Ieri impreuna cu colegii din financiar am facut terapie prin ras citand rezultatele financiare publicate de subsidiara din Romania a unui gigant international, una dintre companiile care beneficiaza la noi de scutiri. Marja de profit pentru 2022 a fost de 0,2%, in conditiile in care la nivel de grup marja de profit este de 10%. Sigur ca este bine, puteau raporta pierderi cum a fost in anii precedenti, dar iata ca si-au curatat constiinta.
Si e doar unul dintre cazurile care ilustreaza paradisul fiscal propriu neocapitalismului romanesc, concept care merita aprofundat.
Paradisul fiscal propriu neocapitalismului romanesc care in cele din urma a ciuruit veniturile bugetare aducandu-ne aproape de pierderea banilor din PNRR– reamintim celor care nu sunt absolventi de ASE ca nu din PIB-ul pe care il lauda toata lumea se constuiesc scoli, strazi si spitale si se trateaza pacientii cu cancer, ci din veniturile bugetare – a facut mutatii profunde in economie, generand trei categorii de companii. In prima categorie intra companiile care zboara pe sub radar, experte in “optimizare” fiscala, adica cele care pompeaza criminalitate fiscala dar pe care nu le prinde nimeni. A doua categorie, formata din companiile care au stiut sa isi planteze experti in pozitii cheie din guvernare, sunt beneficiarele de scutiri, facilitati si scheme de ajutor. Iar in cea de-a treia categorie intra companiile care platesc absolut toate darile catre stat in conditiile in care nu reusesc, desi fac eforturi, sa se reclasifice in primele doua categorii.
Are dreptate Radu Burnete cand vorbeste despre politica fiscala ramasa in urma fiind prizoniera unei administratii fanariote. Radu, daca esti de acord, hai sa aducem conceptul in contemporaneitate si sa-i spunem paradis fiscal propriu neocapitalismului romanesc, poate prindem o catedra la facultate si castigam un ban din drepturi de autor.
Astazi Marcel Ciolacu este fata in fata cu dezastrul produs de toate scutirile, facilitatile si schemele de ajutor date fara noima catre afaceri care nu au adus valoare adaugata, nu au adus nici macar PIB. Om de o abilitate politica uluitoare, Marcel Ciolacu are doua optiuni. Prima, la care se pare ca s-a angajat, sa joace in doi timpi, sa taie din cheltuielile publice, aratand ce sacrificii face statul si apoi sa aplice din pachetul “pe surse” de masuri fiscale un mix everything everwhere all at once din care nimeni nu va stii imediat cine castiga si cine pierde, dar care pe hartie convinge sefii de la Bruxelles ca rezolva problema deficitului excesiv.
Cealalta optiune a lui Marcel Ciolacu este sa aiba curaj si sa faca ceea ce ii spun toti experti (vorbim de expertii adevarati, nu de cei plantati in guvernare de companiile din categoria doi de mai sus) ca este just sa faca si anume sa taie toate scutirile, facilitatile si schemele de ajutor – aceste “pensii speciale” care nu aduc absolut nici o valoare pentru economia Romaniei.
Va fi suparare mare prin partide dar nici o grija, nu da nimeni faliment, nu pleaca nimeni, nu va fi mai rau decat in prezent. In cel mai rau caz se pierd niste contracte ale unor firme de PR si ale unor consultanti economici care incearca cu lacrimi in ochi sa convinga opinia publica la ce dezastru economic ar conduce taierea scutirilor, facilitatilor si schemelor de ajutor.
