Cei dintâi care au ieşit în stradă, au revenit şi vor mai fi sunt anonimii decenţi. Nu flămânzii, nu disperaţii, nu supăraţii cronic. În stradă îşi strigă furia oamenii răbdători. Cei tăcuţi şi modeşti, care au renunţat, în sfârşit, la egoismul rezistenţei pasive, solitare.
Sunt o forţă care nu se încadrează în tiparele ştiute la noi. Era firesc să se întâmple aşa. Pentru că scânteia - şi asta parcă începe să se uite - a fost un om decent, Raed Arafat, asociat cu două simboluri puternice (SMURD şi medicina de urgenţă). Chiar dacă acest moment a fost depăşit neaşteptat de tumultuos, spiritul rămâne şi cucereşte tot mai mult teritoriu.
Şi cei care au pâinea şi cuţitul puterii fie încearcă să ducă în micime tumultul, fie încearcă să trântească nişte cataplasme ineficiente peste o rană deschisă, căreia nu ştiu sau nu vor să-i aplice leacul potrivit. Emil Boc "1, 2, 3" vrea activarea unor comitete şi comisii, de a căror părere nu s-a ţinut cont niciodată. Cu atât mai puţin acum. Spune că înţelege "suferinţele, necazurile, nevoile". Lipsa sa maladivă de empatie îi dă o imunitate de invidiat la perceperea reală a suferinţelor, necazurilor, nevoilor. Nu are apăsări dureroase pe conştiinţă, care să-l îndemne să spună public că a greşit. El este fără de greşeală şi de neînlocuit. La fel ca şi colegii săi din guvern, o culme fiind cugetările pline de sine şi ifos ale titularului Externelor.
Cât despre dusul în micime al protestelor, acesta a îmbrăcat forma îndemnului: Protestaţi băieţi cât veţi vrea, doar fiţi cuminţi ! Ne place de voi! De fapt, este o întrecere în a ignora cine sunt cei care alcătuiesc grosul nemulţumiţilor, în a fi cât mai surd la lozincile antiguvernamentale, antiprezidenţiale. În a spera, încăpăţânat, că mişcările se vor slei, după cele trei zile, cât durează o minune.
Hiba este însă efectul în lanţ care se poate produce. Molipsirea de la revoluţia oamenilor cuminţi. Care poate duce, de exemplu, la supărarea în masă a oamenilor în uniforme. Poliţiştii deja cârcotesc şi chimia cu civilii ar putea fi explozivă.
Deseară însă, în alte seri poate, în pieţe se vor strânge tot oamenii răbdători. Furia lor este ca o ardere mocnită. Sunt ca sălciile care se îndoaie, dar nu se frâng. V-a atins vreodată o nuia de salcie? Doare rău.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
