viena, capitala imperiului, este plină de asiatici, de turci, de africani etc. Întrebarea este, ce facem noi, rămânem rasa pură, dar mult mai puţini, sau încercăm să ne salvăm printr-un amestec de populaţii?
(cristian.hostiuc@zf.ro)
