Fără să o declare în mod explicit (sau poate fără să conştientizeze!), România s-a dezvoltat în ultimul deceniu prin politici de "supply side", prin stimularea veniturilor şi a consumului, ca urmare a aprecierii monedei naţionale şi a creşterii deficitelor financiare (crearea de datorie).
Fără experienţă în managementul unei economii (complet) deschise şi derutate chiar în perioada de "boom" economic (de la "liberalizarea contului de capital"), autorităţile române au intrat în panică, fiind surprinse de o criză financiară devenită recesiune economică, la care nu se aşteptau ("recesiunea ocoleşte România"). Măsuri pripite şi uneori contradictorii au schimbat fundamental mediul economic, au condus la creşterea costurilor (inclusiv a dobânzilor!) şi la scăderea veniturilor, au "asanat" aproape un milion de locuri de muncă, iar drept rezultat creditele neperformante au ajuns la 24% şi producţia României a scăzut cu peste 10%. "Hot money" s-au evaporat, iar valoarea activelor locale s-a deteriorat dramatic.
Spre deosebire de SUA, lupta anticriză a liderilor europeni s-a concentrat pe reducerea drastică a deficitelor (probabil şi o moştenire istorică!), prin măsuri de austeritate extremă, inclusiv taxe şi impozite suplimentare. S-au coroborat două direcţii, la fel de contraproductive: (a) reducerea cheltuielilor publice şi reducerea drastică a salariilor şi a locurilor de muncă şi (b) obligarea băncilor prin noile reglementări (Basel 3, dar nu numai) să-şi vândă activele şi să taie din liniile de credit (la care se adaugă şi volumul uriaş al creditelor neperformante). Sunt afectate exact canalele de alimentare (prin datorie/deficite) a creşterii economice în România. Chiar dacă ultimele decizii ale Consiliului European nu vor deveni efective curând, atitudinea României nu poate să fie divergentă (şi vocile împotriva acestei linii se înmulţesc). Comportamentul va fi ca şi când "uniunea fiscală" funcţionează, iar retragerea forţată a liniilor de finanţare bancară se materializează în fiecare zi (în ciuda ameninţărilor oficiale!).
Acum România trebuie să găsească alte "căi" de dezvoltare (am scris o carte despre asta în... 1995). Competitivitatea pieţei locale nu va mai putea fi susţinută prin "stimulente fiscale". Dezbaterea publică, concentrată pe politicile anticriză europene, de la situaţia Greciei la Acordul de uniune fiscală, nu ajută cauzei noastre. Nu putem face altfel (nu suntem SUA, nu?) şi nici nu ne concentrăm pe ce putem sau trebuie să facem.
Soluţia este să ne îndreptăm către economia reală şi către mobilizarea resurselor interne pentru a crea producţie naţională (care la rândul ei să genereze venituri fiscale!). Simplificarea "administraţiei" afacerilor, de la înregistrarea unei societăţi până la obţinerea unei licenţe, punerea în circuitul economic a unor resurse uitate sau amânate, indiferent de preţ, numai să producă, încurajarea în mod explicit şi direcţionat a investiţiilor străine, crearea unui mediu intern de afaceri mult mai atractiv şi mai productiv, noi întreprinzători care să valorifice resursele locale etc.
În lipsa unor acţiuni concrete de încurajare a producţiei interne (nu prin subvenţii, care ne-ar duce într-un cerc vicios!), România riscă să intre într-o nouă recesiune. Inevitabilă din păcate!
Mişu Negriţoiu este CEO al ING Bank România
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
